Legea asigurării obligatorii a locuinţelor a stârnit în ultimii ani controverse similare cu cele prilejuite de modificarea Constituţiei sau a Codului Penal. O analiză succintă a situaţiei arată astfel: avem o lege, promulgată, dar care nu este funcţională, şi cel puţin două seturi de propuneri de modificare a acesteia, dar nu se ştie care dintre ele va avea sorţi de izbândă. Peste toate acestea se mai suprapune o serie de interese politice şi economice – toate cu un impact social major.

Acesta este contextul în care propunem spre dezbatere omniprezentul subiect al asigurărilor obligatorii pentru locuinţe…

Legea nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor – aceasta este denumirea completă a actului normativ care a facut subiectul atâtor dezbateri şi controverse. Publicată, într-un final, în Monitorul Oficial, pe 11 noiembrie 2008, după o călătorie cel puţin întortocheată pe culoarele diverselor instituţii implicate, legea urma să introducă obligativitatea poliţelor de acest tip de la 1 iulie 2009, după înfiinţarea PAID - Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale. Pe scurt, legea nu poate deveni funcţională decât după înfiinţarea acestui Pool.

PAID se va constitui ca o societate comercială de asigurare-reasigurare, prin asocierea în acţionariat a asigurătorilor. Participaţia maximă a fiecărei companii este limitată la 15% din capitalul social vărsat de acţionari, care va fi de 12 milioane euro, potrivit proiectului de norme supus de CSA dezbaterii publice.

Şi, deşi până în acest moment 20 de companii de asigurare şi-au exprimat intenţia de participare, acestea aşteaptă încă aprobarea propriilor acţionari pentru alocarea fondurilor necesare. La rândul lor, acţionarii aşteaptă probabil legislaţia secundară care să lămurească o serie de aspecte de natură tehnică şi financiară, înainte de a lua o decizie finală cu privire la participarea la PAID. Aşadar, se pare că intrăm într-un cerc vicios...

Ce avem până acum...

Comisia este obligată, conform Legii nr. 260/2008, care normează asigurarea obligatorie a locuinţelor, să elaboreze legislaţia secundară, inclusiv în ceea ce priveşte constituirea PAID. CSA a elaborat deja trei norme tehnice - una fiind aprobată şi publicată în Monitorul Oficial din 5 ianuarie a.c..

Celelalte două norme, privind forma şi clauzele poliţelor de asigurare împotriva dezastrelor şi, foarte important, stabilirea comisioanelor care se încasează de către asigurătorii ce participă la PAID, vor fi aprobate în perioada următoare.

Potrivit proiectului de norme supus de CSA dezbaterii publice, comisionul încasat de asigurători în baza contractelor de asigurare obligatorie a locuinţelor va fi de 10% din valoarea primei de asigurare, adică de 2 euro, respectiv de 1 euro, în funcţie de tipul de construcţie, sumă pe care unii asigurători o consideră insuficientă pentru acoperirea cheltuielilor operaţionale. Prima de asigurare - în valoare de 10 euro sau de 20 euro, în funcţie de tipul de construcţie -, mai puţin acest comision, va fi transferată în contul PAID, care va efectua plata daunelor în cazul producerii celor trei riscuri asigurate obligatoriu prin intermediul societăţilor care au vândut poliţa.

Din păcate, în condiţiile prezentei legi, asigurătorii sunt cei care răspund în faţa clienţilor pentru plata daunelor, urmând ca PAID să le deconteze ulterior aceste sume. Situaţia este, evident, considerată a fi neacceptabilă de către industria de profil, care se arată îngrijorată de faptul că asigurătorii sunt puşi în postura de a plăti din surse proprii despăgubirile pentru producerea unui risc pe care nu îl preiau, ci doar îl transferă către PAID, funcţionând în calitate de intermediari.

De asemenea, o parte din asigurători consideră că primele de asigurare stabilite sunt insuficiente, atât pentru plasarea în reasigurare a riscurilor, cât şi pentru acoperirea unui nivel rezonabil al comisionului pe care urmează să îl încaseze asigurătorii în baza încheierii acestor poliţe. Astfel, aceştia spun că atât prima de asigurare, cât şi suma asigurată obligatoriu ar trebui stabilite anual şi modificate prin hotărâre a Guvernului, pe baza unor criterii precum: costurile reasigurării, daunele anterioare şi comisionul datorat companiilor autorizate, în primul caz şi, respectiv, în funcţie de suprafaţa locuinţei, de costurile de înlocuire şi de rata inflaţiei, în cel de-al doilea.

Un alt punct important, care necesită o analiză atentă este relaţia dintre poliţele obligatorii şi cele facultative, relaţie pe care legea nu o clarifică. Există însă şi soluţii: conform propunerilor de modificare a legii realizate de UNSAR, în funcţie de felul în care poliţa facultativă este construită, aceasta ar putea acoperi daunele în completarea acoperirii obligatorii, sau ambele poliţe ar putea fi activate simultan.

Pe de altă parte, normele CSA prevăd necesitatea încheierii, la expirarea contractului, a unei poliţe de asigurare obligatorie, pe lângă care se poate încheia o asigurare facultativă, dar numai pentru sume asigurate care le depăşesc pe cele asigurate obligatoriu, prevăzute în lege, sau pentru riscuri care nu fac obiectul contractului de asigurare obligatorie a locuinţelor.

Indiferent de soluţia tehnică aleasă, aici stă cheia succesului comercial al întregului sistem.

Scenarii „cutremurătoare”

România, Italia şi Grecia sunt ţările europene cu cea mai mare expunere la dezastrele provocate de un posibil cutremur, potrivit unui raport ONU, realizat după cutremurul care a lovit Italia în luna aprilie. De altfel, la următorul seism de peste şapte grade pe scara Richter care s-ar produce în Bucuresti, centrul istoric, precum şi un număr însemnat de case boiereşti, muzee, biserici, clădiri de patrimoniu şi spitale ar putea deveni ruine.

Însă ceea ce este cu adevărat îngrijorător este faptul că doar foarte puţine din aceste pagube vor fi despăgubite de asigurători, deoarece doar 8% din numărul total de case beneficiază de protecţie facultativă. Astfel, raportat la fondul locativ de 8 milioane, rezultă că în jur de 640.000 de imobile beneficiază de protecţie prin asigurare. Pe fondul acestor îngrijorări, timp de zece ani, a fost discutată şi pregătită introducerea unui sistem funcţional de asigurare obligatorie a locuinţelor. Aparent, termenul nu a fost suficient...

Şi povestea merge mai departe…

Românii nu au încă o cultură a asigurărilor, a protejării bunurilor. Mai mult decât atât, şi mai presus de mentalitatea adânc înrădăcinată în registrele sociale mioritice, conform căreia „plăteşte statul”, românii, mai ales cei din mediul rural, acceptă cu greu necesitatea investiţiilor în protecţia financiară şi percep orice cheltuială „obligatorie” ca pe o taxă suplimentară.

La sfârşitul lunii aprilie, era deja clar că legea va fi modificată, urmând să încorporeze o serie de amendamente propuse de Ministerul Finanţelor Publice şi de CSA. UNSAR a elaborat la rândul său un proiect de act normativ de modificare a legii, pe care l-a transmis în aceeaşi lună atât către CSA, cât şi către Ministerul Administraţiei şi Internelor. Pentru a consulta aceste proiecte, accesaţi www.1asig.ro!

Iar în cazul asigurării obligatorii a locuinţelor, acest principiu se aplică întocmai, din punctul de vedere al viitorilor clienţi... Fireşte, la această stare de fapt a contribuit şi degringolada mediatică ce a însoţit aproape întotdeauna interminabilele dezbateri ale proiectului de act normativ care a devenit Legea nr. 260/2008.

În ceea ce priveşte interesul companiilor private faţă de acest program, acesta a fost stârnit de promisiunea exploatării potenţialului asigurărilor facultative de locuinţe, prin up-selling, deoarece, având în vedere caracterul puternic social al actului normativ, nimeni nu se aşteaptă la profit direct…

Astfel, se speră ca Legea AOL să contribuie la popularizarea conceptului de asigurare şi a beneficiilor acestuia şi deci la o evoluţie a asigurărilor facultative pentru locuinţe, dacă toate instituţiile de stat şi cele private vor colabora în sensul educării populaţiei.

Totuşi, Legea AOL poate aduce beneficii reale numai dacă aplicarea ei nu va fi făcută pompieristic, doar pentru a respecta termenele propuse... Iar dacă trecem în vedere lista de „TO DO” – adoptarea modificărilor necesare, definitivarea legislaţiei secundare, acordul acţionarilor companiilor interesate, înfiinţarea PAID, pregătirea logistică a asigurătorilor, îmbunătăţirea mecanismelor necesare autorităţilor locale pentru asigurarea fluxului de informaţii către Pool –, parcursul de peste 10 ani al acestei „iniţiative” este încă departe de adevărata destinaţie...