Unde mă Asigur
BUCUREŞTI
Autor:Vlad BOLDIJAR

Primul an de criză financiară şi-a lăsat puternic amprenta asupra celei mai dezvoltate pieţe de asigurări din România, volumul total al subscrierilor realizate în capitală diminuându-se în 2009 în valoare absolută, comparativ cu anul anterior, cu aproximativ 400 milioane lei. Cu alte cuvinte, experienţele din 2009 i-au determinat pe asigurătorii din capitală să abordeze anul 2010, al doilea an de criză, „cu lecţiile făcute”.


Experienţa unui an de criză

Pentru industria asigurărilor din România, criza economică s-a resimţit diferit, în funcţie de segmentele de asigurare practicate de societăţi. Dacă asigurările generale s-au menţinut aproximativ în aceleaşi limite, pentru asigurările de viaţă s-au înregistrat evoluţii nefavorabile: S-a constat o uşoară scădere a volumului de prime subscrise şi o creştere a daunelor plătite, care au diminuat profitabilitatea companiilor de asigurare, este de părere Cătălina ROŞU, Director, Reprezentanţa Unirii, GARANTA Asigurări.

Rezultatele înregistrate de piaţă în anul 2009 consemnează o creştere faţă de anul 2008 (...) cu preponderenţă pe RCA, a opinat Gabriel OLTEAN, Director, Direcţia Vânzări, BCR Asigurări. Pe parcursul anului precedent, unda crizei economice s-a propagat de la o ramură a economiei la alta, asigurările nerămânând neatinse de efectele negative ale acesteia. Impactul cel mai puternic l-au resimţit asigurările auto dar şi toată gama de asigurări care sunt asociate activităţilor de construcţii, a menţionat Olga MOLDOVAN, Director, Sucursala Sector 6, BCR Asigurări.

Într-adevăr, 2009 a adus pentru piaţa de asigurări o diminuare a business-ului asociat cu scăderea dramatică a leasing-ului şi creditării. Practic, prin scăderea înregistrată, piaţa asigurărilor se întoarce în timp la nivelul anului 2007, a comentat Sorin ZAHARESCU, Director Regiunea Bucureşti, ALLIANZ-ŢIRIAC.

Impactul crizei a fost suficient astfel încât să forţeze companiile de asigurare să-şi schimbe, pe termen scurt, strategiile de abordare a pieţei. Scăderea ritmului (evoluţia negativă) de creştere a nivelului de prime subscrise, creşterea daunalităţii, întreruperea şi răscumpărarea poliţelor de viaţă face ca perioada actuală şi cea imediat următoare să creeze probleme cu care actualii jucători nu au mai fost confruntaţi, este de părere Gheorghe LAZĂR, Director, Agenţia Moşilor, ALLIANZ-ŢIRIAC.

Contactul cu criza a fost destul de mare mai ales pentru societăţile care aveau portofoliul majoritar pe corporate, atât leasing, cât şi asigurări de viaţă legate de credite bancare, a precizat Dan ŞTEFAN, Director, Sucursala Victoria, ASTRA Asigurări.

Astfel, pentru a contracara criza, multe companii care în trecut s-au axat pe leasingul auto s-au reorientat către leasingul utilajelor, segment pe care am consemnat creşteri importante, a declarat Mariana ROTARU, Director, Agenţia Bucureşti 1, GENERALI.

Totodată, într-un sondaj realizat de Revista PRIMM Asigurări & Pensii, în cadrul Programului „Unde Mă Asigur?”, derulat în Municipiul Bucureşti, numeroşi asigurători au confirmat interesul din ce în ce mai scăzut al clienţilor faţă de domeniul asigurărilor. Motivul principal pentru această situaţie ar fi diminuarea disponibilităţilor băneşti în bugetul clienţilor şi, prin urmare, a sumelor pe care aceştia intenţionează să le cheltuiască pentru asigurări, ca o consecinţa a crizei financiare cu care se confruntă ţara noastră.

Astfel, Florin NIŢULESCU, Director, Sucursala Decebal, ALLIANZ- ŢIRIAC, consideră că entitatea pe care o conduce a înregistrat o uşoară diminuare a cererii pentru poliţe auto, asigurările CASCO suscitând un interes mai scăzut în rândul clienţilor, în primul rând din motive economice.

Criza financiară încă nu se resimte puternic în domeniul nostru de activitate, însă suntem conştienţi de ameninţarea ei, o acceptăm şi suntem pregătiţi pentru ea. Pe termen scurt, vom înregistra o scădere a numărului de poliţe încheiate, însă pe termen lung prevăd că vom atrage din ce în ce mai mulţi clienţi. Îmi fondez această afirmaţie pe un management pertinent al riscului pe care l-a aplicat ALLIANZ-ŢIRIAC, în comparaţie cu o parte dintre concurenţii noştri, care în acest moment nu îşi permit să menţină sau să reducă prima de asigurare practicată, a adăugat NIŢULESCU. O altă perspectivă a fost oferită de Ovidiu POSTELNICU, Director, Agenţia Pantelimon, ARDAF: Intensitatea crizei este influenţată, în primul rând, de modul în care ne tratăm clienţii. Momentan, agenţia pe care o conduc nu a resimţit o scădere a cererii de poliţe de asigurare, ba chiar pot afirma că avem din ce în ce mai multe cereri.

O altă dificultate subliniată de cei intervievaţi constă în diminuarea interesului clienţilor pentru asigurările de tip property, indusă în principal de obligativitatea acestui tip de poliţă, care urmează să intre în vigoare începând cu data de 1 iulie a.c. Potrivit unui sondaj de opinie realizat de portalul specializat www.1asig.ro, aproximativ 57% dintre respondenţi au fost de părere că această dată se va amâna pentru mijlocul anului în curs sau pentru începutul anului 2011, în timp ce 40% consideră că introducerea obligativităţii asigurării pentru locuinţe va avea loc la data fixată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Criza şi efectele sale asupra asigurătorilor bucureşteni

Specialiştii din piaţă consideră că rezultatele din primul trimestru al anului în curs nu au fost relevante pentru a forma o imagine corectă asupra efectelor pe care criza economică le-a avut asupra pieţei de asigurări din România.

Până acum au existat câteva cazuri izolate de renunţare la contracte, iar subscrierile au fost mai mari decât cele înregistrate în primul trimestru al anului trecut. Totuşi, din discuţiile cu clienţii, se preconizează o perioadă tot mai nefastă, iar efectele vor fi cel mai vizibile începând cu lunile iunie şi iulie, a precizat Liviu HARALAMBIE, Director, Sucursala Unirea, ALLIANZ-ŢIRIAC.

S-a putut observa că restrângerea volumului de afaceri al societăţilor comerciale a determinat şi o reducere a cheltuielilor acestora cu asigurările, însă nu din încercarea de a reduce din costuri, ci pentru că se aflau într-o situaţie incertă în ceea ce priveşte continuitatea business-ului, a continuat Liviu HARALAMBIE.

Cu toate acestea, un efect imediat a fost observat pe segmentul life, în special pe partea de unit-linked, unde vânzările poliţelor cu componentă investiţională a înregistrat un declin major, a încheiat Liviu HARALAMBIE.

În cazul Sucursalei Vânzări Directe Bucureşti a ALLIANZ- ŢIRIAC, efectele crizei au început să fie resimţite începând cu luna martie, când am înregistrat o rată de renunţare de 10% pentru persoanele juridice la poliţele de tip CASCO şi de 17% pentru asigurările de viaţă, a precizat Mihaela PETRESCU, Director, SMB Vânzări prin AgenÈ›i, ALLIANZ-ŢIRIAC.

Astfel, clienţii preferă în această perioadă o micşorare a sumei asigurate prin introducerea franşizei pentru anumite poliţe, creşterea numărului de rate plătite, precum şi amânarea de până la 30 de zile a scadenţei acestora. Persoanele fizice optează pentru introducerea unei franşize de 20-30% pentru daune totale şi de 100-150% pentru cele parţiale, astfel diminuându-se tarifele de asigurare, completează Mihaela PETRESCU.

Primele efecte ale sistemului bonus-malus

Opinia asigurătorilor cu privire la sistemul de bonus-malus este că, în timp, acesta va reuşi să impună pieţei asigurărilor practicarea unui preţ corect, generat de o transparenţă a daunalităţii. Percepţia noastră este că acest sistem reprezintă un imens avantaj şi o formă obiectivă de tarifare a clienţilor, în funcţie de criteriul daunalităţii înregistrate, dar, cel mai important, creează un mod de educare a asiguraţilor şi conduce la asumarea unor răspunderi până acum inexistente, a subliniat Lucian IONESCU, Directorul Agenţiei Nicolae GRIGORESCU, ARDAF.

Majoritatea clienţilor care nu au avut daune anterioare sunt mulţumiţi de faptul că primesc un bonus şi sunt motivaţi în a-şi păstra un comportament preventiv şi civilizat în trafic. Sunt de părere că introducerea sistemului bonus-malus va ajuta la reducerea ratei de daună şi la aplicarea unui sistem corect de tarifare a asiguraţilor, a explicat Cornel AFTODIE, Directorul Sucursalei Colentina, UNIQA Asigurări.

În ceea ce îi priveşte pe clienţii cu daune, aplicarea de malus nu îi avantajează, din motive uşor de înţeles, însă asigurătorii au semnalat faptul că procentul celor ce au avut parte de o majorare a primelor de asigurare este cuprins între 5% şi 10%. Consider că introducerea acestui sistem va conduce la o cunoaştere, o selecţie şi o gestiune mult mai bună a portofoliului de clienţi RCA. Totodată, aplicarea acestui principiu şi în alte linii de business, prin crearea unei baze de date comune cu ceilalţi asigurători, ar reduce daunalitatea, pe de o parte, şi fraudarea, pe de altă parte, a rezumat Oana IVAN, Director, Sucursala Magheru, UNIQA Asigurări.

Pentru toate companiile de asigurări s-a observat o creştere a daunalităţii pe segmentul RCA odată cu introducerea constatului amiabil (Gheorghe GROSU, Director, Agenţia Mihai Bravu, ABC Asigurări), astfel încât necesitatea implementării unui astfel de sistem în piaţa asigurărilor a fost necesar. Responsabilizarea clienţilor reprezintă un prim pas de revenire a segmentului auto către profitabilitate, a opinat Adrian VASILE, Director, Agenţia Pantelimon, EUROINS.

În cazul RCA, sistemul proaspăt implementat a fost primit deosebit de bine, răspunzând dorinţelor multor asiguraţi şi responsabilizând conducătorii auto, acesta având un rol deosebit de important în disciplinarea acestora, a precizat Bogdan CANEA, Director, Agenţia Moşilor, ARDAF.

Astfel, ţinând cont că aproape 10% din asiguraţii RCA produc daune, consider că în scurt timp acest sistem va prezenta rezultatele pozitive aşteptate, a declarat Liliana ANDRIESCU, Director, Agenţia 1, EUROINS.

Criza impune soluţii unitare

Piaţa de asigurări nu a ajuns încă la un nivel de maturitate suficient încât să aplice, în mod unitar, un sistem bonus-malus şi pe segmentul CASCO. Astfel, orice client poate schimba cu uşurinţă compania de asigurări, venind cu un istoric „curat”, fără să putem afla date de la fostul asigurător, a declarat Mesut YETIŞKUL, Director General, CREDIT Europe Asigurări.

Sistemul bonus-malus implementat începând cu 1 ianuarie 2010 pentru poliţele RCA a fost considerat o măsură benefică pentru companiile de asigurări, dar şi indispensabilă în condiţiile introducerii constatării amiabile.

Totuşi, segmentul CASCO rămâne neacoperit din acest punct de vedere. Lăsând la o parte practica din alte ţări, vă pot da exemplul Turciei, unde lucrurile s-au schimbat radical din primul an când a fost introdus un sistem bonus-malus pe CASCO. Însă, trebuie precizat că acest fapt a fost pus în practică la iniţiativa uniunii naţionale a companiilor de asigurări împreună cu Guvernul Turciei, a menţionat Mesut YETIŞKUL.

Ca şi alte companii, pe plan intern, deja folosim un sistem de acest gen. Însă, partea de malus rămâne foarte greu de aplicat în cazul clienţilor noi. Cu toate acestea, în ceea ce priveşte bonusul, dacă un client poate demonstra că nu a înregistrat daune, în anii anteriori, la alte companii, poate beneficia de bonus, la fel ca şi clienţii noştri, a explicat Directorul General CREDIT Europe Asigurări.

Un control mai bun asupra subscrierilor, pe partea de vânzare, şi o eficientizare a costurilor pe partea de lichidare a daunelor par să fie singurele soluţii care să ajute piaţa de asigurări, în ansamblul ei, în perioada dificilă pe care o traversează întreaga economie. De altfel, piaţa de asigurări, ca şi entitate, nu face prea multe pentru a controla cheltuielile cu despăgubirile. Unităţile reparatoare sunt mult mai bine organizate în acest sens, a explicat Mesut YETIŞKUL.

Transparenţa cu privire la rata daunalităţii pentru clienţi pe segmentul de asigurări CASCO este împărtăşită şi de Raluca DOBRESCU, Director, Sucursala Unirea, OMNIASIG: Cunoaşterea istoricului de daune al potenţialilor asiguraţi ne-ar permite adaptarea politicilor de vânzări, în vederea obţinerii de profit, şi ar disciplina piaţa de profil.

Sucursala Unirea a companiei OMNIASIG, una dintre cele mai importante reprezentanţe de profil ale asigurătorului din România (realizează aproximativ 25% din veniturile OMNIASIG), a finalizat anul 2009 cu subscrieri de peste 250 milioane lei, valoare similară cu cea înregistrată în anul 2008. Aceste rezultate vin ca urmare a concentrării noastre pe profit în anul precedent, pe fiecare clasă de asigurare. Astfel, în urma analizei minuţioase a portofoliului de clienţi, s-au aplicat majorări de cote, s-au introdus franşize şi, în paralel, am renegociat şi comisioanele pentru intermediari, a declarat Raluca DOBRESCU.

De asemenea, aceste masuri au fost îndreptate şi în direcţia diminuării procentului de asigurări auto, preponderent în portofoliul sucursalei (peste 80%), segment care este răspunzător şi pentru o rată a daunei ridicată la nivelul anilor precedenţi. Astfel, franşiza a fost aplicată chiar şi de unele dintre societăţile de leasing cu care lucrează Sucursala, precizează Raluca DOBRESCU. Drept urmare, am reuşit reducerea ratei de daună până la 80% în 2009, faţă de peste 90% în 2008, şi o creştere de 15% pe segmentul non-auto.

Accidentele scad, daunele cresc

Poliţele RCA rămân sursa majoră de pierdere din piaţa de asigurări din România, chiar şi în condiţiile în care numărul accidentelor rutiere a scăzut faţă de anul precedent. Dacă în 2008 am înregistrat o rată a daunei pe linia poliţelor RCA care a depăşit cu puţin 93%, în 2009 aceasta a trecut de 100%. Cu siguranţă, RCAul este mai păgubos decât poliţele CASCO, iar o tendinţă evidentă este aceea a majorării numărului de despăgubiri pentru vătămări corporale, incluzând aici cheltuielile cu medicaţia, daunele morale şi pierderile de venit suferite de partea vătămată, a evidenţiat Eugen STOICA, Directorul Departamentului Daune din cadrul BCR Asigurări.

Printre motivele majorării ratei daunei se număra, în primul rând, creşterea tarifelor la manoperă în unităţile reparatoare şi practicarea, în unele cazuri, a unor preţuri cu adaos nejustificat de mare la piesele de schimb.

Economia se află într-o situaţie dificilă, dar totuşi, în ceea ce priveşte preţurile pentru reparaţii, acestea au crescut. Nu putem determina întotdeauna cauzele, însă există situaţii în care unităţile reparatoare practică adaosuri comerciale foarte mari la preţurile de achiziţie pentru piesele de schimb. Compania noastră colaborează cu furnizori de piese, însă nu am impus service-urilor să utilizeze această metodă. A rămas la latitudinea lor. Totuşi, nu este normal ca un service, atât timp cât nu este distribuitor de piese, să câştige mai mult din vânzarea de componente decât din reparaţii, a explicat Eugen STOICA.

La creşterea ratei daunei au contribuit în mod esenţial şi daunele pentru vătămări corporale. STOICA a atras atenţia că în primele două luni din 2010 s-au constituit rezerve de daună pentru acest tip de despăgubiri în valoare de peste 60% din totalul daunelor plătite anul trecut. Există avocaţi care se specializează pe astfel de cazuri, care urmăresc accidentele cu vătămări corporale chiar şi pe holurile Institutului de Medicina Legală. Mai mult, avem foşti angajaţi ai departamentelor juridice din cadrul companiilor de asigurări care au intrat în contact cu procedurile specifice în cazul vătămărilor corporale şi s-au axat în prezent pe reprezentarea în instanţă a celor păgubiţi, a concluzionat Eugen STOICA.

AOL – primul pas către poliţele facultative

Măsura privind introducerea obligativităţii asigurărilor de locuinţe a condus în rândul asigurătorilor la naşterea unor aşteptări în ceea ce priveşte creşterea volumului de afaceri pe segmentul poliţelor facultative (Mihaela TACHE, Director, Sucursala Arcul de Triumf, UNIQA Asigurări), acest tip de asigurare fiind considerat principalul câştig pentru poliţele de tip property, a precizat Vicenţiu DRAGOMIRESCU, Director, Sucursala Municipiului Bucureşti a UNIQA Asigurări.

Astfel, intrarea în vigoare a legii asigurării obligatorii a locuinţelor va reprezenta o nouă oportunitate de dezvoltare a pieţei (Mărioara MARIN, Director, Agenţia Unirii, GROUPAMA), şi un potenţial important în rândul companiilor de asigurări care au decis să participe la PAID: Circa 8 milioane de locuinţe vor trebui asigurate odată cu lansarea asigurării obligatorii a locuinţei. Clienţii trebuie să analizeze corect această asigurare, nu doar prin percepţia ei ca un „impozit”, ci prin posibilitatea achiziţionării unei poliţe facultative care să-i mărească plaja de riscuri asigurate, a opinat Adrian VASILE, Director, Agenţia Pantelimon, EUROINS.

Introducerea asigurării obligatorii a locuinţelor va duce la creşterea numărului deţinătorilor de asigurări de locuinţe facultative, întrucât limitele impuse de lege (10.000 euro, respectiv 20.000 euro) sunt insuficiente în cazul producerii unui risc catastrofic, consideră Oana ANDREESCU, Director, Sucursala Banu Manta, ALLIANZ- ŢIRIAC.

De aceea, consecinţele intrării în vigoare a legii asigurării obligatorii a locuinţelor se va materializa printr-o bulversare a pieţei de profil prin prisma lipsei informaţiilor privind riscurile acoperite de această asigurare din partea populaţiei, a declarat Valentin PĂUNA-LAUDA, Director, Sucursala Militari, ALLIANZ-ŢIRIAC.

Asigurările de viaţă, de trei ori mai greu de încheiat

Asigurările de viaţă nu s-au aflat în anul 2009 în preferinţele bucureştenilor, doar 17% din totalul subscrierilor realizate fiind generate de aceste tipuri de poliţe, stare de fapt care ne face să tragem concluzia că locuitorii capitalei preţuiesc mai mult maşina decât viaţa.

La această realitate, a contribuit şi criza financiară care a afectat din plin buzunarele bucureştenilor, triplând munca depusă de un agent de asigurare pentru încheierea unei poliţe, a precizat Lucian GAVRILĂ, Director, Agenţia Bucureşti 5, GENERALI.

Experienţa ne arată faptul că gradul de conştientizare a populaţiei - în acest caz, ne referim la asigurările de viaţă - creşte în momente de criză, cu toate acestea, din păcate, s-au micşorat veniturile oamenilor, şi am înregistrat multe răscumpărări de poliţe pe fondul problemelor financiare ale clienţilor, a precizat Viorel BRĂTAN, Director, Agenţia 4, GENERALI Asigurări.

Mulţi clienţi care şi-au reziliat poliţele au fost influenţaţi de prieteni, rude, cunoştinţe, pe fondul problemelor financiare întâlnite de alte companii de asigurare, a completat Călin PETRUŢ, Agency Manager, Agenţia Bucureşti 3, ING Asigurări de Viaţă.

Totodată, pe lângă rezilierile care s-au produs, asigurările de viaţă au fost afectate şi de o criză de new business, interesul fiind foarte scăzut în acest context economic pentru aceste poliţe, a opinat Daniela METAXA, Director, AgenÈ›ia Arcul de Triumf, GROUPAMA.

Pentru anul 2010 ne-am impus o creştere exponenţială pe segmentul asigurărilor de viaţă. Din punctul de vedere al angajatorilor, care ar putea oferi ca beneficiu extra salarial o asigurare de viaţă, aceştia sunt receptivi, dar actuala conjunctură economică poate determina o îngreunare a încheierii acestor poliţe, a precizat Cătălin CIRIPAN, Director, Sucursala Nova, ASTRA Asigurări.

Totuşi, există creştere

Sucursala Municipiului Bucureşti a ASTRA a realizat, în anul precedent, un volum de prime brute subscrise în creştere cu 741% faţă de 2008. Noua echipă de conducere a Sucursalei şi-a realizat pe deplin obiectivele stabilite, astfel că în anul precedent s-a pus accent pe dezvoltarea forţei de vânzare; au fost înfiinţate 4 agenţii noi şi 2 puncte de lucru şi, în acelaşi timp, au fost încheiate contracte de colaborare cu peste 60 de brokeri de asigurare, ne-a prezentat reţeta succesului George ŞELARU, Directorul unităţii.

Compania ASTRA a debutat în anul 2009, cu o nouă echipă de conducere la SMB, formată din Cosmin ANGHELUŢĂ, în funcţia de Director, şi George ŞELARU, în cea de Director Adjunct. Aceştia şi-au propus la momentul demarării activităţii în Sucursală să ducă SMB pe primul loc în cadrul companiei, obiectiv a cărui realizare se va afla în continuare şi în atenţia lui George ŞELARU şi a echipei lui, Cosmin ANGHELUŢĂ ocupând din ultimul trimestru al lui 2009 funcţia de Director al Departamentului Brokeri al ASTRA Asigurări.

În 2009, brokerii au avut contribuţia cea mai importantă la creşterea afacerilor Sucursalei, aproximativ 80% din subscrieri fiind realizate prin intermediul acestora. Am dezvoltat o relaţie solidă cu brokerii, datorită gestionării eficiente a daunelor şi acordării către aceştia a dreptului la constatare pentru daunele de până la 3.000 euro, precizează George ŞELARU. În acelaşi timp, am fost una dintre companiile care au acceptat diverse clauze propuse de intermediari, având în vedere că aceştia au adus în 2009 mulţi clienţi corporate pe partea de non-auto.

Segmentul corporate reprezintă 40% din portofoliul Sucursalei, fiind şi cel mai afectat de criză, înregistrând o uşoară scădere, datorată faptului că numeroşi clienţi au achiziţionat asigurări mai ieftine, cu mai puţine riscuri acoperite sau au renunţat la o parte din asigurări. De asemenea, asigurările non-auto deţin o cotă de 20% în portofoliul Sucursalei (inclusiv asigurări de viaţă), fiind şi segmentul cu cea mai mare creştere în anul precedent.

În ceea ce priveşte asigurările auto, preţurile bune pe RCA pentru persoanele fizice, precum şi emiterea electronică a poliţelor ne-au ajutat să avem o evoluţie foarte bună în anul precedent, subliniază ŞELARU. Totodată, Sucursala lucrează cu peste 100 de service-uri care pot alege dintre cei 9 dealeri de piese auto agreaţi de companie, factura fiind achitată direct de către un asigurător cu un adaos de 10% pus de către service-uri.

Un asigurător în minus sub supravegherea CSA

Compania de asigurări de viaţă CARDIF Asigurări, membră a grupului financiar BNP Paribas, este în plin proces de transferare a portofoliului către noua sucursală de asigurări de viaţă înfiinţată de grupul francez. Astfel, în baza dreptului de stabilire şi liberă circulaţie a serviciilor în Uniunea Europeana, BNP Paribas va activa în România prin două sucursale, specializate pe ambele segmente ale pieţei asigurărilor: CARDIF Assurance Vie SA Paris Sucursala Bucureşti - pentru asigurări de viaţă, respectiv CARDIF Assurance Risques Divers SA Paris Sucursala Bucureşti - pentru asigurări generale.

Cele două entităţi sunt reprezentate de Mario KOSTOV, care anterior a deţinut funcţiile de Director Executiv al BULSTRAD Life Insurance, respectiv CEO al CARDIF Bulgaria. Motivul care a determinat grupul financiar francez să modifice structurile prin care îşi desfăşoară activitatea în România este gestionarea şi coordonarea mult mai uşoară a activităţii sucursalelor.

În 2009, cele trei entităţi CARDIF care operează în România au subscris prime de 36 milioane lei. Produsele principale comercializate de CARDIF sunt asigurările de viaţă ataşate creditelor de consum. Canalele de distribuţie ale societăţii sunt unităţile bancare, respectiv IFN-urile.

CARDIF Asigurări în România este la început de drum, 2009 fiind al treilea an de activitate pe piaţa locală. De aceea am înregistrat o creştere semnificativă a primelor brute faţă de 2008, în linie cu aşteptările noastre. Însă apariţia crizei a marcat o încetinire a ritmului de creştere şi a necesitat o regândire a planului nostru de acţiune pe termen mediu, a declarat Carmen BAHRIM, CEO, CARDIF Asigurări.

De asemenea, în 2010 ne dorim să obţinem o creştere a volumului de prime subscrise, generată de câştigarea unor noi parteneri de distribuţie şi de introducerea pe piaţă a unor noi produse de asigurări. Pentru a susţine creşterea volumului de prime, care implicit aduce după sine şi o creştere a volumului de daune, vom continua să angajăm persoane noi, de calitate, şi să investim în dezvoltarea pregătirii angajaţilor. Planurile noastre legate de România sunt pe termen lung şi sunt bazate pe servicii de calitate oferite clienţilor noştri de o echipă de angajaţi competenţi şi motivaţi, a adăugat Carmen BAHRIM.

Al 13-lea jucător din piaţa RCA

Compania de asigurări CITY Insurance comercializează, începând cu luna martie a acestui an, poliţe de asigurare RCA, devenind a 13-a societate de asigurare autorizată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor să practice aceste tipuri de produse. Potrivit Directorului General al companiei, Nicolae MUŞAT, comercializarea poliţelor de asigurare RCA ale CITY Insurance se va realiza atât direct, cât şi prin intermediul reţelei de brokeri de asigurare pe tot teritoriul ţării, asigurătorul nedispunând momentan de o reţea teritorială de reprezentare. Proiectele viitoare de dezvoltare ale companiei includ şi creşterea reţelei teritoriale a societăţii, prin deschiderea de sucursale şi unităţi proprii.

Totodată, pe partea de daune, la nivelul Bucureştilor va exista un centru specializat, în vreme ce instrumentarea daunelor în fiecare dintre judeţele ţării va fi asigurată prin intermediul reţelei de lichidatori locali agreaţi de companie. Această extindere a gamei de produse oferite de compania noastră face parte dintr-un amplu program de dezvoltare a tuturor tipurilor de asigurări generale. Aşadar, rolul asigurărilor auto în portofoliul CITY Insurance, în special al celor de tip RCA, este de diversificare a produselor oferite de companie, a precizat Nicolae MUŞAT.

Nefiind vizată concentrarea business-ului în jurul segmentului RCA, urmărim ca, pe viitor, asigurările auto să nu reprezinte mai mult de 35% din totalul afacerilor. În acelaşi timp, preţurile practicate de compania noastră vor fi printre cele mai ridicate de pe piaţă, a continuat Directorul CITY Insurance. În Italia, ţară care a generat în anul 2009 circa 80% din totalul afacerilor societăţii, CITY Insurance intenţionează să îşi extindă activitatea prin vânzarea de poliţe RCA în regim de liberă prestare de servicii.

Creştere echilibrată „made in Australia”

QBE România, sucursala locală a grupului australian QBE Group, a subscris în anul precedent prime brute de circa 5 milioane lei, o valoare similară cu cea raportată în anul precedent. Compania urmăreşte o creştere echilibrată în România, bazată pe profit şi pe o selecţie atentă a clienţilor, a declarat Gabriel SAUER, Director General al QBE România.

Asigurătorul şi-a menţinut structura de portofoliu din anul precedent, astfel că asigurările de bunuri deţin o pondere de 57%, CAR - 19%, răspunderi civile generale - 16% şi Cargo - 3%. La jumătatea anului trecut am renunţat, în mare, la asigurările auto (CASCO), din cauza daunalităţii ridicate pe această clasă, precum şi politicii „agresive” promovată de celelalte companii care activează pe această piaţă. Drept urmare, asigurările auto deţin o pondere de 4% în portofoliul nostru în 2009, faţă de 10% în 2008, precizează Gabriel SAUER. Acesta cu exclude posibilitatea unei intrări mai agresive pe acest segment în viitor, acest lucru fiind însă condiţionat de strategia acţionarilor şi de evoluţia de ansamblu a pieţei locale de asigurări.

Cel mai important canal de distribuţie al companiei în România sunt brokerii de asigurare, fiind semnate parteneriate cu 28 de brokeri, din care 10 sunt activi. De asemenea, produsele companiei sunt adresate exclusiv segmentului de persoane juridice. Oferim o acoperire foarte bună pentru riscurile pe care le preluăm, având în spate tot suportul şi capacitatea grupului pe care îl reprezentăm, subliniază Gabriel SAUER.

Referitor la planurile companiei în România, oficialul citat a precizat că în acest moment nu vede posibilitatea unei intrări mai agresive în piaţă, acest lucru rămânând la nivel de opţiune pentru viitor. În acest moment, nu văd nici o companie pe piaţa locală de profil pe care să o recomand acţionarilor în vederea preluării, adaugă Gabriel SAUER. În 2010, acesta şi-a propus o creştere de 35% a subscrierilor, în paralel cu afirmarea brandului QBE ca unul dintre cei mai importanţi asigurători mondiali în domeniul comercial şi industrial.

Experienţa recesiunii cuantificată în 2010

Nici în anul 2010 societăţile de asigurări nu vor fi ferite de prelungirea crizei economice, acestea urmărind trendul mondial de scădere, mai ales în privinţa new-businessului efectele asupra asigurătorilor fiind strâns legat de modul de pregătire al acestora din experienţele anterioare, consideră Relu VĂRZARU, Director, Agenţia Militari, GROUPAMA Asigurări. Implementarea legii privind asigurarea obligatorie a locuinţelor ar putea genera efecte pozitive asupra pieţei de profil, contrabalansând eventualele pierderi înregistrate pe alte linii de business, a adăugat acesta. Cred ca în anul 2010 piaţa asigurărilor din România va înregistra o creştere cuprinsă între 20%-30%, bazată, pe de o parte, pe majorarea tarifului RCA, iar pe de altă parte, pe impactul legislativ al asigurărilor obligatorii de locuinte şi implicit posibilitatea de a face cross-selling şi up-selling pentru noii clienţi, estimează Adrian TESLOVAN, Director, Sucursala Banu Manta, ASTRA Asigurări.

O creştere a volumului de afaceri pentru asigurători estimează şi Iulian RUICU, Director, Sucursala Drumul Taberei, ALLIANZ- ŢIRIAC, bazată pe conştientizarea asigurătorilor a necesităţii dezvoltării unor produse în concordanţă cu realitatea economică din ţară, acesta referindu-se la produse destinate segmentului de retail, care ar putea contracara diminuările de portofolii în ceea ce priveşte corporate-ul.

Diminuarea subscrierilor la nivelul persoanelor juridice are efecte ulterioare şi asupra clienţilor persoane fizice, pe fondul disponibilizărilor de personal aceştia intrând în criză de lichidităţi, arată Dragoş VOICA, Director, Sucursala Hanul lui Manuc, ALLIANZ- ŢIRIAC.

În acelaşi timp, există diferenţe majore între clienţii din anii anteriori şi cei din prezent, aceştia fiind mult mai exigenţi în momentul în care se decid să încheie o asigurare, a menţionat Dalila ZAHARIA, Agenţia Timpuri Noi, ARDAF.

Astfel, impactul maxim al crizei care ar putea fi resimţit de piaţa de asigurări va fi în anul 2010, consideră Valentin PĂUNA-LAUDA, Director, Sucursala Militari, ALLIANZ-ŢIRIAC.

Pe lângă creşterea preţurilor la RCA şi afacerile generate de asigurarea obligatorie a locuinţelor, un aport important la cifrele care vor fi consemnate de piaţa de profil ar putea proveni din dezvoltarea relaţiilor asigurătorilor cu băncile comerciale. Pentru anul 2010, cel mai important obiectiv al societăţii noastre este dezvoltarea şi diversificarea colaborării cu ATEbank România, colaborare ale cărei baze au fost consfinţite anul trecut prin semnarea unui contract de servicii şi, ulterior, a convenţiei de bancassurance. În paralel, facem demersuri pentru stabilirea unor relaţii de colaborare cu alte bănci, în principal greceşti, precum şi cu unii brokeri locali, a precizat Dan Mihail STOICESCU, Directorul General al ATE Insurance.

Indiferent de dimensiunea, acţionariatul, renumele sau obiectul de activitate al jucătorilor din piaţa asigurărilor, anul precedent a adus o nouă provocare pentru aceştia, pe lângă cele mai bune produse, preţuri şi oferte de atragere a clienţilor, aceştia trebuind să se lupte cu scăderea fondurilor populaţiei destinate propriei protecţii.

Spre deosebire de 2009, 2010 vine cu experienţa unui an de recesiune şi cu noi reglementări în piaţă, ceea ce, în opinia a numeroşi asigurători, va genera afaceri în creştere pe segmentul pe care aceştia activează.


Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:
Alt cod

Evenimente Viitoare

Premiile Brokerilor de Asigurare

FRATELLI STUDIOS
9 februarie 2012

Detalii>>

XPRIMM TV

TOP Stiri 1asig