Sub presiunea crizei economice, managerii sunt obligaţi să caute soluţii pentru ptimizarea costurilor. Ca efect, nu de puţine ori, unul dintre elementele politicii de reducere a cheltuielilor se referă la politica de asigurări a companiei.

Odată cu resimţirea pe scară largă a efectelor crizei economice, managerii încep analiza diverşilor indicatori de profitabilitate şi rentabilitate, precum şi a evoluţiei pieţelor de desfacere a produselor sau serviciilor acestora. Desigur că aceste
analize se sfârşesc şi cu implementarea de măsuri anticriză. Se reconsideră toate
cheltuielile care nu au legatură directă cu producţia, se blochează salariile, se reconsideră bonusurile şi facilităţile acordate angajaţilor, se renegociază contractele cu
furnizorii etc. Deseori există tendinţa de a reconsidera şi cheltuielile cu asigurările, şi
asupra acestui aspect mi-am propus să fac o scurtă referire în rândurile care urmează.

Ce putem să reconsiderăm dintr-un program de asigurare

Putem face o analiză atentă a riscurilor operaţionale, o evaluare a valorilor imobiliare asigurate în raport cu noile valori de piaţă ale acestora, a stocurilor de marfă, a volumului de marfă transportată, a cifrei de afaceri estimată pentru acest an şi, urmare a acestor analize, să ajungem la concluzia că anumite tipuri de poliţe de asigurare pot să fie reevaluate. Dintre acestea, putem enumera:

> poliţele pentru asigurarea riscurilor operaţionale şi de exploatare, dacă se închid temporar o serie de capacităţi de producţie;

> reducerea sumelor asigurate pentru asigurarea proprietăţilor, având în vedere scăderea pieţei imobiliare;

> reducerea sumelor asigurate pentru valoarea globală a mărfurilor transportate şi a stocurilor medii de marfă;

> asigurările de răspundere civilă generală, a producătorului, cele de poluare şi contaminare.

Ce nu ne permitem să nu asigurăm

Indiferent care sunt previziunile de dezvoltare ale societăţii pentru anul 2009, există o serie de forme de asigurare la care nu trebuie să renunţăm în nici un caz. Dacă în perioade de dezvoltare economică perpetuă a gândi că o parte din riscurile la care se expune un agent economic pot să fie păstrate în sarcina acestuia, în contextul unei crize economice acesta este un act decizional care poate să ducă la faliment.

Prioritare sunt forme de asigurare cum ar fi:

> asigurarea bunurilor împotriva incendiului şi a calamităţilor naturale;

> asigurările de răspundere civilă faţă de terţi, cele de răspundere civilă profesională;

> asigurarea împotriva riscului de neîncasare a creanţelor, indiferent dacă livrarea se face în România sau în afara acesteia;

> asigurarea de răspundere civilă a managerilor;

> asigurările obligatorii prin efectul legii – RCA, malpraxis, răspunderi profesionale;

> trebuie avută în vedere în regim de urgenţă încheierea acestora mai mult decât în situaţii de bună dezvoltare economică, când ideea de “autoasigurare” poate să fie luată în considerare de o serie de proprietari de bunuri şi pentru anumite riscuri, mai puţin a celor care nu au efect catastrofic.

Dintre toate formele de asigurare menţionate, asigurarea bunurilor împotriva incendiului şi a calamităţilor naturale este cea mai importantă formă de asigurare
pe care trebuie să o încheie orice proprietar de patrimoniu, indiferent dacă este vorba despre persoane fizice sau juridice. Gradul de distrugere a bunurilor ca urmare a apariţiei unui astfel de risc este deseori unul catastrofal şi reparaţiile de cele mai multe ori presupun reconstrucţia sau înlocuirea bunurilor avariate.

Despre asigurarea riscului de neîncasare a creanţelor nu pot să spun decât că aceasta este mai necesară ca oricând, pentru că blocajele economice, incapacitatea temporară de plată şi falimentul sunt cuvinte care vor fi din ce în ce mai mult rostite de către oamenii de afaceri în aceste vremuri.

Cum s-ar spune, la vremuri noi, asigurări noi.