Campanii

FII TREAZ LA VOLAN! Oboseala la volan - un pericol despre care nu prea vorbim

Autor:Adina TUDOR
Luni, 03 Februarie 2020
În 2018, șoferii care au adormit la volan au provocat 190 de accidente rutiere grave, soldate cu 67 de morți, arată datele Inspectoratului General al Poliției Române – IGPR. În paralel, studii internaționale indică faptul că a conduce după ce ai fost treaz 18 ore la rând este similar cu a conduce cu o alcoolemie de 0,05%. În acest context, campania națională de siguranță și prevenție rutieră „FII TREAZ LA VOLAN!” a revenit, pentru al patrulea an consecutiv, aducând în prim-plan pericolele oboselii pentru conducătorii auto.

Când vine vorba despre elementele care cresc riscul unui accident rutier, viteza excesivă, distragerea atenției sau consumul de băuturi alcoolice se numără printre cei mai cunoscuți factori. Mai există însă un risc despre care se vorbește mai puțin, dar care este la fel de periculos și ale cărui efecte sunt comparabile cu cele ale șofatului sub influența alcoolului: oboseala la volan.

Unul dintre cele mai grave efecte ale oboselii este reprezentat de adormirea la volan, însă nu se limitează doar la acest aspect. Oboseala are efecte asupra abilităților conducătorilor auto, reducându-le capacitatea de concentrare și atenție, încetinind timpii de reacție și afectând abilitatea acestora de a lua decizii. Mai mult decât atât, efectele oboselii la volan sunt comparabile cu cele ale conducerii sub influența alcoolului. Potrivit studiilor, să conduci după ce ai fost treaz 18 ore la rând este similar cu a conduce cu o alcoolemie de 0,05%. Dacă ai fost treaz timp de 24 de ore și conduci este ca și când ai avea o alcoolemie de 0,10%, arată studiile publicate de National Sleep Foundation.

Tocmai de aceea, ediția a IV-a a campaniei naționale de siguranță și prevenție rutieră „FII TREAZ LA VOLAN!”, care s-a desfășurat în perioada iulie – septembrie 2019, a adus în atenția șoferilor, și nu numai, măsurile pe care conducătorii auto le pot lua pentru a reduce efectele acestui risc.

Demersul „FII TREAZ LA VOLAN!” a fost inițiat de ApPA – Asociația pentru Promovarea Asigurărilor și s-a derulat cu sprijinul Poliției Române, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România și al BAAR – Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.

De asemenea, ediția din 2019 a fost realizată cu sprijinul EUROINS România, GROUPAMA Asigurări, DESTINE Broker, OMNIASIG VIG, ALLIANZ-ȚIRIAC Asigurări, GRAWE România, ASIROM VIG, CITY Insurance, UNIQA Asigurări, RENOMIA SRBA Insurance Broker, AVUS, DAW Management, INTER Broker, ASITO Kapital, GARANTA Asigurări, MARSH România, SAFETY Broker, AON România, GLOBASIG Broker, ASIGEST Broker, MAXYGO Broker, MIB – MILLENIUM Insurance Broker, INTARO, RECREX, EUROTAX, ASISOFT, DAS - Dellen Ausbeulservice GmbH, Daune Expert și GrECo România.

Proiectul s-a desfășurat cu sprijinul Partenerilor UNSICAR - Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări din România, PRBAR - Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare-Reasigurare, OTTO Broker, motoADN, Ford Mustang România, TATUC Serv Consulting și 5togo. Partenerul Științific al campaniei a fost Clinica SOMNOLOG.

Mesajele de informare ale campaniei au fost transmise către publicul larg și cu sprijinul Partenerilor Media RFI România, Revista BIZ, ziuaveche.ro, ROMANIApeROTI.ro, AutoStiri.ro, AutoNapoca.ro, Cars.ro, AutoExpert și Flote Auto.

Obiectivele demersului au inclus atragerea atenției șoferilor, dar și a celorlalți participanți la trafic asupra pericolului oboselii la volan, creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile la care se expun participanții la trafic, sporirea gradului de educație rutieră și, indirect, scăderea numărului de accidente rutiere din România. Proiectul s-a desfășurat, în paralel, în mediul online și offline.

Peste 2,3 milioane de participanți la trafic au văzut, online, mesajele campaniei

Pe întreaga durată a campaniei, infograficele informative publicate în cadrul campaniei „FII TREAZ LA VOLAN!”, dar și videoclipurile cu mesaje de avertizare au ajuns, zilnic, la mii de participanți la trafic. În total, peste 2,3 milioane de șoferi, pietoni, motocicliști bicicliști și trotinetiști au văzut mesajele campaniei de-a lungul celor trei luni de desfășurare a campaniei.

Infograficele și „message-cards” publicate zilnic au prezentat cele mai importante statistici și studii privind oboseala la volan, alături de recomandările esențiale de siguranță de care șoferii trebuie să țină cont pentru a reduce cât mai mult acest risc. De asemenea, cu sprijinul Clinicii Somnolog, au fost create și două instrumente online de evaluare a gradului de somnolență diurnă, respectiv al posibilității de a suferi de SAS – Sindromul Apneea în Somn.

Nu în ultimul rând, o parte dintre mesajele transmise șoferilor au vizat regulile de circulație corectă pe autostradă și recomandările de siguranță specifice acestui tip de drum, având în vedere cifrele și gravitatea accidentelor care se înregistrează pe autostrăzile din România, în pofida numărului modest de kilometri. Într-o serie de infografice dedicate, au fost abordate principalele prevederi și reguli de circulație specifice autostrăzilor, inclusiv cum se intră și cum se iese corect de pe autostradă, care sunt principalele reguli de circulație, când au voie șoferii să oprească și nu numai.

În cadrul demersului „FII TREAZ LA VOLAN!” din acest an a fost lansat și un spot video care a urmărit să demonstreze cum un coșmar poate deveni realitate, la propriu, dacă șoferii nu sunt conștienți de pericolele oboselii la volan, după o noapte în oraș sau chiar după puține ore de somn, și nu dozează bine energia necesară șofatului în condiții de siguranță. Spotul, care poate fi urmărit pe pagina de Facebook „Treaz la volan”, dar și pe canalul de YouTube, a fost văzut de peste 300.000 de șoferi, generând, de asemenea, peste 2.400 de like-uri (reacții) și fiind distribuit de peste 1.300 de ori. Spotul video a fost completat și de un spot audio, difuzat de RFI România, precum și online.

Conducătorii auto au fost invitați să participe și la patru provocări cu premii, desfășurate în parteneriat cu 5togo, care i-au îndemnat să fie mai atenți la semnalele oboselii în trafic și la măsurile de prevenție pe care trebuie să le ia pentru a evita acest fenomen. „FII TREAZ LA VOLAN!”

La fel ca în ultimii trei ani, #treazlavolan s-a alăturat proiectului „EDWARD - The European Day Without A Road Death”, subliniind cât de periculoasă poate fi oboseala pentru șoferi - ca risc care conduce, din păcate, inclusiv la accidente rutiere mortale -, printr-o serie de mesaje vizuale de impact, lansate sub deviza „Oboseala ucide. Nu conduce obosit”, create special pentru EDWARD, care au ajuns la peste 100.000 de șoferi în doar trei zile. În cadrul aceluiași proiect, partenerii din cadrul IGPR - Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția Rutieră au distribuit broșurile „FII TREAZ LA VOLAN!” în cadrul acțiunilor desfășurate în trafic pe 26 septembrie.

Nu în ultimul rând, în cadrul campaniei a fost desfășurat și un sondaj online la care au participat 16.235 de respondenți, dintre care 15.121 conducători auto. Sondajul a indicat faptul că șoferii români, deși conștienți de acest pericol, nu respectă întotdeauna normele de siguranță pentru a evita șofatul în stare de oboseală. Așadar, dintre principalele concluzii desprinse am reținut:

  • aproape zilnic, 1 șofer din 5 se urcă la volan după ce a dormit mai puțin de 5 ore în noaptea precedentă;
  • 64% dintre șoferi s-au urcat cel puțin o dată la volan după ce nu au dormit o noapte întreagă;
  • 1 șofer din 4 a ațipit cel puțin o dată la volan;
  • 4 șoferi din 10 au experimentat, cel puțin o dată, senzația de a nu-și mai aduce aminte ultima bucată de drum parcurs;
  • 60% dintre șoferi sunt de părere că este foarte periculos să conduci obosit.
Offline – mii de stickere solicitate de șoferii din țară, evenimente dedicate și o broșură specială

Pe întreaga durată a campaniei „FII TREAZ LA VOLAN!”, mii de șoferi din întreaga țară, dar și din afara ei, au răspuns îndemnului de a-și demonstra susținerea prin afișarea unui sticker auto, solicitând propriul pachet de stickere gratuite pentru ei, cât și pentru prieteni. Atât șoferi obișnuiți, cât și șoferi profesioniști și reprezentanți ai unor școli de șoferi s-au numărat printre cei care și-au dorit să ducă mai departe mesajul #treazlavolan. De altfel, solicitările au continuat să sosească și după încheierea oficială a ediției a patra a campaniei, demonstrând entuziasmul șoferilor din cadrul comunității. O parte dintre cei care au solicitat stickere au trimis și poze cu mașinile „decorate”, acestea fiind incluse într-un album special.

De asemenea, cu prilejul evenimentului Mustang Fest Sinaia 2019, desfășurat pe 13 iulie, membrii Clubului Ford Mustang România, Partener al campaniei, și-au arătat susținerea față de demersul de siguranță și prevenție rutieră, prin decorarea mașinilor cu stickerele #treazlavolan.

Ca în fiecare an, broșura campaniei a adus, într-un format de buzunar, sfaturi utile șoferilor în traficul de zi cu zi, și nu numai. Cu prilejul acestei ediții însă, toți cei care au primit broșura campaniei au avut parte și de o surpriză: aceasta poate să funcționeze și ca „bilet” pe care șoferii își pot scrie numărul de telefon. Ultima pagină a flyer-ului a venit cu un design special și cu un mesaj în versuri dedicat șoferului care și-a găsit locul de parcare ocupat (temporar).

Pe 30 august, siguranța rutieră „s-a mutat” la 5togo Nistorești: DN1 - unul dintre cele mai tranzitate drumuri din țară (se estimează că peste 50.000 mașini trec zilnic pe acest drum) a meritat o atenție specială din partea campaniei „FII TREAZ LA VOLAN!”, mai ales că ne aflam încă în perioadă de vacanțe. Astfel, la final de august, șoferii care au circulat pe DN1 au fost invitați să își bea cafeaua la 5 to go Drive Thru Nistorești, echipa #treazlavolan oferind premii tuturor celor care au trecut pragul cafenelei.

De asemenea, la final de vacanță și reînceput de trafic aglomerat, acțiunea specială „#treazlavolan prin București” a atras atenția șoferilor, dar și bicicliștilor, motocicliștilor si trotinetiștilor asupra nevoii de a fi TREAZ LA VOLAN în fiecare clipă, chiar și pe drumurile de zi cu zi. În cadrul acțiunii, care a avut loc pe 11 septembrie, promoterii dedicați din cadrul echipei #treazlavolan au străbătut, la pas, traseul Universitate - Piața Romană - Piața Victoriei, atrăgând atenția asupra mesajului campaniei cu pancartele inscripționate cu logo-ul campaniei, dar și cu sfaturi, broșuri și stickere auto pentru toți cei care s-au oprit ca să afle mai multe despre proiect.









Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (FII TREAZ LA VOLAN! Oboseala la volan - un pericol despre care nu prea vorbim).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine: