Necesitatea de diminuare a pierderilor financiare proprii sau ale altora, rezultate din evenimente producătoare de prejudicii, a generat nevoia de a acţiona pentru administrarea riscului determinat de apariţia unui eveniment aleatoriu. Există riscuri care nu pot fi administrate în condiţii optime la nivel individual, ci numai la nivelul unui grup, animat de acelaşi interes. Aceste considerente au generat apariţia unor forme de mutualizare, bazate pe solidaritate, astfel încât astăzi vorbim de mutualizarea riscurilor, de o împărţire a lor, care permite o finanţare şi o gestionare eficientă a acestora.

Pe această filozofie se bazează asigurările, ca formă de protecţie financiară a persoanei asigurate sau a unui terţ ce trebuie despăgubit ca urmare a prejudiciului cauzat. Unele produse de asigurare sunt obligatorii, fiind de interes general şi sunt, de regulă, reglementate ca structură şi conţinut, cu excepţia preţului, stabilit, de regulă, pe principii concurenţiale. Asigurările obligatorii impactează un număr mare de persoane şi deţin o pondere importantă în pieţele de asigurări emergente, astfel încât disfuncţionalităţi în această zonă pot afecta stabilitatea şi echilibrul pieţei, în principal atunci când se constatat o debalansare între preţ şi calitatea serviciilor de despăgubire. 

Un factor important pentru atenuarea distorsiunilor în cazul asigurărilor obligatorii se referă la gradul de cuprindere în asigurare, care ar trebui să se apropie de 100%, permiţând împărţirea riscul. Prin urmare, ar trebui întreprinse măsuri pentru a cuprinde în asigurare toate persoanele obligate, chiar şi cele cu risc ridicat, în condiţiile în care interesul general prevalează asupra interesului individual, deoarece asigurarea RCA este obligatorie şi reprezintă un instrument social de transfer al riscului.

Natura asigurării RCA de protejare a terţilor împotriva consecinţelor accidentelor auto creşte într-o anumită măsură riscul moral, prin atitudinea cvasi-indiferenta faţă de risc a persoanei asigurate, datorată diminuării relative a răspunderii personale, cu implicaţii asupra nivelului primei în viitor.

Inclusiv în piaţa românească se constată existenţa unor clienţi cu risc ridicat, asigurabili numai în condiţiile unui tarif de prima ridicat, rezultat din probabilitatea crescută de producere a riscului, efect al evenimentelor trecute şi daunelor achitate.

În acest context dificil şi cu poziţii aparent antagonice, trebuie gândită o soluţie care să răspundă problematicii, să echilibreze relaţia dintre asiguraţi şi asigurători, să contribuie la stabilitatea pieţei în condiţiile includerii clienţilor cu risc ridicat, fără o incrementare a tarifului de primă.

O variantă posibilă şi aplicată şi în alte ţări se referă la alocarea acestor clienţi către toţi asigurătorii, în funcţie de cota de piaţă aferentă asigurării RCA, astfel încât să se evite inducerea de riscuri mari la asigurători cu cotă mică de piaţă şi cu apetenţă pentru creşterea acesteia.

Soluţiile iau în considerare inclusiv (i) existenţa unor tarife de referinţă, determinate statistic, ce pot reprezenta un "benchmark" şi (ii) alocarea clienţilor cu risc ridicat de către o entitate neutră, pe baza informaţiilor agregate ale pieţei, respectând în principal dreptul fiecărei persoane de a fi asigurată la un preţ corect, determinat de riscul agregat la nivelul pieţei RCA.

Este important ca asigurătorii să dea dovadă de coeziune, să urmărească interesul general al pieţei şi să îşi asume atât riscurile, cât şi beneficiile afacerii, cu scopul de a consolida piaţa pe termen lung.

Soluţia propusă spre dezbatere publică nu este un panaceu, dar răspunde în mare parte problemelor din ultimul timp referitoare la asigurarea RCA, creează premisele menţinerii echilibrelor la nivel prudenţial a asigurătorilor şi reprezintă o abordare sustenabila a riscului agregat la nivelul pieţei.