Asigurări
ALICO Asigurări România susţine campania de renovare a Spitalului de Copii Sf. Maria din Iaşi
Theodor Alexandrescu, Chief Executive Officer, Alico Asigurări România S.A.

Printr-un SMS, la numărul 879, fiecare poate dona 2 euro pentru reabilitarea Spitalului Sf. Maria

ALICO Asigurări România susţine campania umanitară de strâgere a fondurilor necesare pentru renovarea Spitalului de Copii Sf. Maria din Iaşi, cea mai importantă unitate sanitară din regiunea de Nord-Est a ţării. Datorită sprijinului oferit de companie, Fundaţia Scheherazade a putut iniţia acest proiect ambiţios prin care îşi propune să ofere copiilor din Nord-Estul României un spital modern în care să poată beneficia de cele mai bune tratamente.
Înfiinţat în 1970, Spitalul de Copii Sf. Maria din Iaşi are nevoie urgentă de reabilitare. În acest moment, există secţii din spital aflate într-un stadiu avansat de degradare. Peste 60.000 de copii cu vârste de până la 18 ani sunt trataţi anual în această unitate medicală, iar eforturile semnificative depuse de ALICO Asigurări şi sprijinul tuturor celor care fac donaţii au scopul de a oferi o viaţă mai bună copiilor prin creşterea calităţii actului medical, astfel încât copiii care vor avea nevoie de tratament în viitor să poată primi îngrijire medicală într-un spital mai curat şi dotat cu aparatură performantă.

Orice investiţie în tânăra generaţie e valoroasă
ALICO Asigurări urmează o lungă tradiţie de acţiuni caritabile întreprinse în lumea întreagă de grupul american MetLife, Inc., din care face parte. Compania consideră că orice investiţie în tânăra generaţie este valoroasă, întrucât ea va schimba pozitiv evoluţia românilor pe termen mediu şi lung.
Ne alăturăm Fundaţiei Scheherazade pentru a sprijini această campanie umanitară cu scopul de a oferi copiilor o viaţă mai bună şi mai sigură. Este acelaşi scop pentru care noi oferim asigurări de viaţă ce acordă mai multe şanse pentru viitorul copiilor. Dorim să creăm contextul potrivit în care copiii de astăzi să perceapă că este un lucru firesc să primească servicii medicale de calitate atunci când au nevoie de ele. La această schimbare de percepţie vor contribui în timp beneficiile obţinute din asigurările private de sănătate, iar copiii reprezintă următoarea generaţie de asiguraţi din România. Suntem o companie internaţională şi ne-am însuşit de la grupul MetLife, Inc., din care facem parte, cultura de a fi responsabili şi de a contribui la îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru comunitatea în care ne desfăşurăm activitatea, a precizat Theodor ALEXANDRESCU, Chief Executive Officerl, ALICO Asigurări România S.A.

Transparenţa fondurilor
În Spitalul Sf. Maria, mai multe sectoare sunt în stare de degradare, atât din punct de vedere arhitectural, cât şi în ceea ce priveşte instalaţiile sanitare, electrice şi termice. Scopul proiectului este de a începe renovarea celui de-al treilea etaj al spitalului, dedicat chirurgiei pediatrice. Campania de comunicare a proiectului, sub denumirea „Copiii fac bine”, se desfăşoară până la începutul lunii decembrie 2011. Mesajul campaniei este transmis de copii către părinţi, încurajându-i pe aceştia să facă o donaţie de 2 euro pentru renovarea spitalului.
Toţi cei care doresc să contribuie la reabilitarea Spitalului Sf. Maria din Iași pot trimite SMS la numărul 879 (în reţeaua Vodafone, Orange şi Cosmote; nu se percepe TVA).
Fiecare din noi poate contribui la oferirea unei vieţi mai bune copiilor, ajutând Spitalul Sf. Maria din Iaşi!


Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:
Alt cod

Evenimente Viitoare

FIAR - Forumul International Asigurari-Reasigurari

20-24 mai 2012
Sinaia, Romania
Editia a XV-a
Sinaia, Romania
Organizator:...

Detalii>>

XPRIMM TV

TOP Stiri 1asig