Importanţa factorului psihologic în decizia politică şi economică la nivel mondial a crescut în timp, odată cu dezvoltarea accentuată a puterii media. Factorii „fundamentali” care derivă din importanţa elementelor concrete ce determină o anume stare de fapt lasă tot mai mult locul impresiei exterioare referitoare la subiectul în cauză – exprimarea anecdotică fiind: câinele dă din coadă sau coada mişcă câinele. Astfel, devine mai important pentru lideri să transmită o anumită imagine – reală sau nu – privind un eveniment sau o situaţie, decât să gestioneze efectiv acea situaţie. Apoi, există în multe cazuri interese „oculte”, aşadar este importantă manipularea opiniei publice într-o anumită direcţie, scopurile finale fiind diferite de cele anunţate public.

Să luăm un prim exemplu, pentru a vedea cum funcţionează acest mecanism - gripa nouă. Faptele sunt simple: un virus gripal, comun la porci (producând pagube importante în industria creşterii animalelor, mai ales în unităţile productive unde nu se respectă normele cele mai stricte de izolare şi de hrană pentru animale), şi care în fiecare an se transmite la câteva sute de angajaţi ai fermelor de porcine, a început să fie transmis şi de la un om la altul. Virusul nu este puternic – deşi în mass media a fost indusă o altă opinie – şi nici nu are şanse de a se transmite în mod extensiv la nivel mondial. Datele oficiale cele mai recente arată că circa 182.000 de persoane s-au îmbolnăvit – deşi în ultimul timp ţările nu mai raportează la OMS îmbolnăvirile, mai ales pe cele uşoare, deci numărul real al celor îmbolnăviţi ar putea depăşi în realitate 200.000; faţă de populaţia lumii, care se apropie de 7 miliarde de oameni, înseamnă o rată de îmbolnăvire de sub 3 oameni la 100.000 de locuitori. Rata mortalităţii este sub 1%, cu toate acestea, posibila „pandemie” a fost puternic mediatizată, iar OMS i-a asociat gradul maxim de periculozitate/ alertă. Toate acestea se întâmplă pe fondul existenţei unor boli transmisibile mult mai grave, cu potenţial distructiv deosebit de important. De ce atunci un factor de risc minim capătă o asemenea importanţă în declaraţiile oficiale? Probabil pentru că unii jucători importanţi din industria medicală mondială au nevoie rapidă de ajutor, iar inducerea unei alarme la nivelul populaţiei poate avea efectul de a „convinge” mase largi de oameni de necesitatea utilizării unor vaccinuri sau a unor medicamente antivirale... Desigur, potenţialul negativ al unei asemenea campanii este de reducere a călătoriilor sau chiar de paralizare a activităţii industriale în anumite zone geografice.

În mod similar, combaterea recesiunii este abordată în ultima vreme mai mult ca o problemă psihologică – de pierdere a încrederii consumatorilor în creşterea economică – decât ca una de fond a întregii lumi. Au fost alocate sume importante pentru restabilirea lichidităţii pe pieţele financiare, au fost salvate de la faliment instituţii financiare şi companii de producţie, dar până la urmă ceea ce contează pare a fi restabilirea încrederii pieţelor financiare şi a consumatorilor finali. Indiferent de câţi bani sunt pompaţi în economie, dacă nu se reiau ciclurile normale de creditare, investiţii şi consum, întregul eşafodaj al lumii capitaliste face implozie. Vorbim despre un paradox legat de consum: creşterea ar trebui să se bazeze pe nevoile individuale ale cetăţenilor, nevoi care sunt relativ inelastice pentru multe produse (cel puÈ›in în teoria economică clasică). În realitate, odată cu expansiunea nefirească a consumului „de faţadă” – conspicuous consumption, cum a fost denumit de Thorstein VEBLEN –, oamenii au încetat să utilizeze numai obiectele şi serviciile de primă necesitate şi s-au aruncat într-o mare de consumerism, pentru a-şi satisface nevoile de imagine în faţa semenilor. Pentru a putea menţine această imagine, a fost nevoie să apeleze la credite într-o măsură tot mai mare, iar un alt efect colateral a fost dependenţa tot mai ridicată a consumului de încrederea în viitor - în capacitatea personală de a genera în viitor resurse financiare mai multe decât în prezent, pentru acoperirea datoriilor. Astfel, economia a devenit mult mai volatilă şi dependentă de acest factor psihologic. Toate acţiunile concrete se lovesc de un zid dacă nu sunt însoţite de declaraţii optimiste şi de campanii „de imagine” ale liderilor mondiali. Este un joc periculos, pentru că minţile oamenilor pot fi greu de controlat câteodată.