Asigurarea auto este probabil cel mai important tip de asigurare vândut în ţările în curs de dezvoltare şi poate fi prima clasă de asigurare de care publicul larg ia cunoştinţă.
În majoritatea ţărilor, asigurarea de răspundere civilă auto pentru pagube produse terţilor (RCA) este obligatorie, în vederea protejării publicului. Studiile realizate de instituţiile financiare internaţionale arată că în Africa, Asia Centrală şi Europa de Est primele de asigurare auto reprezintă cel puţin 30 la sută din veniturile totale din prime de asigurări non-viaţă. Acest fenomen poate fi explicat prin creşterea rapidă a flotelor auto. Un raport al Băncii Mondiale din anul 2009 arată că în ţările din Europa de Est asigurarea RCA este prost înţeleasă. Proprietarii de maşini din aceste state percep această asigurare mai mult ca pe o formă de impozitare, de la care se pot sustrage, mai degrabă decât ca pe o formă de protecţie faţă de răspunderea personală - concept care nu este familiar pentru publicul larg.
Potrivit aceluiaşi raport, în Africa, Asia Centrală şi Europa, aproape 1,2 milioane de persoane sunt ucise anual în accidentele rutiere. Tot anual, în aceste regiuni, răniţii şi persoanele care rămân cu handicap în urma accidentelor rutiere se situează între 20 şi 50 de milioane de persoane. Atât Organizaţia Mondială a Sănătăţii, cât şi Banca Mondială arată că, fără măsuri adecvate, numărul persoanelor afectate de accidentele rutiere va spori dramatic până în anul 2020, în special în ţările în care se înregistrează o creştere rapidă a flotelor auto.
Studiile Băncii Mondiale au arătat că accidentele rutiere cu victime - morţi şi răniţi - au o frecvenţă de opt ori mai mare în ţările în curs de dezvoltare comparativ cu rata înregistrată în statele industrializate. Pentru a sublinia gravitatea acestor statistici, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a clasificat accidentele rutiere ca fiind o „epidemie ascunsă”. Printre cauzele acestei statistici negre, identificate de instituțiile internaționale, se regăsesc calitatea infrastructurii rutiere, a autovehiculelor, dar și comportamentul șoferilor.
Asigurarea auto RCA are potenţialul de a fi un instrument puternic în promovarea responsabilităţii personale. Însă, pentru a se obţine acest rezultat, trebuie să fie comunicată în mod eficient legătura dintre consecinţele provocate de un accident şi rolul asigurătorului, care plăteşte pentru aceste consecinţe. Sistemul bonus-malus, introdus anul acesta şi în România, are, în statele dezvoltate, efecte puternice asupra şoferilor, care se simt responsabili pentru comportamentul în trafic.
Persoana prejudiciată este pilonul principal al RCA-ului. Din acest motiv, această asigurare este şi obligatorie. Ce se întâmplă însă dacă cel care produce o daună, într-un accident rutier, nu are asigurare RCA?
Potrivit Directorului General al Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii (FPVS), Sorin GRECEANU, România a intrat, din acest punct de vedere, într-o oarecare normalitate, întrucât, comparativ cu alte state, numărul neasiguraţilor RCA nu este semnificativ.
La nivelul FPVS nu avem multe cazuri de neasiguraţi, comparativ cu alte ţări. Sigur, dacă ne comparăm cu Elveţia sau Suedia, probabil avem mai multe cazuri. Dar dacă ne comparăm cu pieţe aşezate, dar cu o mentalitate „sudistă”, ca Anglia sau Italia, nu stăm rău. Sunt relativ puţini neasiguraţi sau, mai bine-zis, sunt puţine cazuri care ajung la noi. Din punct de vedere al numărului de daune avizate la FPVS, raportat la numărul total de daune al pieţei RCA, ne încadrăm mult sub 1%, a arătat Sorin GRECEANU, la cursurile Şcolii de vară în asigurări, eveniment organizat de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR). Acesta a precizat că asigurătorii autorizaţi RCA au făcut eforturi deosebite, în perioada anilor 2007 şi 2008, astfel încât acum FPVS dispune de fonduri suficiente pentru a acoperi potenţiale riscuri mari.
Avem disponibilităţi financiare de aproximativ 25 milioane euro. Este suficient nu pentru un an, ci pentru mai mulţi. Fondul a plătit, la nivelul anului 2009, despăgubiri totale undeva la 3,2 milioane lei, adică sub un milion euro, a subliniat GRECEANU.
În România, sunt asigurate RCA şi figurează în CEDAM peste 4 milioane de autovehicule. Dar, potrivit statisticilor Poliţiei Rutiere, există peste 5 milioane de maşini înmatriculate. La nivel european se discută încă despre metodele de apreciere a gradului de cuprindere în asigurarea RCA.
Una dintre metode ar fi raportarea numărului de daune plătite de Fond, produse de neasiguraţi, la numărul total de daune plătite de piaţa RCA. Aici stăm foarte bine. Dacă raportăm numărul de vehicule înmatriculate la cel al vehiculelor înregistrate în CEDAM, acolo stăm la limita suportabilului, undeva la 20%. Asta ar însemna că, dacă cei 20% neasiguraţi ar ajunge la noi, Fondul ar acorda despăgubiri care ar reprezenta 20% din totalul plătit de piaţa RCA. Cred că ar fi cel mai mare lichidator de daune din România, dar nu este cazul. Pare credibil astfel că din cele un milion de autovehicule neasigurate, probabil că mai multe sute mii nu mai circulă efectiv, a explicat GRECEANU.
Ce vor românii – tarife mici, despăgubiri cât mai mari
În ultimul an, tarifele RCA au dat naștere la numeroase polemici. Dacă în cazul tarifelor s-a făcut trimitere la nivelul scăzut de trai al românilor – fără a fi remarcat apetitul acestora pentru mașini scumpe -, atunci când s-a vorbit despre daune toată lumea a fost de acord că acestea trebuie să fie la nivelul celorlalte țări europene, mai ales în cazul despăgubirilor pentru vătămări corporale și al daunelor morale. În aceste zone însă, ar fi mai mult decât necesar să se ia în calcul nivelul de trai al românilor. Dacă în străinătate există instanţe specializate pentru piaţa de asigurări, din păcate, în România, acestea sunt inexistente. Asigurătorii s-au confruntat chiar cu dosare pentru despăgubiri materiale, pentru care instanţele au acordat daune mai mari decât sumele asigurate.
În Europa există colecţii de jurisprudenţă, care ajută în regularizarea amiabilă a pretenţiilor de daune morale. Aceste colecţii ajută ambele părţi: şi partea păgubită, pentru a formula cereri rezonabile, potrivit jurisprudenţei şi altor sume acordate în situaţii similare, dar şi asigurătorul, care ştie cât să ofere într-un astfel de caz. Noi am început un astfel de demers la nivel de Fond şi avem o colecţie, pusă la dispoziţie de toţi membrii noştri. Suntem la început şi avem doar 400 de hotărâri judecătoreşti de acest gen, a explicat Sorin GRECEANU.
Potrivit acestuia, în România nu există încă un criteriu obiectiv de stabilire a daunelor morale. Mai mult decât atât, criteriile de apreciere ale instanţelor locale sunt total necunoscute de asigurători.
În Spania, de exemplu, există un sistem gândit de asigurători împreună cu Ministerul Public, care este obligatoriu pentru instanţe. În alte state, cum ar fi Germania, există sisteme intermediare, pe bază tabelară, care ajută persoanele implicate să stabilească despăgubirile în mod amiabil. Atunci când nu se ajunge la o rezolvare pe cale amiabilă, instanţele pot decide valoarea despăgubirii, ghidându-se după acele tabele sau nu.
Potrivit Motor Insurance Bureau (MIB) din Marea Britanie, instituţie similară Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii, în fiecare oră, trei persoane sunt victime ale accidentelor produse de şoferi neasiguraţi RCA. MIB gestionează, anual, mai mult de 30.000 de dosare de daună în care au fost implicaţi şoferi neasiguraţi.
Spre ce ne îndreptăm
Federaţia asigurătorilor europeni CEA a arătat, într-un raport dat publicităţii la începutul acestui an, că daunele de valori foarte mari, pentru vătămări corporale, au reprezentat peste 50% din totalul despăgubirilor plătite în statele Uniunii Europene. În Italia, despăgubirile pentru vătămări corporale reprezintă în jur de 70% din totalul daunelor plătite de asigurători, în timp ce, în alte ţări europene, acestea deţin o pondere de 20%. Dauna medie, la nivelul anului 2006, a fost de 3.188 euro, în scădere faţă de anii anteriori, în timp ce despăgubirea medie pentru vătămări corporale s-a situat la 11.597 euro, valoare în creştere anuală cu 3,4% în intervalul 2004-2006. În România, asigurătorii spun că ponderea despăgubirilor acordate pentru vătămări corporale în total daune plătite a depăşit, în 2009, nivelul de 4%. Tot raportul CEA arată că, în medie, o despăgubire plătită pentru vătămări corporale este de trei ori mai mare decât dauna medie şi în jur de 50 de ori mai mare decât prima medie pentru RCA.
În ultimii cinci ani, cele mai mari două daune plătite în baza poliţelor RCA au fost înregistrate în Marea Britanie şi în Germania. Valoarea fiecăreia a depăşit 25 milioane euro. În cele mai multe ţări din Vestul Europei, cea mai mare daună plătită se situează între 5 şi 10 milioane euro.
În Europa, cea mai mare daună a fost plătită după accidentul din 24 martie 1999, din Tunelul Mont Blanc, care leagă oraşele Courmayeur (Italia) şi Chamonix (Franţa). La acea dată, 39 de oameni au murit din cauza unui camion belgian care a luat foc în tunel. Costurile totale ale acestui incident s-au ridicat la 89 milioane euro, din care 35 milioane euro au fost plătite de companiile de asigurare.
