Piaţa asigurărilor private de sănătate din România a încheiat primul trimestru din 2011 cu o creştere semnificativă a primelor subscrise, ca urmare a preferinţei românilor pentru asigurări private de sănătate, încheiate pe cont propriu şi nu prin CNAS (Casa Naţională de Asigurări de Sănătate). După o perioadă de scădere a activităţii de subscriere în 2010, valoarea primelor brute subscrise în primele trei luni ale anului 2011 a crescut cu 35,57%, de la 5,35 milioane lei la 7,25 milioane lei, potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).
Creşterea a corespuns aşteptărilor analiştilor de asigurări, care preconizau anul trecut o apreciere de 30% pentru sectorul asigurărilor private de sănătate în 2011. Mai mult, şi clasa asigurărilor private de viaţă a înregistrat o creştere notabilă, de 3,34% în primul trimestru al acestui an.
Tot mai mulţi români sunt nemulţumiţi de serviciile pe care le oferă asigurarea socială de sănătate din sistemul public, astfel încât apelează din ce în ce mai des la asigurători privaţi, care le pot pune la dispoziţie diferite produse şi pachete adaptate nevoilor şi posibilităţilor lor. Starea deplorabilă a spitalelor publice şi costurile suplimentare pe care asiguraţii din sistemul public sunt nevoiţi să le suporte în caz de îmbolnăvire au făcut ca numărul persoanelor care încheie asigurări private de sănătate să crească semnificativ în primul trimestru din 2011, astfel încât poliţele de asigurare au trecut din poziţia de produse de lux în zona instrumentelor financiare necesare pentru protecţie.
În cazul asigurărilor de sănătate, asigurătorii s-au adaptat fluctuaţiilor pieţei şi au pus la dispoziţia clienţilor o gamă largă de poliţe de asigurări private de sănătate, ale căror preţuri variază în funcţie de complexitatea serviciilor oferite. Atât asigurările corporate, cât şi cele individuale s-au diversificat pentru a veni în întâmpinarea clienţilor cu venituri ridicate, care doresc servicii de sănătate complete, dar şi pentru a mulţumi clienţi cu venituri mai mici, în căutare de poliţe de asigurări de tip basic.
În acest mod, asigurările private de sănătate garantează cheltuielile pentru tratamente ambulatorii, tratamente în caz de accident, transportul medical asistat, spitalizare, intervenţii chirurgicale sau tratamente stomatologice. Gradul de acoperire al serviciilor medicale depinde de preţul poliţei de asigurare.
SIGNAL IDUNA este una dintre puţinele companii care oferă produse customizate, astfel încât să vină în întâmpinarea nevoilor clienţilor săi. Un exemplu de ofertă customizată este SIGNAL Enterprise, un pachet flexibil care oferă acoperire de sănătate, viaţă şi accident, destinată companiilor, şi care acordă angajaţilor servicii complexe, în peste 300 de clinici şi spitale private din reţeaua SIGNAL Mediqua Net.
În ceea ce priveşte viitorul pieţei de asigurări private de sănătate din România, experţii în asigurări estimează că piaţa aceasta are un potenţial imens de creştere, de la o valoare de sub 10 milioane euro în prezent la câteva sute de milioane euro în următorii ani, cu condiţia ca autorităţile guvernamentale să înceapă reforma sistemului de sănătate publică.
În acest moment, 8 milioane de români plătesc asigurări de sănătate, însă cei care solicită servicii medicale se ridică la 18 milioane, arată statisticile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi ale ANAF. Dintre aceştia, peste 140.000 de persoane fizice, 632 de companii mari şi alte 157.358 firme mici şi mijlocii au cumulat, numai la nivelul anului 2009, datorii de peste 451,3 milioane euro la fondul asigurărilor sociale de sănătate.
Aşadar, în cazul în care contribuţiile pentru asigurările de sănătate pe care angajatorii şi angajaţii trebuie să le plătească către stat ar trece în sectorul privat, atunci ar fi deblocate aproximativ 5 miliarde euro, cât reprezintă bugetul asigurărilor sociale din România la momentul actual, potrivit datelor CSA.
Există semne de revenire din criză, precum parteneriatul de cateva milioane euro dintre SIGNAL IDUNA şi TAKATA Petri România, ceea ce indică o creştere în sectorul de asigurări private din România, într-un ritm aparent lent, dar stabil. Veniturile românilor nu cresc la fel de rapid precum costurile pentru un trai decent, ceea ce înseamnă că asigurătorii vor continua să caute metode prin care să satisfacă o piaţă extrem de eterogenă, cu nevoi şi posibilităţi diferite.