Campanii

„Iarna, la volan” – ediţia a III-a Sezonul rece - provocări şi pentru şoferi, şi pentru pietoni

Autor:Adina TUDOR
Luni, 10 Februarie 2020

Traversarea neregulamentară a pietonilor s-a numărat printre principalele cauze ale accidentelor grave în anul 2018, dar pietonii continuă să travereseze neregulamentar, după cum indică şi rezultatele unui sondaj online, la care au participat peste 16.000 de persoane. În paralel, iarna, condiţiile meteo nefavorabile cresc riscul unui accident rutier, iar şofatul implică mai multă atenţie decât oricând. În acest context, demersul „Iarna, la volan”, desfăşurat de GENERALI România alături de APPA – Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor, s-a adresat atât pietonilor, cât şi şoferilor.

Peste 90% dintre pietonii români traversează neregulamentar cel puţin de câteva ori pe an, iar aproape 50% recunosc că traversează neregulamentar de mai multe ori pe lună, arată un sondaj realizat online, la care au participat peste 16.200 de respondenţi. Cu toate acestea, 7 din 10 sunt de acord că acest obicei este unul periculos, arată acelaşi sondaj, iar riscurile cresc şi mai mult în perioada de iarnă, atât din punctul de vedere al pietonilor, cât şi al şoferilor.

În acest context, pe întreaga perioadă a lunii decembrie, GENERALI România a derulat, alături de APPA – Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor, ediţia a treia a campaniei naţionale de prevenţie şi siguranţă rutieră ”Iarna, la volan!”, care, în 2019, s-a extins pentru a oferi sfaturi atât şoferilor, cât şi pietonilor.

De ce traversează pietonii neregulamentar?

43% dintre pietonii români traversează neregulamentar destul de des, arată rezultatele sondajului: 34% trec strada prin locuri nemarcate sau ilegal de mai multe ori pe lună, în timp ce 9%, aproape în fiecare zi. Pe de altă parte, 49% au precizat că traversează neregulamentar rar, de câteva ori pe an. Doar 8% dintre respondenţi au declarat că nu fac niciodată acest lucru.

Care sunt, însă, motivele care determină pietonii să traverseze neregulamentar? 51% dintre participanţii la sondaj au motivat că trecerea de pietoni este poziţionată prea departe de locul unde au nevoie să traverseze, iar 31% dintre ei spun că fac acest lucru pentru că prind un moment de pauză în trafic, care le permite să treacă fără să încurce circulaţia. Doar 6% au declarat că se grăbesc şi nu pot aştepta la semafor, atunci când traversează neregulamentar, în timp ce 12% au citat alte motive.

În cadrul sondajului desfăşurat online, în perioada 10 iulie – 10 septembrie 2019, au participat 16.235 de respondenţi, dintre care 15.121 de şoferi (93%). În total, 85% dintre participanţii la sondaj sunt bărbaţi, iar în ceea ce priveşte categoriile de vârstă, aproape jumătate au între 18 – 25 de ani, 20%, între 26 şi 34 de ani şi 23%, între 35 – 55 de ani.

„Iarna, la volan” – campanie naţională de informare

Traversarea neregulamentară a pietonilor s-a numărat printre principalele cauze ale accidentelor grave în anul 2018, conform datelor publicate în „Buletinul siguranței rutiere. Raport anual 2018”, realizat de Poliţia Română.

În paralel, iarna, condiţiile meteo nefavorabile cresc riscul unui accident rutier, iar şofatul implică mai multă atenţie decât oricând. De exemplu, distanţa de frânare pe carosabil ud poate creşte de până la 2 ori, iar pe carosabil acoperit cu zăpadă sau gheaţă, chiar de până la 10 ori (Royal Automobile Club – RAC, în funcţie de mai mulţi factori şi condiţii). Mai mult, într-o situaţie de urgenţă, un şofer obişnuit are nevoie de aproximativ 1,5 secunde pentru a reacţiona, iar vizibilitatea redusă poate împiedica şoferul să perceapă în timp util pericolul.

În acest context, GENERALI România a derulat, alături de APPA – Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor, pe întreaga perioadă a lunii decembrie, a treia ediţie a campaniei naţionale de prevenţie şi siguranţă rutieră ”Iarna, la volan!”. În 2019, alături de sfaturile dedicate şoferilor, campania s-a extins, incluzând şi recomandări de siguranţă dedicate pietonilor, în special în sezonul rece.

Demersul a avut ca obiective creşterea nivelului de conştientizare a şoferilor români cu privire la riscurile pe care le implică şofatul pe timp de iarnă şi măsurile ce pot fi luate pentru a le reduce, dar şi de a atrage atenţia pietonilor asupra necesităţii de a traversa corect. Indirect, efortul concentrat de comunicare ar urma să conducă, de asemenea, la o reducere a numărului de accidente înregistrate pe timp de iarnă. "Iarna, la volan" face parte din demersul mai amplu "FII TREAZ LA VOLAN!".

Concept: #nuFiNinja

Ediţia din 2019 a campaniei „Iarna la volan” s-a desfăşurat sub sloganul „Nu fi ninja!”. Ninja – mascota campaniei – este nepregătit pentru şofatul pe timp de iarnă. Întors recent din călătoria iniţiatică în care şi-a completat antrenamentul, este luat prin surprindere de noile condiţii meteo. Obligat să recurgă doar la experienţa lui de ninja – singura pe care o are – pentru a face faţă traficului, este neatent, nerăbdător şi... nepriceput în a-şi adapta armele pentru situaţie. Astfel, mesajul campaniei s-a centrat în jurul ideii „Ca şofer, #nufininja. Fii pregătit de iarnă.”

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului („Iarna, la volan” – ediţia a III-a Sezonul rece - provocări şi pentru şoferi, şi pentru pietoni).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine: