Slovenia
Autor:Vlad Boldijar
Vlad BOLDIJAR Editor

Susţinută de exporturi dinamice şi investiţii masive, Slovenia s-a evidenţiat după aderarea la Uniunea Europeană (anul 2004) prin modul eficient în care a ţinut sub control inflaţia şi ritmul record de creştere economică, devenind astfel deosebit de atractivă pentru investitori. Această stare de fapt s-a reflectat şi în sfera asigurărilor, creşterea valorii totale a primelor brute subscrise prognozată de analiştii sloveni între anii 2004 şi 2008 fiind de circa 50% (de la 1,46 miliarde euro la 2,15 miliarde euro).

 

Perla Balcanilor

Parte a fostei Republici Socialiste Federative Iugoslavia, Slovenia, supranumită şi „perla Balcanilor” sau „mica Elveţie”, este amplasată din punct de vedere geografic între Italia, Austria, Ungaria şi Croaţia, fiind o ţară prosperă şi fără probleme de securitate, care nu a resimţit urmările conflictelor ce au divizat fosta Iugoslavie.

Economia Sloveniei este foarte stabilă şi în creştere (cel mai ridicat PIB pe cap de locuitor dintre fostele state comuniste din Europa), fiind cea mai performantă dintre ţările blocului ex-comunist nou intrate în Uniunea Europeană. În anii anteriori aderării, s-au făcut privatizări importante în domeniile bancar, telecomunicaţii şi servicii. De asemenea, restricţiile asupra investiţiilor străine au fost înlăturate treptat, unul dintre primele efecte ale acestei hotărâri fiind stimularea investiţiilor cu capital străin.

> Suprafaţa: 20.273 km2
> Populaţia: 2.007.711 (estimare, iulie 2008)
> Rata inflaţiei: 3,6% (estimare, 2007)
> Produsul Intern Brut (PIB): 41,22 miliarde euro (estimare, 2007)
> PIB/locuitor: 20.530 euro (estimare, 2007)
> Prime brute subscrise: 1,89 miliarde euro (2007), 1,08 miliarde euro (ianuarie- iunie 2008) - conform Asociaţiei Asigurătorilor Sloveni (Slovensko zavarovalno zdruÅ3/4enje)

Un lucru demn de evidenţiat este faptul că Slovenia a fost prima ţară fostă comunistă, respectiv al 13-lea stat membru al Uniunii Europene, care a adoptat moneda europeană, la 1 ianuarie 2007. Totodată, Slovenia a fost în prima jumătate a anului 2008 şi prima ţară dintre noii membri care au deţinut preşedenţia Consiliului Uniunii Europene.

În pofida unei suprafeţe reduse, turismul este considerat una dintre cele mai productive ramuri economice ale Sloveniei. Distanţa relativ redusă faţă de Austria sau Italia a determinat numeroase influenţe specifice în cultura, obiceiurile populaţiei şi, nu în ultimul rând, în fructificarea avantajelor care pot fi obţinute prin gestionarea cât mai eficientă a acestei ramuri economice: pe de o parte, staţiunile montane de schi sunt la fel de impresionante precum cele din Austria, pe de altă parte, litoralul sloven oferă toate facilităţile pe care un turist le poate regăsi pe oricare ţărm al Mării Meditarane.

32%

Ponderea asigurărilor de viaţă în portofoliul consolidat al pieţei

2007 - Un an de succes

În anul financiar 2007, un număr total de 16 companii de asigurare (toate membre ale Slovensko zavarovalno zdruÅ3/4enje - Asociaţia Asigurătorilor Sloveni), respectiv 2 de reasigurare au activat pe pieţele slovene de profil. Potrivit raportului remis de Asociaţie, piaţa asigurărilor din „mica Elveţie" a cunoscut în 2007 un volum total al subscrierilor de 1,89 miliarde euro, reprezentând o creştere, comparativ cu anul anterior, de circa 10 puncte procentuale, ceea ce l-a determinat pe Mirko KALUÅ1/2A, Directorul Asociaţiei Asigurătorilor Sloveni, să afirme că anul 2007 a fost un an de succes pentru industria asigurărilor din Slovenia.

În ceea ce priveste structura pieţei asigurărilor, în contextul separării companiilor de profil în funcţie de sectorul de activitate, la sfârşitul anului 2007, societăţile de asigurare au raportat o creştere a ponderii primelor brute subscrise în total prime, la categoria viaţă, la 32,17% (prime brute subscrise de peste 600 miliarde euro), în contextul în care procentul primelor subscrise în total prime pentru sectorul asigurărilor non-viaţă atingea valoarea de 67,83% (ceea ce reprezintă o creştere, faţă de anul de referinţă 2006, de peste 8%), până la valoarea de 1,28 miliarde euro.

În cadrul sectorului asigurărilor nonviaţă, ponderile cele mai importante  le-au deţinut asigurările de sănătate, RCA şi CASCO auto, cu procente în portofoliul consolidat al pieţei de 20%, 17%, respectiv 10 puncte procentuale.

De la adolescenţă la maturitate

Şi în prima jumătate a anului 2008 s-a consemnat, de asemenea, o creştere a primelor brute subscrise, atingând cifra de 1,08 miliarde euro (n.red.: în aceeaşi perioadă, industria asigurărilor din ţara noastră a generat prime brute subscrise de 1,20 miliarde euro), creşterea cunoscută de piaţă, în perioada analizată, fiind una „one digit", cu puţin peste 8%. Segmentul asigurărilor generale a contribuit în portofoliul consolidat al pieţei cu 70% (762 milioane euro), clasele de asigurări care au obţinut cele mai  spectaculoase creşteri fiind cea a asigurărilor de tip „travel" (41%), garanţii (23%), protecţie juridică (22%), respectiv CASCO auto (14%).

[img1]

Concentraţia subscrierilor între primele companii de profil arată ca peste 81% din piaţa slovenă a asigurărilor sunt deţinute de primele cinci competitoare, ierahia fiind  dominată de compania TRIGLAV. De altfel, managementul companiei TRIGLAV a decis la finele anului 2008 o modificare a strategiei pentru următorii trei ani în condiţiile instabilităţii pieţei financiare internaţionale: Criza financiară internaţională a afectat deja planurile de investiţii ale companiei, influenţând în mod special segmentul de asigurări de viaţă, preciza Andrej KOCIC, CEO, TRIGLAV.

[img2]

Calitatea de membru al Uniunii Europene, precum şi introducerea monedei europene au marcat creşterea interesului din partea a numeroase companii de asigurări cu capital străin pentru industria de profil din Slovenia, cu toate că prezenţa acestora în piaţă nu este una foarte puternică. De aceea, analiştii sloveni se aşteaptă ca în  următorii ani piaţa locală a asigurărilor să treacă de la stadiul de „adolescenţă" la cel de „maturitate", aceştia prognozând ca piaţa să treacă în anul 2008 pragul psihologic de 2 miliarde euro.

Sloveni în piaţa românească

În prezent, piaţa românească a asigurărilor, respectiv a pensiilor private, se bucură de prezenţa mai mult decât onorabilă a două importante grupuri cu acţionariat majoritar sloven: KD Group, respectiv Grupului International PRVA.

Grupul financiar KD Group a fost înfiinţat in 1994, în Slovenia, şi a pătruns în România în anul 2004, prin KD Investment şi KD Capital, şi apoi în 2006, prin compania specializată pe segmentul asigurărilor de viaţă, KD Life. Capitalul social al KD Life România este de 23,925 milioane lei. Principalul obiect de activitate al KD Life il constituie asigurările de viaţă şi anuităţile care sunt legate de fonduri de investiţii, acestea reprezentând circa 85% din totalul vânzărilor, în vreme ce restul portofoliului companiei este atribuit clasei de asigurări de viaţă, anuitaţi şi asigurări de viaţă suplimentare.

De asemenea, KD Fond de Pensii, societate a grupului KD creată special pentru a administra un fond de pensii pentru Pilonul II, număra, la sfârşitul lunii decembrie 2008, 6.705 de participanţi şi administra active nete de circa 1,2 milioane lei. Grupul de servicii financiare KD în parteneriat cu Patronatul Naţional Român au investit 10 milioane euro în lansarea companiei sale de pensii, în fapt prima societate de acest tip lansată de catre grup pe o altă piaţă decât cea de origine.

PRIMA PENSIE Fond de Pensii, compania deţinută de grupul internaÈ›ional PRVA din Slovenia, a pătruns în România după ce a primit avizul de constituire ca societate de pensii în sistemul pensiilor administrate privat, fiind cea de-a şaptea societate înfiinţată de PRVA Group în Europa de Est. Grupul sloven a beneficiat de-a lungul timpului de importante investiţii din partea BERD, care a furnizat fonduri suplimentare pentru înfiinţarea şi extinderea fondului de pensii al grupului PRVA şi a filialelor de management al activelor pe pieţele din Europa Centrală şi de Est. Alături de BERD, cu o cotă de 20%, principalii acţionari ai grupului PRVA sunt compania DEJ şi POTEZA SKUPINA, cu un procent de 50% şi respectiv 13%. La finele anului 2008, PRIMA PENSIE administra active nete de 2,1 milioane lei şi număra 15.828 de participanţi. Pentru anul 2009, PRIMA PENSIE intenÈ›ionează să dezvolte şi fondul de pensii facultative.


Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:
Alt cod

Evenimente Viitoare

Premiile Brokerilor de Asigurare

FRATELLI STUDIOS
9 februarie 2012

Detalii>>

XPRIMM TV

TOP Stiri 1asig