CFA Romania, asociaţia profesională a analiştilor financiari, a organizat, pentru al treilea an consecutiv, în cadrul FIAR, ZIUA INVESTIŢIILOR FINANCIARE. Ca de fiecare dată, dezbaterile s-au concentrat asupra realităţilor economice, anul acesta tematica discuţiilor axându-se pe următorul subiect: Aterizare dură către raţionalitate economică - o lecţie dificil de învăţat.

Evenimentul, moderat de către Dragoş CABAT, CFA, Membru în Consiliul Director CFA Romania, a cuprins patru prezentări susţinute de Adrian CODIRLAŞU, CFA, PhD, Preşedinte, CFA Romania, Bogdan BILAUS, CFA, Vicepreşedinte, CFA Romania, Adrian MITROI, CFA, MBA, PhD, Secretar General, CFA Romania, şi Dorin Alex BADEA, CFA.

Aterizare dură către raţionalitate economică

În prima parte a prezentării, Adrian CODIRLAŞU a făcut o scurtă trecere în revistă a modalităţilor de definire a crizelor financiare, precum şi a celor trei generaţii de modele macroeconomice care explică apariţia crizelor financiare.

Partea a doua a prezentării s-a axat pe analiza crizelor globale din ultimul deceniu şi pe impactul acestora asupra României. Astfel, conform indicatorilor de presiune speculativă, în cazul României au fost identificate două perioade de vulnerabilitate: sfârşitul anilor ‘90 şi ultima parte a anului 2008 - începutul anului 2009.

În cazul primei perioade identificate, vulnerabilitatea s-a datorat riscului de intrare în incapacitate de plată a României, risc care a condus la o depreciere accentuată a cursului valutar, cauzată de cumpărările de valută necesare pentru plata datoriei externe scadente (în lipsa altor surse de finanţare), şi la creşterea ratelor dobânzilor (datorită majorării primei de risc). Intrarea în criză valutară şi în încetare de plăţi a fost evitată, în 1999, printr-o politică de austeritate: reducerea deficitului bugetar, deprecierea cursului valutar care a condus la scăderea deficitului de cont curent şi la creşterea ratei dobânzii.

Cea de a doua perioadă de vulnerabilitate s-a datorat efectelor crizei bancare, la nivel regional, pornite din Statele Unite, suprapuse peste o economie românească supraîncălzită, efectul de contagiune fiind favorizat de dezechilibrele extern (deficit ridicat de cont curent) şi intern (politici fiscale prociclice) care au creat necesităţi ridicate de finanţare pe termen scurt, atât pentru sectorul privat, cât şi pentru cel guvernamental.

Ultima parte a prezentării a constat într-o analiză cantitativă a impactului variabilelor macroeconomice asupra percepţiei riscului (măsurată prin valoarea credit default swap) de către investitori în cazul episoadelor de criză subprime (2008 – 2009) şi a datoriilor publice (2009 – 2010) în cazul ţărilor emergente.

Astfel, în cazul crizei subprime:

• au fost afectate de contagiune ţările cu necesităţi de finanţare externă (ţările cu datorii externe ridicate şi deficite de cont curent ridicate);
• È›ările emergente din Europa au fost mai puternic afectate (datorită creditării în valută în aceste ţări şi expunerii băncilor europene pe instrumente subprime);
• È›ările asiatice au fost cel mai puţin afectate de criză (anterior crizei, acestea au avut politici fiscale prudente, expunere redusă a sistemului bancar pe instrumente subprime, dependenţă redusă de finanţare externă). În cazul crizei datoriilor:
• au fost afectate de contagiune ţările cu deficite bugetare ridicate;
• È›ările emergente din Uniunea Europeană au fost mai puternic afectate;
• È›ările emergente asiatice au fost afectate în mod similar cu cele europene.

Macroeconomia crizei

În prezentarea despre istoria crizelor şi macroeconomia crizei financiare actuale s-au comentat şi dezbătut soluţii economice practice ce s-ar putea desprinde pentru viitor, lecţii asimilate şi parÈ›ial asimilate urmare crizelor economice precedente.

În partea introductivă, Adrian MITROI a prezentat corelaţia între politicile macroeconomice şi evoluţiile pieţelor de capital, de mărfuri, monetare şi financiare, atât în context local, regional, cât şi internaţional.

Partea a doua a marcat înţelegerea mecanismelor de influenţă reciprocă între economia reală şi cea financiară. S-au reliefat astfel câteva etape tipice pentru începerea şi propagarea unei crize economice, care, în definiţia crizelor de generaţia a III-a, încep de la nivelul financiar şi se propagă apoi, prin intermediul pierderilor şi prin creşterea aversiunii la risc, şi asupra economiei în general, a investiţiilor reale şi a încrederii consumatorului. S-au discutat de asemenea şi aspecte legate de politicile fiscale şi monetare ale guvernelor, respectiv băncilor centrale, şi s-a comentat extensiv despre criza financiară regională curentă (ex. Grecia) şi influenţa pe care o poate avea asupra sistemului economic românesc.

Nu în ultimul rând, Adrian MITROI a evidenţiat aspectele psihologice care pot determina comportamentele atipice pentru investitor şi consumator atunci când se confruntă cu o creştere a volatilităţii şi a incertitudinii pe durata unei crize economice şi financiare.

Fonduri deschise de investiţii

Fondurile de investiţii pot constitui o alternativă viabilă pentru investitorii instituţionali, cum ar fi asigurători, fonduri de pensii, alte fonduri de investiţii. Prezentarea susţinută de Bogdan BILAUS şi-a propus o vedere de ansamblu a acestei alternative, cu avantaje, dezavantaje, criterii de avut în vedere la selecţie şi câteva prejudecăţi ce trebuie contrazise.

Astfel, după o scurtă definiţie şi clasificare, s-a continuat cu principalele avantaje, printre care: transferul de expertiză de la administratorul fondului la investitor, diversificare, lichiditate, costuri de tranzacţionare reduse, reglementare şi supraveghere strictă.

Ca şi costuri pentru aceste beneficii, avem comisioanele de administrare, cele de audit şi de depozitare. Ce trebuie avut în vedere este că avantajele enumerate mai sus nu pot fi accesate fără costuri, dar aceste costuri trebuie să fie rezonabile în comparaţie cu avantajele oferite.

Ca şi criterii de selecţie între mai multe fonduri de acelaşi tip, cel mai important este procesul de investiţii folosit de administrator, care trebuie să fie riguros, documentat şi controlat. Foarte importantă este şi experienţa administratorului la nivel de organizaţie, grup şi personal. Alte criterii sunt rotaţia personalului, transparenţa, acoperirea cu personal suficient a universului investiţional, riscul, lichiditatea, performanţa absolută şi relativă, dimensiunea fondului şi costurile percepute.

În urma dezbaterilor, au fot evidenţiate mai multe aspecte privind fondurile:

• acestea nu oferă randamente, ci un serviciu de administrare.Randamentele depind de calitatea administrării şi de o serie de alţi factori care nu sunt sub controlul administratorului;
• comparaţia performanţei fondurilor de acţiuni cu cea a indicilor bursieri din România nu este relevantă, pentru că nu există niciun indice al bursei locale care să fie investibil (să poate fi replicat de un fond de investiţii), întrucât structura acestor indici nu se încadrează în limitele legale de expunere valabile pentru fonduri;
• fondurile nu pot reduce expunerea pe o anumită clasă de active (precum acţiunile) pentru a limita pierderile, dacă nu le permite prospectul;
• fondurile sunt mai puţin riscante decât instrumentele componente luate în parte, ca rezultat al diversificării.

Hedging Currency & IR Risks

Prezentarea lui Dorin Alex BADEA a abordat strategii de acoperire a riscului de curs de schimb şi de rată de dobândă de către companii şi investitori instituţionali. În ceea ce priveşte gestionarea riscului de curs de schimb, produsele ce pot fi utilizate sunt contractele forward (care stabilesc o rată la care se va efectua tranzacţia în viitor şi au cost zero), contractele cu opţiuni (care, similar cu contractele forward, presupun stabilirea unei rate la care se va efectua tranzacţia în viitor, dar cumpărătorul opţiunii, în schimbul unei prime, are dreptul, nu şi obligaţia de a realiza tranzacţia la cursul stabilit) şi produse structurate (care constau în combinaţii de opţiuni care realizează un profil de randament/risc adaptat aşteptărilor şi profilului investitorului instituţional).

Produsele derivate ce pot fi utilizate pentru managementul riscului de rată de dobândă sunt: contracte forward rate agreement (contracte prin care se stabileşte rata de dobândă la care se va tranzacţiona un credit/depozit), contracte interest rate swap, IRS (prin care o rată de dobândă fixă poate fi transformată în rată de dobândă variabilă şi invers) şi contracte cap/floor (care garantează o rată de dobândă maximă/minimă pentru un credit/ depozit).