În România anului 2050, fiecare cetăÈ›ean activ profesional va avea „în întreÈ›inere”, prin contribuÈ›ia la sistemul de asigurări sociale, cel puÈ›in 2 pensionari. Cât de mare ar trebui să fie nivelul contribuÈ›iei pentru a alimenta suficient bugetul pensiilor? Sau cât de mici ar putea să fie pensiile anului 2050? Sunt două întrebări la care nu există răspunsuri acceptabile decât dacă sistemul pensiilor private, recent introdus în România, va reuşi să îndepărteze o parte din povară, permiţând pensionarilor anului 2050, oameni aflaţi la început de carieră acum, să-şi poarte singuri de grijă, acumulând resursele necesare în timpul vieţii active.

Pilonul II de pensii private

Judecând după perspectiva descrisă în debutul acestei pagini, ar fi de aşteptat ca preocuparea clasei politice din România cu privire la pensiile private să fie una singură: dezvoltarea şi consolidarea sistemului. Realitatea începutului de an 2009 demonstrează însă că, încă o dată, viziunea pe termen lung a cedat terenul în faţa nevoii de a petici bugetul curent. Astfel, după ce în primul an s-a vorbit public, de mai multe ori, despre intenţiile de a investiga posibilitatea accelerării ritmului de creştere a procentajului de contribuţie în Pilonul II, pentru a permite o consolidare mai rapidă a sistemului, Bugetul votat pentru 2009 a adus o surpriză „de semn contrar”: îngheţarea procentajului de contribuţie la 2%. Decizia a fost prezentată ca parte a pachetului de măsuri anticriză. În ce măsură o sumă mai mică de 300 milioane lei adăugată bugetului actual de asigurări sociale poate ajuta la învingerea crizei? În principiu, la nivelul actual al pensiei medii, ea reprezintă circa 0,7% din pensiile în plată în 2009. Cât de mult afectează sustragerea acestei sume din volumul contribuţiilor care vor alimenta Pilonul II în 2009? Pare greu de crezut, dar efectele însumate pentru o perioadă de fructificare de 30 – 40 de ani sunt mai mult decât substanţiale, mai ales că nu vorbim numai de cele circa 300 milioane care vor rata intrarea în sistem în 2009, ci de o sumă mult mai mare, generată de atingerea plafonului maxim cu un an întârziere. Practic, dacă indexarea procentajului de contribuţie se va relua în 2010, cu treapta de 2,5% care ar fi trebuit să se aplice în 2009, în fiecare an până la atingerea plafonului de 6%, în 2017 faţă de 2016, conturile participanţilor vor fi alimentate cu o sumă mai mică decât cea prevăzută iniţial. Dacă ţinem cont şi de creşterile prognozate ale salariului mediu pe economie, în fiecare an jumătatea de procent „restantă” va reprezenta o sumă din ce în ce mai mare.

Scurtă istorie

Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, cu modificările ulterioare, actul fundamental care defineşte cadrul de funcţionare al Pilonul II de pensii private, prevede o creştere a nivelului contribuţiilor virate către sistemul privat de pensii cu 0,5 puncte procentuale pe an, de la 2% în 2008 la 6% din veniturile brute ale participanţilor în 2016.

Propunerea de îngheţare a contribuţiilor a apărut odată cu publicarea proiectului Legii Bugetului pentru 2009, dar „zvonuri” despre existenţa acestei intenţii au circulat în piaţă încă de la sfârşitul anului trecut. În primă instanţă, Guvernul condus de Premierul Emil BOC a pus capăt acestor speculaţii pe 30 decembrie 2008, când a adoptat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 226/2008, prin care se prevede majorarea contribuţiei virate la Pilonul II, „începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2009". Cu toate acestea, ideea de a îngheţa nivelul contribuţiilor n-a fost abandonată, astfel încât aceeaşi echipă guvernamentală a contrazis prevederile propriei OUG prin proiectul Legii Bugetului.

Reacţiile şi contra-argumentele nu au întârziat să apară. Administratorii fondurilor de pensii private s-au mobilizat exemplar, derulând individual şi mai ales prin intermediul asociaţiei profesionale care-i reprezintă (APAPR) o susţinută campanie menită să pună în evidenţă consecinţele adoptării unei astfel de măsuri. Organismele internaţionale la care APAPR este afiliată au reacţionat prompt, adresând Guvernului scrisori deschise prin care aduceau, de asemenea, argumente în sprijinul respectării prevederilor Legii nr. 411/2000.

ÎngheÈ›area contribuÈ›iilor la Pilonul II de pensii private obligatorii nu va rezolva problema fiscal-bugetară, care este cauzată de erodarea activelor din sistemul public de pensii. Dimpotrivă, această măsură nu va face decât să stimuleze acumularea de datorii în sistemul public de pensii şi astfel să acumuleze deficite fiscale structurale ale sistemului de pensii din România, se precizează în scrisoarea FIAP - FederaÈ›ia InternaÈ›ională a Administratorilor de Fonduri de Pensii. SituaÈ›ia este cu atât mai îngrijorătoare cu cât contribuÈ›ia din prezent, de 2%, este deja cea mai redusă dintre toate sistemele de pensii private obligatorii din statele membre FIAP (8,7% din venitul brut al participanÈ›ilor, la finele lunii iunie 2008). Din cauza unui nivel atât de redus al contribuÈ›iilor, Pilonul II din România nu va putea oferi pensii private la un nivel rezonabil, pentru a furniza protecÈ›ie financiară eficientă beneficiarilor săi. Astfel, acceptarea acestei propuneri de înghețare a contribuțiilor va condamna la eşec recent adoptata reformă a pensiilor private.

Un document similar semnat de EFRP – FederaÈ›ia Europeană a Fondurilor de Pensii, semnalează că cercetări academice independente au demonstrat că diferenÈ›e aparent minore în nivelul contribuÈ›iilor duc de fapt la diferenţe uriaşe în termeni de capital acumulat până la vârsta pensionării din sistemul privat. O contribuÈ›ie suplimentară de 1%, într-o perioadă de cotizare de 40 de ani, duce la o pensie privată cu 30% mai mare. Evident, diminuarea contribuÈ›iei va produce efecte similare, dar în sens negativ, impactul celor 8 ani de contribuÈ›ii diminuate făcându-se resimÈ›it în valoarea finală a activelor acumulate, amplificat cu potenÈ›ialul rezultat al fructificării acestor sume prin investire.

De remarcat că, şi pentru bugetul asigurărilor de stat, „economia” din 2009 se va reflecta în sens negativ în viitor. Dacă timp de 8 ani, cei 4,6 milioane de participanÈ›i la Pilonul II vor contribui, vrând, nevrând, mai mult la sistemul public de pensii, calculele finale vor arăta un plus la punctajul de pensie al acestor persoane. Practic, o primă estimare arată că în circa 20 de ani, când primii participanți cuprinşi în Pilonul II vor împlini vârsta de pensionare, bugetul public de pensii va suporta o diferenÈ›ă de plată care va creşte progresiv, punctul maxim fiind atins în jurul anului 2050 când cei mai tineri dintre actualii participanți la Pilonul II vor avea şi ei vârsta de pensionare. În condițiile în care sursele de alimentare ale acestui buget vor fi, din motive demografice, din ce în ce mai reduse, se naşte întrebarea dacă însumarea acestor deficite va putea fi suportată. Din fericire însă pentru clasa politică actuală, la această întrebare vor trebui să răspundă alți guvernanți.

În sfârşit, o altă reacÈ›ie publică internaÈ›ională a aparținut unui grup format din şefii unora dintre cele mai importante misiuni diplomatice la Bucureşti, ambasadorii Olandei, Germaniei, Italiei, Marii Britanii şi Statelor Unite ale Americii, care au adresat o scrisoare de protest Primului Ministru Emil BOC, Guvernului şi Parlamentului. Alături de argumentele privind efectele sociale şi asupra siguranței şi sustenabilităÈ›ii sistemului, documentul insistă şi asupra unui important prejudiciu de imagine şi încredere pe care măsura adoptată îl aduce României: Precedentul creat prin schimbarea legii fundamentale a pensiilor private obligatorii va slăbi credibilitatea sistemului românesc, cu consecinÈ›e directe asupra dezvoltării sale viitoare, întrucât pune sub semnul întrebării două condiÈ›ii esenÈ›iale pentru dezvoltarea sănătoasă a unei industrii care necesită investiții atât de mari: predictibilitatea şi stabilitatea.

Corolar

Protestele interne şi internaÈ›ionale n-au determinat nicio schimbare în proiectul adoptat de Guvern. A urmat rolul Parlamentului, subiectul fiind luat în discuÈ›ie întâi în cadrul comisiilor de specialitate, urmare a amendamentelor depuse de parlamentarii PNL şi UDMR care cereau menÈ›inerea procentului de contribuÈ›ie la nivelul de 2,5% prevăzut în Legea nr. 411/2004. Comisiile reunite de buget, finanțe şi bănci, ale Camerei Deputaților şi Senatului, au respins amendamentele argumentând simplu, cu necesitatea asigurării sustenabilităÈ›ii sistemului public de pensii. Avizul negativ al comisiilor pentru muncă şi protecÈ›ie socială se bazează pe un argument mai „nuanțat” şi cel puÈ›in surprinzător: Având în vedere mărirea contribuției angajatorului şi a angajatului, valoarea absolută a cotei de 2% aferentă fondurilor de pensii administrate privat este mai mare decât valoarea absolută din anul precedent. Poate că ar fi interesant pentru membrii acestor comisii să afle că procentul de 2% se aplică veniturilor brute ale angajatului şi, ca atare, are aceeaşi valoare indiferent de dimensiunea totală a contribuÈ›iilor sociale plătite de angajat sau angajator. Aşadar, s-a decis: contribuÈ›iile îngheaÈ›ă la nivelul 2% în 2009.

Cine pierde şi cine câştigă?

Marii perdanÈ›i ai deciziei de îngheÈ›are a contribuÈ›iilor la fondurile de pensii private obligatorii sunt, în mod evident, participanÈ›ii, adică viitorii pensionari. Între aceştia, cei mai bine de 1.600.000 de cetăÈ›eni în vârstă de peste 35 de ani nu au şanse reale de a recupera pierderea financiară indusă de reducerea contribuÈ›iei, dat fiind că aceasta va produce efecte pentru circa jumătate din perioada lor de contribuÈ›ie.

Mai mult, odată precedentul creat, È›inând cont că efectele crizei se vor face resimÈ›ite, cel mai probabil, pentru mai mulÈ›i ani de acum înainte, ipoteza că din 2010 creşterea contribuÈ›iei se va relua direct de la nivelul de 3% pare cel puÈ›in nerealistă. Mai degrabă, n-ar fi de mirare dacă decizia adoptată pentru 2009 ar fi prelungită pentru o perioadă mai mare. În aceste condiții, accesul fondurilor la instrumente de investiție mai interesante, care ar putea genera randamente mai bune şi ar oferi diversificarea necesară pentru siguranÈ›a portofoliilor, este mult întârziat, masa critică necesară de active acumulându-se mult mai lent. Aşadar, participanÈ›ii pierd pe două căi: direct, prin alimentarea mai redusă a conturilor individuale, şi totodată prin fructificarea mai slabă a activelor. Din nefericire, în lipsa unei educaÈ›ii financiare suficiente şi sub presiunea grijilor materiale imediate, salariaÈ›ii nu acordă atenÈ›ia cuvenită „amputării” acestui drept garantat de lege. Iar dacă sindicatele sunt entităÈ›ile care ar trebui să apere interesele angajaÈ›ilor, fiind astfel direct interesate într-o bună funcÈ›ionare a sistemului de pensii private, se pare că marile federații şi centralele sindicale din România au decis să sacrifice acest subiect pe altarul altor interese, în negocierea cu Guvernul.

Pierdem, de asemenea, cu toÈ›ii, la nivel naÈ›ional, pentru că existenÈ›a unor fonduri de pensii puternice este benefică pentru economie, în ansamblul ei. Încetinind ritmul de consolidare a acestei pieÈ›e, ne privăm de existenÈ›a unor mari investitori strategi autohtoni.

Cât despre câştigători… nici măcar iniÈ›iatorii măsurii nu au în mod real ceva semnificativ de câştigat. În fapt, banii retraşi din administrarea privată în acest an cumpără un scurt răgaz, cu preÈ›ul îndatorării suplimentare a bugetului de asigurări sociale, într-un viitor care se întrevede extrem de dificil şi fără această nouă povară.

Epilog

Aşadar, cum stăm? Cu ce instrumente construim pentru viitor?

Avem un sistem de pensii private obligatorii care a pornit cu circa un deceniu întârziere faÈ›ă de majoritatea È›ărilor din regiune şi cu cel mai redus nivel de contribuÈ›ie comparativ cu toate È›ările lumii care au implementat sisteme multipilon asemănătoare.

Avem o piaÈ›ă cu actori importanÈ›i, cu experienÈ›ă internaÈ›ională şi branduri mai mult decât respectabile. Atrase de potenÈ›ialul viitor, aceste companii au intrat într-o afacere pentru lansarea căreia au cheltuit peste 500 milioane euro, chiar dacă nivelul foarte redus al comisioanelor, aplicate unor volume mici de contribuÈ›ie, însemna o perioadă de recuperare a investiÈ›iilor de circa 10 -12 ani, la limita acceptabilului.

Avem o populaÈ›ie activă cu unul dintre cele mai reduse niveluri de salarizare din regiune, cu un grad încă redus de educaÈ›ie financiară şi o capacitate de economisire individuală foarte restrânsă. Mai avem şi una dintre cele mai nefavorabile dinamici demografice din Europa.

Ce facem pentru a reduce din acest handicap? Întârziem acumularea în sistem, deteriorăm perspectiva de afaceri a investitorilor, punându-i în situaÈ›ia de a livra rezultate financiare inacceptabile pentru acÈ›ionari, lansăm un semnal de inconsecvenÈ›ă suficient de puternic pentru a descuraja şi alÈ›i investitori.

Primul virament cu un nivel mărit de contribuÈ›ie ar fi trebuit să aibă loc în 20 martie. Teoretic ar mai fi încă timp pentru corectarea unei măsuri pe care piaÈ›a de specialitate o consideră „o gravă eroare”. Totala opacitate manifestată de decidenÈ›i faÈ›ă de avalanşa de argumente susÈ›inute de unele dintre cele mai autorizate voci lasă însă puÈ›ine speranÈ›e.

Criza financiară cere măsuri speciale, se spune adesea. Totuşi, oricât de speciale, aceste măsuri n-ar trebui să anuleze angajamentele asumate şi prevederile legii. Mai cu seamă că, acÈ›ionând astfel, credibilitatea sistemului este pusă serios la îndoială de înşişi creatorii lui. Şi atunci, se pune întrebarea: ce criză ne afectează cu adevărat mai mult? Criza financiară? Sau, mai degrabă, o criză cronică de… viziune?

La închiderea ediţiei

Iată declaraţia Ministrului Gheorghe POGEA, extrasă dintr-un interviu acordat jurnalului „Săptămâna Financiară”:

În ceea ce priveste Pilonul II de pensii, la care, mă rog, au subscris multe milioane de români, noi n-am făcut decât să amânăm, respectiv să păstrăm doar temporar pentru 2009, contribuţia la 2%. Cele 0,5 puncte procentuale netransferate au rămas nu pentru acoperirea sistemului public de pensii, ci pentru investiţii în economie, pentru că eu cred că investiţia publică va da mai mulţi bani, inclusiv la fondurile private. Degeaba urci contribuţia la 2,5% dacă şomajul creşte, dacă numărul unităţilor care-şi închid producţia se măreste, pentru că nu vei avea decât un procentaj mai mare dintr-o bază de impozitare tot mai mică.

Poate că la nivel „macro” lucrurile ar putea sta şi aşa, dacă am avea vreo garanţie cu privire la eficienţa cu care aceşti bani vor fi investiţi. La nivel individual, însă, dreptul la proprietate al fiecărui participant asupra banilor săi de pensie rămâne afectat, ca şi dimeniunea veniturilor sale viitoare.