Necesar încă din momentul aderării României la Uniunea Europeană, Ordinul nr. 14/2009 pentru punerea în aplicare a Normelor privind activitatea de asigurare/reasigurare în România în baza dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii, adoptat de CSA în cursul acestei veri, aduce o serie de noutăţi.

În principal, sunt stabilite condiţii suplimentare pentru asigurătorii europeni care doresc să îşi ofere serviciile în România (în plus faţă de condiţiile stabilite în legislaţia europeană şi românească în vigoare), se extind prerogativele CSA în materie de monitorizare şi control al activităţii acestora şi, nu în ultimul rând, este adoptată o listă a actelor normative de interes general în asigurări, obligatorii pentru asigurătorii sus-menţionaţi.

Condiţii pentru desfăşurarea activităţii de asigurare pe teritoriul României în baza dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii

Asigurătorii vor avea obligaţia de a pune la dispoziţia CSA (prin intermediul autorităţii competente a statului membru de origine) proceduri de soluţionare a reclamaţiilor care vor cuprinde inclusiv denumirea şi adresa organismului desemnat să le soluţioneze. (Prin raportare la Directivele în domeniul asigurărilor, această obligaţie reprezintă o condiţie suplimentară pentru desfăşurarea activităţii de asigurare pe teritoriul României.)

O altă condiţionare suplimentară este aceea a obţinerii aprobării CSA pentru practicarea de către asigurătorii europeni a asigurărilor obligatorii, astfel cum acestea sunt reglementate de legea română.

Spre exemplu, pentru asigurarea de răspundere civilă auto se precizează în mod expres că asigurătorii trebuie să îndeplinească condiţiile stabilite prin legislaţia română în vigoare privind acest tip de asigurare.

Obligaţii specifice revin şi asigurătorilor care doresc să practice asigurări de sănătate, prin transmiterea către CSA a condiţiilor contractuale generale şi specifice, înainte de a începe activitatea în România. Modalitatea imprecisă de redactare a acestei prevederi ar putea crea incertitudini cu privire la corelarea cu Directivele europene în materie, cât şi cu prevederile Legii nr. 32/2000 (conform cărora condiţiile de asigurare nu pot face obiectul aprobării de către CSA).

În cazul asigurătorilor care doresc să acopere riscuri prevăzute în clasa de asigurări generale nr. 18 (Asigurarea de asistenţă a persoanelor aflate în dificultate în cursul deplasărilor sau absenţelor de la domiciliu ori de la locul de reşedinţă permanentă), devine necesară punerea la dispoziţia CSA de dovezi privind existenţa personalului calificat, cerinţă ce dobândeşte astfel caracteristicile unei condiţii prealabile începerii activităţii.

Noul act normativ aduce, de asemenea, o extindere a prerogativelor CSA care, în vederea verificării conformităţii cu prevederile legale în vigoare, va putea solicita asigurătorilor din statele membre care îşi desfăşoară activitatea în România informaţii referitoare la toate documentele a căror transmitere este obligatorie pentru asigurătorii cu sediul central în România.

Detalierea noţiunii de interes general în asigurări

În conformitate cu posibilitatea oferită de Directivele în materia asigurărilor, CSA a stabilit în anexa la Ordinul nr. 14/2009 o listă a actelor normative de interes general în asigurări, a căror respectare devine astfel obligatorie pentru toţi asigurătorii europeni care doresc să presteze activitate de asigurare pe teritoriul României.

Potrivit reglementărilor europene, în contextul procedurilor de notificare a deschiderii unei sucursale într-un alt stat membru ori a liberei prestări a serviciilor de asigurare într-un alt stat membru, autoritatea competentă din statul membru gazdă poate comunica autorităţii competente din statul membru de origine al asigurătorului condiţiile în care, din motive de interes general, trebuie exercitate activităţile în cauză în statul membru gazdă.

Conform Comunicării Interpretative a Comisiei Europene în materia liberei prestări a serviciilor şi interesului general în sectorul asigurărilor din data de 2 februarie 2000, printre condiţiile pe care o măsură naţională trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi considerată de interes general se numără şi aceea de a nu fi făcut obiectul unei armonizări prealabile la nivel comunitar sau aceea de a nu dubla o măsură care există/pe care asigurătorul este ţinut să o respecte şi în statul membru de origine.

Din această perspectivă, analizând lista propusă de CSA, se poate observa că o parte dintre actele normative enumerate reglementează materii ce au făcut deja obiectul unei armonizări la nivel comunitar şi care astfel se regăsesc/sunt obligatorii şi în celelalte state membre ale Uniunii Europene.

Spre exemplu, prevederile Legii nr. 32/2000 în materia asigurărilor transpun în legislaţia naţională principii deja armonizate la nivel european, în timp ce Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe transpune în legislaţia naţională principiile europene relevante în materia proprietăţii intelectuale.

Pentru asigurarea conformităţii cu principiile recomandate de Comisia Europeană în materia interesului general ar fi fost, de aceea, mai potrivit ca lista propusă de CSA să includă eventual secţiunile/paragrafele din actele normative menţionate care nu transpun legislaţie europeană pre-existentă.

Includerea întregului Cod Civil în lista actelor normative de interes general ar putea excede, de asemenea, unei alte condiţii stabilite de Comisia Europeană - condiţia proporţionalităţii. Dat fiind faptul că numeroase dispoziţii din Codul Civil au caracter dispozitiv ori supletiv, o identificare precisă a normelor cu caracter imperativ conţinute de Codul Civil – în acord cu recomandările Comisiei - ar fi fost preferabilă.

De asemenea, conform poziţiei exprimate de Comisie cu alte ocazii, ar fi fost util ca lista regulilor de interes general să fie împărţită între reguli aplicabile în cazul libertăţii de stabilire, respectiv reguli aplicabile în cazul liberei prestări a serviciilor. Avem în vedere în acest sens faptul că, spre exemplu, dispoziţiile Codului Muncii, dispoziţiile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale sau ale Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului nu îşi găsesc, în principiu, aplicabilitatea directă în cazul activităţilor de asigurare derulate în baza liberei prestări a serviciilor.