A expirat recent cea de-a doua perioadă de „retragere voluntară” din fondurile de Pilon II din Slovacia. Instituită de Guvern la iniţiativa Primului Ministru Robert FICO, un adversar declarat al reformei pensiilor, măsura avea ca obiectiv „recaptarea” către pilonul pensiilor publice a circa 150.000 de participanţi, care ar fi generat astfel o suplimentare a bugetului asigurărilor de stat apreciată la cca. 210 milioane euro. După şase luni de campanie antireformă, numărul participanţilor s-a diminuat cu 15.000 de persoane, iar piaţa pensiilor private a mai câştigat o bătălie… dar războiul de gherilă contra sistemului de pensii private nu s-a terminat încă…

Slovacia este patria de origine a uneia dintre cele mai reuşite reforme a sistemului de pensii din regiunea Europei Centrale şi de Est. Iniţiată în 1997, prin introducerea Pilonului III, restructurarea sistemului de pensii a căpătat adevăratele sale dimensiuni în 2004-2005, perioadă în care a fost creat un sistem de pensii private foarte liberal şi îndrăzneţ, cu o componentă obligatorie solidă (contribuţii ridicate, sistem multifond) în completarea celei facultative, la rândul său îmbunătăţită substanţial. Aşezată pe un făgaş sănătos, piaţa de pensii private s-a dezvoltat rapid şi armonios, ajungând la un volum de active în administrare de peste 3 miliarde euro (Pilon II şi III), în mai puţin de patru ani.

Repere

Anul 2005 a fost hotărâtor pentru reforma pensiilor din Slovacia. Sistemul public de pensii a fost supus unei reforme structurale profunde, care a stabilit o legătură mai puternică între contribuţiile plătite şi pensiile primite şi a majorat vârsta de pensionare, ambele măsuri vizând creşterea sustenabilităţii pe acest segment (Pilonul I - PAYG). Pe de altă parte, Slovacia a definitivat în acelaşi an structura componentei de pensii private prin introducerea Pilonului obligatoriu (II) şi restructurarea celui facultativ (III).

Pilonul II slovac a fost construit, încă de la început, pe modelul multifond (fiecare administrator gestionează în mod obligatoriu trei fonduri de pensii private obligatorii, cu portofolii de investiţii şi profiluri de risc diferite, adecvate vârstei participanţilor) şi a beneficiat de o contribuţie consistentă, de 9% din salariul brut al fiecărui participant.

Disponibil, iniţial, doar salariaţilor, sistemul facultativ de pensii private (Pilon III) a fost ulterior deschis tuturor cetăţenilor peste 18 ani, care doresc să economisească voluntar prin aceste scheme de pensii.

La sfârşitul lunii ianuarie 2009, cele 6 fonduri de pensii private obligatorii administrau conturile a peste 1,5 milioane de participanţi, cumulând active de cca. 2,3 miliarde euro. Pe segmentul de pensii private facultative activau, de asemenea, 6 companii de administrare, cu un portofoliu de peste 850.000 de participanţi şi un volum al activelor în administrare de aproape 1 miliard euro.

Pensiile private sub asediu

Începând cu venirea la putere a socialiştilor, în 2006, povestea de succes a reformei pensiilor a început să fie însă umbrită de o permanentă hărţuială din partea autorităţilor guvernamentale. „Prosperitatea” fondurilor de pensii private a devenit mai mult decât tentantă în condiţiile în care bugetul asigurărilor sociale s-a aflat continuu sub presiune.

La fel ca în toată regiunea, şi în Slovacia raportul dintre numărul de contribuabili la sistemul public de pensii şi numărul pensionarilor este într-o continuă degradare. Astfel, estimările curente prevăd o micşorare a acestuia de la circa 2,3, în prezent, la aproximativ 1,49 în jurul anului 2030. În aceste condiţii, dacă acum pensia medie de stat este de circa 305 euro, reprezentând circa 42% din salariul mediu, peste 20 de ani acest procent ar putea fi de numai 22%. Dacă s-ar încerca menţinerea ratei de înlocuire la nivelul actual (42%), ar fi necesar ca generaţiile viitoare de angajaţi să plătească din greu, cotele de contribuţii sociale urcând de la 18%, în acest moment, către 34%.

Ca urmare, este clar că sistemul public devine nesustenabil. De altfel, bugetul asigurărilor de stat se confruntă deja, de câţiva ani, cu un deficit foarte mare, pentru acoperirea căruia se apelează permanent la alte surse de finanţare de la bugetul de stat.

Din punct de vedere politic însă, guvernanţii actuali consideră neconvenabil să recunoască public starea precară a sistemului public de pensii şi necesitatea reformării suplimentare a acestuia, punctul oficial de vedere comunicat de Ministrul Muncii, Viera TOMANOVA, fiind acela că iresponsabila reformă a pensiilor introdusă de Guvernul Dzurinda1 se află la originea deficitului pasager cu care se confruntă asigurările de stat. În aceeaşi notă, Premierul Robert FICO n-a ezitat să se pronunţe în mod repetat împotriva fondurilor de pensii şi să iniţieze, cu sprijinul Ministrului Muncii şi al Casei Naţionale de Asigurări Sociale, o serie de măsuri menite să deturneze către sistemul public de pensii o parte a activelor acumulate în administrare privată.

Nu trebuie să fie adevărat, ci eficient

Primul atac concertat a văzut „luminile rampei” în vara anului 2007, când FICO a lansat o serie de acuzaţii publice la adresa fondurilor de pensii, anunţând că acestea au suferit pierderi masive în primii doi ani de funcţionare şi, ca atare, economiile participanţilor sunt serios ameninţate.Dispunem de informaţii financiare care arată că administratorii fondurilor de pensii au suferit pierderi din ce în ce mai mari în 2005 şi 2006. Considerăm că există un risc real ca în momentul pensionării cetăţenii să nu mai recupereze din aceste fonduri nici măcar banii pe care i-au investit, declara presei, în august 2007, Robert FICO. În fapt, pierderile aduse în discuţie erau pierderile contabile înregistrate de companiile de administrare, activele participanţilor la fondurile de pensii fiind complet separate, în Slovacia, ca şi în România, de activele administratorilor.

Companiile de administrare au înregistrat pierderi fireşti în condiţiile în care sistemul este la începutul funcţionării, iar acţionarii încă investesc volume importante de bani în dezvoltarea afacerii, au explicat reprezentanţii operatorilor. Pentru orice cunoscător al sistemului, lucrurile erau foarte clare, iar Banca Naţională a Slovaciei, ca autoritate de supraveghere, a explicat pe larg regula separaţiei activelor, precum şi structura tuturor mecanismelor de control şi supraveghere, dând asigurări cu privire la siguranţa sistemului. Totuşi, confuzia creată servea prea bine interesele de moment pentru a nu fi propagată şi speculată în continuare, alături de îndemnul adresat populaţiei de a-şi retrage banii economisiţi în Pilonul II de pensii şi a-i redirecţiona către SOCIÁLNA POISTOVNA, casa de asigurări sociale controlată de stat. În paralel, o lege iniţiată de Ministerul Muncii permitea ca în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2008, participanţii să se poată retrage fără penalizări din fondurile de pensii obligatorii. Această perioadă de şase luni trebuie să ofere slovacilor şansa de a-şi reconsidera opţiunea iniţială şi să părăsească sistemul de pensii private. Sistemul va fi închis definitiv la expirarea acestui interval şi fiecare participant va trebui să-şi asume toate riscurile asociate companiilor de management al fondurilor de pensii.

Primit cu critici severe de multe segmente ale societăţii, mai ales după ce Primul Ministru a acuzat presa că s-a lăsat coruptă de administratorii de fonduri, contestată din punct de vedere legal, „deschiderea” fondurilor a fost totuşi aplicată. Ca urmare, numărul participanţilor la sistem s-a diminuat cu circa 82.000 de persoane (5,2% din efectivul la 1 ianuarie 2008), prin retragerea a circa 103.000 de participanţi şi aderarea altor 26.000 de persoane. Cât despre închiderea definitivă a fondurilor, vom vedea în continuare cât a durat.

Criza, ca oportunitate

Criza economică i-a oferit Premierului FICO ocazia de a porni un al doilea asalt asupra fondurilor de Pilon II, invocând pericolul reprezentat de aceasta pentru securitatea economiilor realizate de participanţii la Pilonul II, ca motivaţie pentru restrângerea reformei. Ca urmare, fondurile de pensii obligatorii au fost „deschise” din nou pentru şase luni, în perioada 15 noiembrie 2008 - 30 iunie 2009, cu speranţa de a determina retragerea din Pilonul II a cel puţin 150.000 de persoane.

Timp de şase luni, participanţii la Pilonul II au fost supuşi unui tir mediatic susţinut. Ministerul Muncii, SOCIÁLNA POISŤOVŇA - compania de asigurări sociale controlată de Guvern -, dar şi administratorii de pensii private au sufocat cetăţenii cu materiale informative conţinând argumente pro şi contra ideii de a renunţa la pensia privată.

Dušan MUŇKO, Directorul SOCIÁLNA POISŤOVŇA a mers mai departe, expediind către jumătate de milion de participanţi o scrisoare prin care aceştia erau avertizaţi asupra riscurilor asociate Pilonului II de pensii private. În scrisorile expediate, MUNKO afirma că Pilonul II de pensii este potrivit numai pentru participanţii cu venituri de peste 600 euro lunar şi vârsta de până în 30 de ani, ceea ce ar reduce participarea, la nivel naţional, la circa 200.000 de persoane. Potrivit argumentaţiei scrisorii, restul cetăţenilor ar trebui să înţeleagă că, îndreptându-şi contribuţiile către fondurile de pensii, îşi plasează automat banii pe piaţa de capital, asumându-şi un risc major de a pierde economiile de pensii, în timp ce, participând exclusiv în sistemul asigurărilor de stat, beneficiază de siguranţă absolută. Dincolo de semnele de întrebare care plutesc asupra modului în care au fost aleşi parametri acestei argumentaţii (de exemplu, vârsta de 30 de ani), ea conţine şi o serie de neadevăruri şi omisiuni evidente, dintre care ne limităm la a menţiona că sistemul multifond, existent în Slovacia încă de la înfiinţarea Pilonului II, furnizează tocmai soluţia necesară pentru a evita expunerea pe piaţa de capital pentru participanţii aflaţi mai aproape de vârsta de pensionare.

Ministrul Muncii, Viera TOMANOVÁ, a fost, de asemenea, adânc implicată în ceea ce domnia sa a numit o campanie menită să contrabalanseze propaganda unilaterală desfăşurată de fondurile de pensii în campania de aderare iniţială. Fondurile de pensii au răspuns distribuind propriile lor materiale prin care combăteau argumentaţia organismelor guvernamentale.

În bătălia argumentelor, FICO a implicat indirect chiar Banca Mondială, pretinzând că organismul internaţional ar fi recomandat pentru Slovacia reducerea procentului de contribuţie la Pilonul II. În susţinerea intenţiilor sale, Premierul invoca, susţinut de Ministrul Muncii, declaraţia pe care un reprezentant al Băncii Mondiale ar fi făcut-o cu ocazia unei conferinţe de specialitate, vorbind despre influenţa crizei economice asupra pieţelor de pensii private.

În replică, asociaţia slovacă a operatorilor din pensiile private (ADSS) a publicat o scrisoare semnată de Vicepreşedintele Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală, Shigeo KATSU, care susţinea o teză de sens contrar. Documentul amintit preciza că, deşi Banca Mondială înţelege dificultăţile care pot determina ţările să adopte soluţii sub-optimale ca răspuns la constrângerile bugetare generate de criză, instituţia are obiecţii puternice faţă de reducerea pe termen lung a ratelor de contribuţie la Pilonul II, mai ales atunci când o astfel de măsură se suprapune cu încurajarea retragerii voluntare din sistem.

Într-un plan mai larg, mesajul nostru are două componente: sfătuim guvernele ca, pe de o parte să evite tentaţia de a reacţiona pripit şi a lua acum decizii al căror impact nu poate fi corect estimat decât într-un moment în care vor exista mai multe informaţii despre adâncimea şi durata crizei, iar pe de altă parte, să-şi păstreze atenţia concentrată asupra necesităţii de a construi pe termen lung un sistem de pensii accesibil din punct de vedere fiscal, adecvat provocărilor demografice cu care atât Slovacia, cât şi celelalte ţări din regiune se vor confrunta, şi care vor impune schimbări parametrice majore ale pilonului PAYG, concluzionează KATSU în scrisoarea sa.

Reacţia oficialităţilor vizate nu s-a lăsat aşteptată. Ministrul TOMANOVÁ a acuzat ADSS de manipularea instituţiilor internaţionale. Atrag cu neruşinare instituţiile internaţionale în acest conflict, a afirmat ea în faţa presei, în timp ce purtătorul de cuvânt al Ministerului Muncii, Michal STUŠKA, a declarat jurnaliştilor de la The Slovak Spectator că politica ministerului nu va fi influenţată de opiniile exprimate de Banca Mondială, instituţia în cauză neintenţionând să ţină cont de niciuna dintre recomandările autorităţilor internaţionale, deşi a luat notă de ele.

Rezultatele finale ale acestei bătălii au fost cuantificate la 30 iunie, când perioada de „opt-out” s-a încheiat: în pofida recomandărilor şi intensităţii discursului populist, cei circa 1,5 milioane de participanţi au arătat că au mai multă încredere în administrarea privată a economiilor lor decât în pensia de stat.

În final, circa 26.000 de persoane au luat decizia de a părăsi Pilonul II, în timp ce, pe parcursul aceleiaşi perioade, aproximativ 9.500 de noi participanţi au aderat la fondurile de pensii obligatorii. Cu alte cuvinte, campania guvernamentală a avut o rată de succes de circa 10%, raportat la obiectivele iniţiale, reuşind să capteze interesul a numai 1% din participanţii la Pilonul II.

Dacă nu-i convingem, îi putem forţa

Evidentul insucces al celei de a doua runde de „opt-out” nu numai că nu a subminat hotărârea guvernamentală de a sabota Pilonul II de pensii private în favoarea sistemului public, ci, dimpotrivă, a determinat adversarii administrării private a pensiilor să caute noi mijloace şi să devină mai agresivi pe alte planuri, mutând bătălia în zona barierelor operaţionale. Cu alte cuvinte, dacă furtuna n-a dărâmat casa, putem săpa noi la temelie.

Impunerea unor noi limitări cantitative privind structura portofoliului de investiţii, fără nicio perioadă de ajustare, a obligat fondurile să-şi restructureze portofoliile în ritm accelerat şi, nu de puţine ori, în pierdere. Am fost obligaţi să renunţăm la plasamente pe termen lung în titluri de stat şi obligaţiuni corporative, explică Viktor KOURIL, CEO al fondului slovac ING, citat de ipe.com.

Mai mult, numeroase astfel de plasamente au fost lichidate în pierdere, în condiţiile unei pieţe cu lichiditate redusă, tendinţă accentuată de volumul mare de titluri puse în vânzare. Pe de altă parte, Banca Naţională a Slovaciei a operat schimbări ale preţului titlurilor de stat de la 100% la 50 - 70%. Ca urmare, cele 6 fonduri de pensii obligatorii din Slovacia nu numai că nu au putut profita de relansarea pieţei de capital, aşa cum s-a întâmplat în celelalte ţări din regiune, dar au înregistrat în primul semestru al anului 2009 cea mai slabă performanţă istorică de la lansare şi până în prezent, randamentul mediu comunicat de asociaţia operatorilor în domeniu pentru această perioadă situânduse abia cu un sfert de procent peste 0.

Acestei restructurări accelerate şi păguboase a investiţiilor, menită parcă să confirme cele mai rele previziuni lansate de Guvern cu privire la evoluţia sistemului de pensii private, i se adaugă de la 1 iulie impunerea unei garanţii absolute (randament nominal pozitiv), fondurile fiind obligate să garanteze randamente pozitive şi să compenseze din activele proprii eventuala subperformanţă. În acelaşi timp, administratorii vor trebui să se acomodeze şi cu reducerea comisioanelor de administrare de la 0,065%, la 0,025%.

Deficitul bate etica

Totuşi, de ce atâta iritare împotriva unui sistem care a funcţionat fără sincope şi care reprezintă unica şansă a populaţiei de a obţine o pensie mai bună?

Aparent, motivaţia ţine de preocuparea guvernanţilor pentru siguranţa fondurilor acumulate de participanţi în vederea pensiei.

În fapt, dincolo de discursurile populiste, aşa cum arătam, o privire asupra bugetului public de asigurări sociale este lămuritoare. Potrivit principalelor cotidiene economice slovace, la vremea războiului mediatic dintre guvernanţi şi industrie, deficitul bugetului public de pensii atinsese deja o valoare importantă, de circa 180 milioane euro, în timp ce, după trei luni de campanie susţinută, devenise clar că participanţii nu vor marşa decât într-o proporţie neglijabilă la îndemnurile „ministeriale” de a părăsi Pilonul II de pensii private. Ca urmare, SOCIÁLNA POISŤOVŇA se afla într- o dificultate vizibilă, dat fiind că bugetul pe 2009 fusese construit pornind de la ipoteza că cel puţin 150.000 de persoane se vor întoarce în sistemul pensiilor de stat, aducând cu ei peste 210 milioane euro din fondurile acumulate şi o economie substanţială la cheltuielile viitoare. Dincolo de dilema născută prin nerealizarea planurilor de „captură”, şomajul în creştere a condus la o scădere importantă a veniturilor casei de asigurări sociale, cu circa 10% faţă de proiecţiile iniţiale privind veniturile lunare. În plus, chiar şi în aceste condiţii, guvernanţii au anunţat public că promisiunea de a acorda o a 13-a pensie, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, se menţine neschimbată, chiar dacă orice calcul bugetar arată clar că plata pensiilor curente este ferm asigurată numai până în luna septembrie.

Aşa se face că în luna mai, SOCIÁLNA POISŤOVŇA îşi revizuise deja proiecţiile cu privire la sumele „recuperate” din Pilonul II la nivelul de 77,2 milioane euro şi căuta surse alternative. În acest context, nu miră pe nimeni afirmaţiile lui Dušan MUŇKO, Directorul SOCIÁLNA POISŤOVŇA, care a lansat ideea că nivelul contribuţiilor la Pilonul II ar trebui redus de la 9%, în prezent, la circa 2,3 - 3%. Aproape în acelaşi timp, reprezentanţii HZDS – Mişcarea pentru o Slovacie Democrată, unul dintre principalele partide ale coaliţiei de guvernământ, susţinea o propunere similară, de reducere a contribuţiilor la nivelul de 6%. În opinia operatorilor din piaţă, numai apropierea alegerilor din 2010 şi posibilul impact negativ al acestei măsuri asupra percepţiei electoratului tânăr îl mai reţine pentru moment pe Premier de la acest pas.

Orice asemănare…

Personajele din acest film sunt imaginare. Orice asemănare cu persoane reale este absolut întâmplătoare, scrie adeseori pe genericul unor producţii cinematografice. În cazul de faţă, am putea parafraza acest disclaimer, spunând că personajele acestei istorisiri sunt, din păcate, reale. Orice asemănare cu întâmplări din România sau alte ţări din regiune, nu este întâmplătoare, ci reflectă o tendinţă politică reală şi o lipsă de viziune deseori întâlnită.

Epilogul acestor evenimente este încă departe de a putea fi scris sau chiar întrevăzut. Este limpede că nu interesele reale ale celor 1,5 milioane de participanţi la Pilonul II slovac constituie criteriul determinant funcţie de care se judecă măsurile implementate, ci interesul politic de moment, de a asigura, fie şi cu mijloace ineficiente şi de o etică cel puţin discutabilă, funcţionalitatea prezentă a sistemului de asigurări de stat. Niciun mijloc nu pare a fi de evitat şi niciun neadevăr prea greu de spus, dacă serveşte cauzei. Mai mult, procedeele utilizate par să „facă şcoală” în regiune.

Chiar şi dacă s-ar desfiinţa cu totul Pilonul II de pensii, sustenabilitatea pilonului public nu este asigurată pe termen lung, în absenţa unei restructurări parametrice majore, susţin analiştii economici slovaci citaţi de presă. Mai mult, neadevărurile proferate ucid orice dezbatere serioasă a subiectului, afirmă Peter GOLIAS, analist al Institutului pentru Reforma Economică şi Socială (INEKO). Procedând în acest fel, Guvernul îşi asumă o enormă responsabilitate, pentru că dacă actuala criză economică va trece, cu siguranţă, aşa cum au trecut şi alte crize, iar efectele sale asupra pensiilor private se vor amortiza în timp, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre criza din sistemul pensiilor de stat, care se va adânci pe măsura schimbărilor demografice. Şi în acest sens, exemplul slovac este valabil peste tot în regiune.

În sfârşit, ce şanse de reuşită au astfel de demersuri, în Slovacia sau în celelalte ţări? Din fericire, reacţiile internaţionale prompte şi tranşant exprimate de organisme cum ar fi FMI sau Banca Mondială, care au şi capacitatea de a impune anumite condiţionări, au reuşit să frâneze, într-o măsură, implementarea unor măsuri catastrofale pentru sistemele de pensii private.

Din nefericire, reacţia publicului este încă foarte slabă, cei direct interesaţi fiind, adesea, prea puţin informaţi în acest domeniu pentru a putea intui corect măsura în care le sunt afectate interesele. În plus, nu de puţine ori, mişcările sindicale sacrifică interesele viitoare ale membrilor de dragul unor avantaje politice de moment şi, dacă nu susţin de-a dreptul măsurile anti-reformă, atunci ignoră total problema, minimalizând-o.

Ca urmare, dacă este adevărat că, aşa cum afirma recent Ivan SVEJCA, Director al Fundaţiei HAYEK pentru economie, „numai opinia publică poate „salva” Pilonul II în faţa demagogiei politicienilor”, atunci înseamnă că „arma” cea mai eficientă în „gherila” pensiilor rămâne educarea publicului şi comunicarea.

Lipsa de răspuns a publicului la îndemnurile guvernanţilor din Slovacia de a părăsi Pilonul II de pensii private este un prim semn îmbucurător din perspectiva atacurilor demagogice. Totuşi, ar fi nevoie de mai mult pentru ca ţările din regiune să nu se întoarcă, din acest punct de vedere, la starea de lucruri moştenită de la regimurile comuniste, în care, cum spune Peter GOLIAS, am mâncat ieri ce-am economisit pentru mâine.