Cea mai bogată ţară din zona ECE şi prima care a făcut trecerea la euro, Slovenia este unica ţară din regiune cu un Pilon II de pensii private ocupaţionale (obligatoriu în unele sectoare şi facultativ în altele), introdus la presiunea sindicatelor. Altfel, sistemul de pensii private preia atât din reţeta estică a modelului multipilon introdus de Banca Mondială, cât şi din caracteristicile modelelor ocupaţionale din Vest, combinând totul într-o arhitectură instituţională de tip contribuţii definite.

Garanții mari, randamente modeste

Slovenia a introdus sistemul său original de pensii private în anul 2000, după ce legea reformei pensiilor a fost adoptată în 1999. Astăzi, participarea în sistemul privat de pensii este semnificativă, depăşind 550.000 de participanţi în Pilonul II ocupaţional. De menţionat că populaţia totală a Sloveniei este de numai 1,9 milioane de locuitori şi că participarea la Pilonul II de pensii private este facultativă în marea majoritate a cazurilor. Fondurile de pensii din Pilonul II au acumulat până acum active de circa 1,5 miliarde euro. În schimb, Pilonul III de pensii private facultative este mult mai puţin dezvoltat şi reprezintă una din principalele provocări de viitor pentru sistemul de pensii sloven.

Arhitectura instituţională

Istoric vorbind, legislaţia a permis apariţia de pensii suplimentare ocupaţionale (precursorul Pilonului II sloven) încă din 1992, dar abia extinderea stimulentelor fiscale pentru acest sistem de economisire în 2000 a dus la explozia participării, atât din partea companiilor, cât şi a salariaţilor. Înainte de a adopta acest model, Slovenia a luat în calcul şi Pilonul II „clasic” din Europa Centrală şi de Est, adoptat la acea vreme de Ungaria (1998) şi Polonia (1999); până la urmă, soluţia aleasă a fost un Pilon II ocupaţional, obligatoriu în unele domenii şi facultativ în altele. Motivul a fost presiunea sindicatelor, care au dorit neapărat implicare directă în gestionarea banilor viitorilor pensionari.

Potrivit legii Pilonului II sloven, angajatorii sunt obligaţi să creeze scheme de pensii private ocupaţionale în domeniile administraţiei publice, în sectorul bancar şi în alte câteva domenii cu condiţii grele (speciale, periculoase) de muncă. În toate celelalte domenii economice, angajatorii pot pune la dispoziţia salariaţilor astfel de scheme de economisire, cu condiţia ca cel puţin două treimi din salariaţi să fie de acord să participe încă de la început. Schemele de pensii sunt „colective” (de grup, cu puternic caracter corporate, din cauza laturii ocupaţionale), în Slovenia fiind înregistrate peste 5.600 de astfel de planuri de pensii. Există trei tipuri de entităţi care pot gestiona astfel de scheme de pensii private: companiile de asigurări, companiile de pensii private şi „fondurile mutuale de pensii” – vehicule de investiţii asemănătoare fondurilor mutuale şi care sunt deţinute direct de către participanţii lor.

Diferenţele între furnizorii de produse de pensii private sunt date de numărul minim de participanţi al fiecărui tip de fond, de standardele contabile aplicabile, de autorităţile de supraveghere şi reglementare responsabile şi de tratamentul fiscal.

În Pilonul III, aceleaşi entităţi pot oferi şi scheme de pensii private individuale, unde participarea se face pe baze voluntare. Pensiile facultative beneficiază în linii mari de acelaşi tratament legislativ, fiscal şi investiţional ca şi pensiile ocupaţionale, diferenţa fundamentală fiind faptul că în Pilonul III participarea este individuală, în timp ce în Pilonul II participarea este colectivă, cu contribuţie mixtă între angajat şi angajator. Mai jos este analizat sistemul Pilonului II sloven, Pilonul III fiind încă prea puţin dezvoltat.

Structura pieţei

În Pilonul II, fondurile mutuale de pensii sunt schemele de economisire cele mai populare dintre cele trei alternative, aici fiind regăsiţi circa 240.000 dintre cei 550.000 de participanţi la Pilonul II (circa 44%). 30% din total participă în planurile de pensii oferite de companiile specializate de pensii, în timp ce 26% preferă produsele similare oferite de companiile de asigurări. În medie, contribuţia anuală pentru fiecare participant este de circa 500 euro pe an (peste 40 euro pe lună).

Pe Pilonul II sloven activează 13 entităţi care administrează economiile celor peste 550.000 de participanţi: 7 fonduri mutuale de pensii, 3 companii de asigurare şi 3 companii de pensii. Fondul închis şi obligatoriu de pensii care cuprinde bugetarii sloveni este lider de piaţă, cu circa 190.000 de clienţi (34% din total) şi active nete de 21% din total. Statisticile sunt valabile pentru sfârşitul lunii septembrie 2008, atunci când fondurile gestionau aproximativ 1,4-1,5 miliarde euro.

Investiţii, garanţii, randamente

Legislaţia slovenă privind investiţiile permise fondurilor de pensii private este destul de restrictivă după standarde regionale, fiind dublată de un sistem împovărător de garanţii minime, ceea ce frânează brutal performanţa investiţională a fondurilor. Prin lege, investiţiile în acţiuni şi fonduri mutuale sunt limitate la 30%, cele în conturi bancare la 30%, cele în real estate la 10%, cele în private equity la 5% şi cele în numerar la 3%. Investiţiile în străinătate, în state membre OCDE, sunt în principiu libere. Însă, din cauză că legislaţia prevede că cel puţin 80% din activele fondurilor trebuie să fie denominate în aceeaşi valută ca şi pasivele, există practic o limită de facto de cel mult 20% în privinţa investiţiilor realizate în alte monede decât euro.

În acelaşi timp însă, Slovenia practică cel mai împovărător sistem de garanţii din pensiile private din Est. Fondurile trebuie să obţină în fiecare an un randament cel puţin egal cu 40% din randamentul unui coş de titluri de stat slovene cu maturităţi de cel puţin un an. Dacă fondurile performează sub această cerinţă minimă de randament, atunci administratorii lor sunt obligaţi să completeze diferenţa din surse proprii. Această garanţie este cea mai restrictivă dintre toate statele Europei Centrale şi de Est, fiind responsabilă pentru performanţele investiţionale modeste ale fondurilor.

Datorită condiţiilor de piaţă, această solicitare de randament minim garantat este întotdeauna pozitivă, motiv pentru care fondurile nu au de ales decât să investească marea majoritate a banilor clienţilor în instrumente financiare cu venit fix (titluri de stat, obligaţiuni, depozite bancare) – lăsând prea puţin loc acţiunilor şi fondurilor mutuale, care constituie în fapt motorul real de creştere a performanţei investiţionale, mai ales când Bursa creşte cu 80% într-un an.

De exemplu, în anii când indicele general al bursei slovene a crescut cu două cifre, cea mai bună performanţă de pe piaţa fondurilor de pensii private a fost de cel puţin două ori şi jumatate (şi până la de opt ori) mai modestă, din cauza comportamentului investiţional de grup al fondurilor, care preferă abordarea prudentă pentru a asigura garanţiile cerute de lege. Indicele SBI al Bursei slovene a crescut cu 24,74% în 2004, cu 37,86% în 2006 şi cu 78,13% în 2007. În aceiaşi ani, fondul de pensii cu cea mai bună performanţă investiţională de pe piaţă a avut următoarele randamente anuale: 10,41% în 2004 (de două ori şi jumătate sub indicele bursier), 5,67% în 2006 (de şase ori şi jumătate sub indicele bursier) şi de 9,45% în 2007 (de opt ori sub indicele bursier).

Acest sistem de garanţii a afectat de altfel şi popularitatea produselor de pensii private în rândul marelui public. În anii cu creştere bursieră puternică, produsele de pensii nu au nicio şansă să ţină pasul cu fondurile mutuale sau cu poliţele de asigurări de viaţă unit-linked, acestea putându-se lăuda cu performanţe investiţionale mai bune şi atrăgând astfel mai mulţi clienţi.