De foarte mult timp mi-am dorit să pot ajunge la New York, centrul financiar al lumii şi totodată sediul central al companiei pentru care lucrez. Astfel, în momentul în care am primit invitaţia de participare la o conferinţă de vânzări la New York, mi-am dat seama ca este important să particip pentru dezvoltarea mea profesională. Şi astfel, pe data de 1 mai, m-am urcat în avionul cu destinaţia mult visată.
După o zi de prime impresii din “oraşul care nu doarme niciodată”, am ajuns la sediul MetLife, unde am fost întâmpinaţi cu multă căldură de gazde – acesta fiind doar unul dintre sedii, întrucât MetLife este singura companie care are sigla pe 2 clădiri impunătoare din New York.
A fost o reală onoare vizita la sediu deoarece am avut posibilitatea să privesc în interiorul companiei, să cunosc oamenii de la cel mai înalt nivel, responsabili atât de integrarea Alico, cât şi de alte departamente.
Stabilitatea societăţii vine din prudenţa cu care fac investiţiile. Ne-a fost prezentat departamentul care coordonează plasamentele companiei, ca să înţelegem că noi şi clienţii noştri suntem în siguranţă alături de MetLife.
Politica MetLife este centrată pe client şi nevoile lui, acordând foarte multă importanţă analizei necesităţilor şi propunerii unei soluţii de asigurare corespunzătoare acesteia. În plus, plata despăgubirilor este de asemenea o prioritate în activitatea grupului.
Şi ca să vedem în toată splendoarea ei această companie, în ultima zi am vizitat al doilea sediu, unde se află sala de consiliu în care se iau cele mai importante decizii. Grandoarea acelei săli cu o vechime de peste 100 de ani, cu istorie în fiecare colţ al ei, a impresionat pe toţi participanţii.
A fost o imensă onoare să stăm pe scaunele pe care au stat membrii Consiliului pe parcursul acestor ani, atunci când au decis cum să investească banii acţionarilor sau chiar atunci când au decis să achiziţioneze Alico.
Am revenit acasă nu doar cu impresii de neuitat din “Big Apple” şi de la MetLife, ci cu ceva mai mult… Aveam un sentiment de împlinire personală: îmi place să ofer siguranţă oamenilor, să fiu apreciată şi recompensată pentru rezultatele mele.
American Life Insurance Company (Alico) este o companie MetLife, Inc., reprezentată în România prin Alico Asigurări România S.A. (Alico Asigurări) şi Alico Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A. (Alico Pensii). La 1 noiembrie 2010, MetLife, Inc. a achiziţionat Alico, iar ca urmare a acestui acord, Alico Asigurări şi Alico Pensii sunt acum companii afiliate MetLife, Inc.
MetLife, Inc. este un lider global în asigurări, planuri de pensie şi programe de beneficii pentru angajaţi, oferind servicii pentru 90 de milioane de clienţi în peste 60 de ţări.
Prin filialele şi companiile sale afiliate, MetLife deţine poziţii de conducere în pieţe din Statele Unite, Japonia, America Latină, regiunea Asia Pacific, Europa şi Orientul Mijlociu.
_________________________________________________________________________________________
Monica STANCU
AGENT DE ASIGURĂRI DE VIAŢĂ ALICO
Experienţă în asigurări de viaţă: 11 ani alături de Alico Asigurări România S.A.
Membru al elitei internaţionale a agenţilor de asigurări de viaţă, prin câştigarea de numeroase premii şi participări la conferinţe regionale şi internaţionale.