Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a decis numirea lui Bogdan ANDRIESCU în funcţia de Director General al Institutului de Management în Asigurări (IMA).
Pregătirea profesională a celor care lucrează în asigurări a constituit întotdeauna o prioritate pentru mine, atât ca Preşedinte al UNSICAR, cât şi ca participant direct la activitatea de asigurare. Sunt convins că experienţa mea de 20 de ani în relaţiile directe cu consumatorii de asigurări mă va ajuta ca, din poziţia de Director General al IMA, să contribui la profesionalizarea tuturor celor implicaţi în activitatea de asigurare şi intermediere în asigurări, ne-a declarat Bogdan ANDRIESCU, investit oficial în funcţie în data de 17 ianuarie a.c.
Bogdan ANDRIESCU este unul dintre cele mai cunoscute nume din piaţa de asigurări din România, participând la înfiinţarea UNSAR, a Biroului Carte Verde din România, a Pool-ului atomic şi a UNSICAR.