Cariere
Mădălin ROŞU, Preşedinte, BAAR
Miercuri, 31 Mai 2017

Mădălin ROŞU a fost ales Preşedinte al noului BAAR - Biroul Asigurătorilor Auto din România, în urma procesului de reorganizare al asociaţiei, aceasta fuzionând, în martie 2017, cu Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii (FPVS). Numirea este condiţionată de primirea avizelor din partea ASF.

Mădălin ROŞU este Membru al Directoratului OMNIASIG VIG. Totodată, el coordonează secţiunea auto din cadrul UNSAR - Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România. În cadrul şedinţei Adunării Generale a BAAR, din data de 10 aprilie 2017, au fost alese și noile organe de conducere pentru un mandat de 4 ani. Astfel, din Consiliul Director al BAAR mai fac parte:

  • Cristian - Eduard IONESCU, Membru, ales din partea ALLIANZ-ȚIRIAC Asigurări;
  • Dan - Junior GĂTĂIANȚU, Membru, ales din partea ASIROM VIG;
  • Mihnea Traian Ştefan TOBESCU, Membru, ales din partea EUROINS România;
  • Călin Rareş MATEI, Membru, ales din partea GROUPAMA Asigurări.

Toate persoanele din conducerea BAAR vor fi supuse avizării ASF.

În data de 31 martie 2017, Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) a finalizat preluarea patrimoniului Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii. Tot de la această dată, Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii îşi va continua practic activitatea ca Direcţie în cadrul BAAR, iar atribuţiile FPVS de organism de plată a despăgubirilor, organism de compensare şi centru de informare vor fi exercitate de BAAR. Odată cu transferul patrimoniului FPVS către BAAR, a fost preluat şi întreg personalul angajat al Fondului, astfel încât activitatea să poată continua fără întreruperi. Soluţionarea tuturor cererilor de despăgubire adresate iniţial către FPVS va fi continuată şi finalizată de către BAAR.

În conformitate cu măsurile de reorganizare a BAAR, statutul asociaţiei a fost modificat de membrii acesteia şi avizat de către Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Mădălin ROŞU, Preşedinte, BAAR).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Evenimente Viitoare

IIF 2017 - MOTOR Insurance Conference

6 octombrie 2017
Istanbul, Turcia
Organizator: XPRIMM
...

Detalii>>

Ora de Risc

Ce legatura exista intre daunele auto si siguranta rutiera?

Costin TATUC - consultant si specialist in siguranta rutiera
Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!