Cariere
Adrian MARIN, CEO, GENERALI România
Autor:Oana RADU

Adrian MARIN este noul CEO al GENERALI România. Cu o experienţă de peste 15 ani în cadrul GENERALI Asigurări, anterior numirii în această funcţie, Adrian MARIN a ocupat poziţia de Director General Adjunct.
Relativ la obiectivele pe care şi le-a fixat odată cu ocuparea acestei poziţii în cadrul GENERALI România, Adrian MARIN a declarat:
Pe termen scurt, ne propunem eficientizarea procedurilor interne, în vederea îmbunătăţirii serviciilor oferite, urmărind totodată relansarea vânzărilor şi retenţia clienţilor. Pe termen mediu, vizăm asigurarea unor baze solide pentru o dezvoltare sigură, constantă şi profitabilă. Clienţii noştri vor beneficia de cele mai bune servicii din piaţă şi vom înregistra, de asemenea, o creştere puternică a vânzărilor. Obiectivul nostru este să devenim cel mai de încredere asigurător din România şi unul dintre liderii pieţei locale.
Absolvent al Institutului Politehnic Bucureşti, Adrian MARIN a urmat numeroase cursuri postuniversitare, în cadrul ASE Bucureşti, cu specializări în management, tehnici comerciale şi bancare internaţionale, teoria şi practica asigurărilor.
Noul CEO al GENERALI România este, totodată, Membru în Comitetul de Direcţie al UNSAR.


Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:
Alt cod

Evenimente Viitoare

FIAR - Forumul International Asigurari-Reasigurari

20-24 mai 2012
Sinaia, Romania
Editia a XV-a
Sinaia, Romania
Organizator:...

Detalii>>

XPRIMM TV

TOP Stiri 1asig