Doina PÂRCĂLABU
Autor:Daniela Gheţu
Joi, 01 Iulie 2010

Începând cu luna ianuarie a.c., CNPAS are un nou Preşedinte. Specialist cu vechi state de lucru în cadrul instituţiei, Doinei PÂRCĂLABU îi sunt recunoscute unanim o serie calităţi indispensabile postului pe care îl ocupă: rigoare, punctualitate, spirit organizatoric, capacitate de analiză...

Despre priorităţile instituţiei şi implicarea continuă în domeniul pensiilor private, la foarte puţin timp de la instalarea în fotoliul de Preşedinte CNPAS:

PRIMM: Care sunt, în opinia dumneavoastră, priorităţile CNPAS în acest moment?

Doina PÂRCĂLABU: CNPAS este instituţia care administrează şi gestionează sistemul
public de pensii, al doilea buget al ţării, şi care este, în egală măsură, un actor important în implementarea sistemului de pensii administrat privat, componenta
obligatorie.

Îmi doresc ca CNPAS să devină o instituţie mai modernă şi mai flexibilă, care să se
adapteze mai rapid la nevoile cetăţeanului.

În această dublă implicare, instituţia s-a confruntat atât la nivel central, cât şi la nivelul structurilor sale teritoriale, cu o avalanşă de acte normative care au determinat un volum deosebit de mare de activitate şi care au impus adaptarea continuă a proceselor şi procedurilor interne necesare implementării lor. În acest moment, faţă de realităţile existente şi luând în considerare obiectivele cuprinse în Programul de Guvernare, priorităţile CNPAS pot fi grupate în trei direcţii distincte.

În ceea ce priveşte cadrul bugetar, ne propunem în primul rând îmbunătăţirea procesului de fundamentare a nevoilor bugetare, dinspre nivelul local spre cel central. Într-o perspectivă mai largă, identificarea şi utilizarea celor mai bune modele de fundamentare a cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat, pe termen mediu şi lung, este, de asemenea, un obiectiv major. Nu mai puţin important este cadrul relaţional. Mă refer aici la îmbunătăţirea activităţii de relaţii cu publicul la nivelul tuturor caselor teritoriale de pensii, astfel încât să se reducă timpul de soluţionare a solicitărilor şi să oferim un mediu de lucru corespunzător pentru participanţii la sistem.

În sfârşit, din perspectiva eficienţei, avem de realizat lucruri importante şi în ceea ce priveşte cadrul operaţional. Voi menţiona numai câteva dintre cele mai importante repere:

• finalizarea sistemului informatic integrat şi punerea acestuia în exploatare curentă, astfel încât domeniile operaţionale principale să lucreze în timp real şi cu eficienţă;

• întocmirea unei strategii de informatizare a CNPAS pe termen mediu şi punerea de acord a acestei strategii cu strategia de informatizare a MMFES şi strategia UE în domeniul pensiilor;

• continuarea procesului de recalculare prin valorificarea unor perioade de stagiu de cotizare, salarii, sporuri etc.;

• implementarea fluxului de scanare a cărţilor de muncă şi începerea procesului de creare a arhivei electronice a dosarelor de pensii, astfel încât să se creeze premise
pentru evidenţa informatizată a istoricului perioadelor de asigurare pentru toţi
asiguraţii.

În perioada 2007-2008, CNPAS a traversat cu bine o perioadă considerată ca foarte dificilă, implementând, cu un succes care a depăşit toate aşteptările, sistemul de colectare a contribuţiilor pentru Pilonul II de pensii private. Ce îmbunătăţiri consideraţi că mai sunt necesare pentru funcţionarea acestui sistem la parametri optimi?

Acest succes înregistrat în implementarea Pilonului II al sistemului complex de pensii din România a reprezentat o mare provocare pentru specialiştii sistemului nostru, CNPAS dovedind că este o instituţie matură, bine organizată, cu profesionişti care au făcut o pasiune pentru acest sistem, în condiţiile în care numărul personalului este – în continuare – insuficient, iar salariile nu sunt comparabile cu cele din mediul privat. Din păcate, având o contribuţie esenţială în tot acest mecanism, CNPAS nu a fost privită şi ca un beneficiar de merit al veniturilor provenite din costurile administrative datorate sistemului.

În procesul de aplicare a sistemului pensiilor private obligatorii au fost însă identificate anumite dificultăţi care trebuie, desigur, eliminate, astfel încât să se asigure funcţionarea optimă a sistemului. Principalele îmbunătăţiri au în vedere dezvoltarea şi completarea cadrului legislativ, astfel încât să fie reglementate acele proceduri necesare soluţionării aspectelor identificate în practică, inclusiv cele ridicate de codurile numerice personale ale participanţilor la sistem.

Consideraţi că un posibil efect al crizei financiare ar putea fi o mai slabă colectare a contribuţiilor la sistemul public de pensii şi, implicit, către componenta administrată privat? Dacă da, cum îşi propune CNPAS să contribuie la prevenirea unei astfel de situaţii?

După cum, desigur, cunoaşteţi, CNPAS nu are atribuţii în colectarea efectivă a contribuţiilor, fiind, potrivit legii, instituţia de evidenţă. Competenţa, în acest domeniu,
revine structurilor ANAF, instituţia care, suntem convinşi, are reprezentarea exactă a importanţei colectării atât a contribuţiilor pentru sistemul public de pensii, cât şi a contribuţiilor pentru Pilonul II. Desigur, în ceea ce ne priveşte, vom face tot posibilul ca operatorii economici să-şi îndeplinească obligaţia complementară plăţii contribuţiilor, şi până la urmă cea mai importantă în ceea ce priveşte pensiile private, aceea de a depune declaraţiile nominale corect şi la timp.

În implementarea Pilonului II de pensii private, CNPAS a dovedit că este o instituţie
matură, bine organizată, cu profesionişti care au făcut o pasiune pentru acest sistem.

Care apreciaţi că sunt principalele provocări de ordin profesional care vă stau în faţă în perioada următoare?

Noua funcţie care mi-a fost încredinţată reprezintă, într-adevăr, o provocare. Este încă devreme pentru o evaluare completă, dar consider că principalele direcţii în care va fi necesar să-mi îndrept eforturile sunt următoarele: modernizarea instituţiei, în sensul construirii unor compartimente flexibile, care să permită adaptarea rapidă la nevoile cetăţeanului, deşi ne aflăm încă într-un context instituţional general rigid; stabilirea unor obiective pe termen mediu şi scurt în deplină concordanţă cu necesităţile reale ale
cetăţenilor şi a căror realizare să aibă ca finalitate creşterea gradului de satisfacţie
a beneficiarilor sistemului; asigurarea realei identităţi a Casei de Pensii în peisajul
instituţional din România pentru a realiza scăderea numărului pensionarilor de la ghişee, inclusiv prin introducerea treptată  a unui sistem de furnizare a informaţiilor
şi serviciilor prin intermediul mijloacelor moderne de comunicare.

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Doina PÂRCĂLABU).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Sanatatea la control! De ce e mai bine sa fii asigurat?

Catalin BOICEANU - Director Corporate, GLOBASIG Broker
Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii


TOP Stiri 1asig

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!