Forumul a fost organizat cu sprijinul şi participarea oficială a CSSPP - Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private şi al CNPAS - Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale. Alături de entităţile menţionate, Forumul a atras şi sprijinul EFRP – European Federation for Retirement Provisions, Federaţia europeană a operatorilor din pieţele de pensii private.
Asociaţiile profesionale naţionale ale operatorilor din pieţele menţionate şi-au manifestat, de asemenea, sprijinul pentru realizarea evenimentului.
PARTENERI STRATEGICI:
ALLIANZ-ŢIRIAC Pensii Private, ATLASSIB Holding
PARTENERI PRINCIPALI:
CARPATICA Asigurări, Banca Comercială CARPATICA, GENERALI Fonduri de Pensii, MARSH
PARTENERI:
FINANCIAL VIEW CONSULTING/CFA Romania, MEDICOVER
Criza este un moment de încercare pentru noi toţi, dar eforturile trebuie să se îndrepte către găsirea soluţiilor potrivite, nu numai pentru a „supravieţui” acestui moment, ci şi pentru a construi pentru viitor, a declarat, în deschiderea Forumului Economic Regional de la Sibiu, Dr. Crinu ANDĂNUŢ, CEO, ALLIANZ-ŢIRIAC Pensii Private. Soluţiile de criză, la nivel naţional, se construiesc până la urmă pas cu pas, din soluţiile pe care companiile le găsesc pe plan local, cu forţe proprii şi cu talentul oamenilor lor, a completat ANDĂNUŢ.
În acest context, lucrările Forumului au fost orientate către identificarea soluţiilor de optimizare a costurilor companiei care să permită totodată angajatorilor motivarea oamenilor cheie, consideraţi a fi cea mai valoroasă resursă de dezvoltare. Au fost prezenţi la întâlnirea cu angajatorii Ştefan PRIGOREANU, Membru în Consiliul CSSPP, Dr. Crinu ANDĂNUŢ, CEO, ALLIANZ-ŢIRIAC Pensii Private, Dragoş CABAT, Preşedinte, CFA Romania, Cerasela NERGHEŞ, Membru în Consiliul Director, UNSICAR, Liliana LĂPĂDĂTONI, Business Development Manager, MARSH- MERCER, Daniela GHEŢU, Director Editorial al Publicaţiilor PRIMM - Asigurări & Pensii. Au susţinut, deasemenea, intervenţii lămuritoare reprezentanţi ai operatorilor din domeniul asigurărilor şi pensiilor private: Mariana FLUCUŞ, Director General, şi Maria COŞA, Director, CARPATICA Asig, Annemona AŞTELEAN, Director PR, ALLIANZ-ŢIRIAC Pensii Private, Marcela ANDĂNUŢ, Director, Sucursala Sibiu, ALLIANZ-ŢIRIAC Asigurări. Vorbitorii au detaliat aspecte legate de evoluţia crizei economice şi perspectivele pentru perioada următoare, dezvoltarea pieţelor de pensii private şi asigurări, precum şi cele mai interesante oferte ale acestora, facilităţile fiscale asociate anumitor produse, precum şi modalităţile de control al riscurilor cu care se confruntă orice operator economic în derularea activităţii.
Ce spun angajatorii din regiune
Dintre angajatorii prezenţi, care au răspuns unui sondaj de opinie propus de organizatori, cea mai mare parte (70%) au apreciat gradul de influenţă al crizei economice asupra activităţii companiei lor ca fiind mediu/mare. Circa 22% din repondenţi au indicat o influenţă mică sau foarte mică a crizei, printre aceştia regăsindu-se nume importante din industria locală.
În ceea ce priveşte strategiile de criză aplicate, cea mai mare parte a angajatorilor prezenţi care au declarat că activitatea companiilor lor a fost afectată de criză într-o măsură medie/ mare au identificat, ca principală măsură pentru a face faţă acestui fenomen, reducerea costurilor administrative (62%). Dintre aceştia, circa 48% au asociat acestui scop utilizarea metodelor de optimizare a costurilor generale de funcţionare a companiei, în timp ce restul au preferat aplicarea unor măsuri uniforme de reducere a costurilor cu salariaţii, eventual prin diminuarea salariilor.
Cât despre beneficiile acordate angajaţilor, angajatorii sibieni preferă într-o proporţie covârşitoare să aplice o politică diferenţiată de acordare a beneficiilor, văzând în această politică de resurse umane principala cale de reducere a costurilor cu forţa de muncă. Numai puţin peste 15% din repondenţi consideră că reducerea uniformă a beneficiilor este o soluţie potrivită.
Concret, din declaraţiile participanţilor la eveniment reiese că asigurările de viaţă şi pensiile private facultative ocupă ponderi aproximativ egale ca beneficii deja acordate în cadrul companiilor din Regiunea Centru. Totuşi, pe termen scurt, asigurările de sănătate şi pensiile private facultative se bucură, urmare a facilităţilor fiscale aplicabile acestor beneficii, de o mai mare popularitate în rândul angajatorilor.
Atât companiile care au introdus deja unul dintre cele trei beneficii, cât şi cele care au declarat că intenţionează să facă acest lucru în viitorul apropiat, se încadrează preponderent în categoria celor de dimensiuni mici şi medii, cu până la 500 de angajaţi.