Este adevărat că niciun domeniu nu a scăpat efectelor crizei financiare şi economice globale. În acelaşi timp însă, unele zone au suferit un impact minim, reuşind să se menţină pe plus şi să pară că sfidează criza - este şi cazul fondurilor de pensii private din România. Lansate recent, ultimele în regiunea Europei Centrale şi de Est, acestea au speculat conjunctura şi s-au pus din timp la adăpost, evitând pe cât posibil piaţa de capital şi investind prudent, dar profitabil, în instrumente cu venit fix şi de piaţă monetară. Rezultatele nu au întârziat - randamentele fondurilor de pensii sunt foarte atractive şi au adus profit în conturile celor aproape 5 milioane de participanţi la sistem.

Un scurt istoric al strategiilor investiţionale practicate de administratorii fondurilor de pensii private explică în bună măsură performanţele de azi. Anume, fondurile de pensii din România au fost în ultimul an şi jumătate cele mai performante din Europa şi printre cele mai performante la nivel global, datorită conjuncturii în care au fost lansate, ca şi a strategiilor de investiţii adoptate. Prudenţa a fost cuvântul de ordine, cauzată atât de „emoţiile” startului, cât şi de condiţiile de piaţă prea puţin favorabile. Să ne aducem aminte...

Lansare în ape tulburi

Pentru început, să stabilim o convenţie: asumăm faptul că efectele „crizei” au început să afecteze pieţele financiare (şi mai ales bursele) globale la sfârşitul lunii septembrie 2008, odată cu prăbuşirea LEHMAN Brothers şi a altor bănci şi fonduri de investiţii din Statele Unite. Acceptând această convenţie, ne aflăm în prezent la un an de la declanşarea crizei şi efectelor sale asupra fondurilor de pensii private din întreaga lume.

În timp ce pe pieţele mature (sau măcar cu mai multă vechime decât cea românească) fondurile de pensii private au prins momentul septembrie 2008 cu portofolii consistente de acţiuni, tinerele fonduri de pensii din România aveau la mijlocul anului trecut expuneri nesemnificative pe bursă. Până la finele anului trecut, fiecare lună aducea contribuţii noi care reprezentau peste 10%-15%-20% din totalul activelor existente, aşa că administratorii au putut face rapid replierea de pe bursă către alte instrumente mai sigure şi mai puţin volatile.

Dintre cele mai mari 10 fonduri de pensii private obligatorii (Pilonul II), 5 au investit primii bani cu destul de mult curaj. La finele lunii mai 2008, adică la doar 10 zile după ce au încasat primii bani, aceste 5 fonduri de pensii aveau o expunere de cel puţin 20% pe acţiuni: ALLIANZ-ŢIRIAC, GENERALI, AVIVA, BCR şi OMNIASIG. La nivelul întregii pieţe, expunerea medie era de 9,53% pe bursă, în condiţiile în care liderul ING nu investise încă niciun leu în acţiuni.

Nici chiar atunci, condiţiile de piaţă de la Bursa de Valori de la Bucureşti (şi nu numai) nu erau dintre cele mai fericite. În primele 4 luni şi 20 de zile ale anului 2008, adică exact perioada până când fondurile de Pilon II au încasat primele contribuţii, bursa scăzuse cu 19% la nivelul indicelui general BET-C şi cu peste 30% la nivelul SIF-urilor (BET-FI). Aşadar, o expunere de 9,5% în primele zile de existenţă a fost o mişcare curajoasă din partea fondurilor de pensii obligatorii. Însă continuarea trendului descendent a redus apetitul pentru acţiuni al administratorilor de fonduri.

Peste doar patru luni, la finele lunii septembrie, expunerea medie pe bursă scăzuse de circa trei ori, până la 3,42%. Niciunul dintre cele 5 fonduri de mai sus nu mai avea deţineri de acţiuni mai mari de 4,1%, deci replierea s-a făcut rapid, iar fondurile au suferit deprecieri minime. Reducerea expunerilor pe acţiuni a continuat lună de lună, până la un minim de 1,21% la sfârşitul lunii februarie 2009. Practic, fondurile nu au mai cumpărat acţiuni timp de peste şase luni, aşteptând ca piaţa să se stabilizeze, iar între timp deţinerile existente s-au diluat datorită fluxurilor lunare de contribuţii.

[img0]

O evoluţie asemănătoare au urmat şi fondurile facultative de pensii, care au atins maximul expunerilor bursiere în acelaşi timp cu fondurile obligatorii, adică la finele lunii mai 2008. Atunci, Pilonul III avea investiţii de 9,98% în acţiuni, expunere care s-a redus rapid în lunile următoare, până la 5,9% în septembrie 2008 şi 4% în februarie 2009. Şi aici, replierea a avut loc suficient de rapid, iar deprecierile portofoliilor au fost minime.

La această repoziţionare au contribuit pozitiv nu doar actorii pieţei, ci şi CSSPP, autoritatea de supraveghere a pieţei. La solicitarea Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) pe 23 octombrie, CSSPP a adoptat două norme, oferind derogări atât pentru Pilonul II, cât şi pentru Pilonul III, şi permiţând astfel fondurilor să investească, timp de un an, fără limită în titluri de stat şi fără respectarea limitelor investiţionale din prospect şi din portofoliul-ţintă propus.

Punctul de inflexiune...

În perioada 31 decembrie 2007 - 28 februarie 2009, adică doar 14 luni, bursa de la Bucureşti a picat cu 81% la nivelul indicelui general şi cu 89% pe SIF-uri - cea mai brutală scădere din istorie. Punctul de inflexiune al pieţelor globale de capital a avut loc la sfârşitul lunii februarie. Atunci au fost atinse minimele ultimilor aproape 10 ani - ce a urmat a fost cea mai rapidă creştere a burselor mondiale din ultimii 75 de ani. Aşa cum au anticipat înrăutăţirea situaţiei în 2008, administratorii fondurilor de pensii au reuşit să valorifice şi această tendinţă, de această dată pozitivă. Fondurile de pensii au intrat la cumpărare pe acţiuni şi şi-au dus în doar 5 luni portofoliile bursiere la aproape 5% (fondurile obligatorii) şi aproape 8,2% (fondurile facultative).

[img1]

În aceste 5 luni, Bursa de la Bucureşti a crescut cu 76% pe indicele general şi cu 125% pe SIF-uri. Fondurile de pensii au prins o bună parte din această creştere, deşi expunerile pe acţiuni au rămas la niveluri reduse şi până la urmă prudente, având în vedere perioada de maximă volatilitate a pieţelor. Similar, marea majoritate a fondurilor de pensii la nivel global a beneficiat de pe urma acestor creşteri, care au acoperit o bună parte din deprecierile suferite în ultimul an, din aceleaşi „cauze bursiere”.

Punct şi de la capăt

Rezultatele acestor strategii investiţionale ale fondurilor locale de pensii nu au întârziat să apară. După „prudenţă”, cuvântul de ordine a fost „succesul”. Pe ultimul an şi jumătate, fondurile de pensii din România au înregistrat cele mai bune rezultate din Europa şi printre cele mai bune din lume, fiind printre puţinele care au reuşit să facă profit pentru participanţi, chiar şi în cele mai vitrege condiţii de piaţă. Cum arată aceste performanţe?

La sfârşitul lunii iulie 2009, Pilonul II a împlinit 14 luni de existenţă. În acest timp, fondurile de pensii private obligatorii au avut un randament mediu anualizat de 13,2% (adică 7,5% peste rata inflaţiei din aceeaşi perioadă!). În intervalul iulie 2008-iulie 2009, randamentul pieţei a fost de 14%. La Pilonul III, mai „bătrân” cu un an decât Pilonul II, performanţa anualizată de la lansare a fost de aproape 6,4% în primii doi ani şi două luni; în ultimul an (iulie 2008-iulie 2009), creşterea a fost de aproape 9,3%.

[img2]

Astfel, fondurile de pensii private au depăşit nu doar rata inflaţiei, ci şi dobânzile oferite de bănci pentru depozitele bancare, şi asta într-o perioadă când aceste dobânzi au atins maximele istorice, cu care este posibil să nu ne mai reîntâlnim vreodată.