Cariere
Daniel BODNAR, Director General, RIB Team Insurance
Autor:Andreea STATE

Daniel BODNAR este noul Director General al companiei de brokeraj RIB Team Insurance.
Referindu-se la strategia de dezvoltare pe care intenţionează să o implementeze în cadrul companiei, Daniel BODNAR declară: Pe termen scurt, obiectivele noastre sunt legate în special de crearea unui mediu profesionist de lucru, în care erorile să lipsească, iar în centrul activităţii să fie pus clientul. (…) Pe termen mediu şi lung, ne propunem să dezvoltăm afacerea pe noi coordonate, să implementăm un sistem informatic performant şi să ne concentrăm intens pe creşterea vizibilităţii companiei. Planul RIB Team Insurance este să se dezvolte, pas cu pas, astfel încât să devină pentru clienţi un partener de încredere şi un reper important de profesionalism şi prestanţă pe piaţa de profil.
Cu o experienţă bogată în domeniul asigurărilor, anterior numirii în această funcţie Daniel BODNAR a dezvoltat de la zero compania BONVIVA Insurance Broker, după ce fusese General Manager la ANDEAN Consulting şi, o perioadă îndelungată, activase în cadrul companiei PIRAEUS Insurance.


Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:
Alt cod

Evenimente Viitoare

FIAR - Forumul International Asigurari-Reasigurari

20-24 mai 2012
Sinaia, Romania
Editia a XV-a
Sinaia, Romania
Organizator:...

Detalii>>

XPRIMM TV

TOP Stiri 1asig