Conferinţă de presă CSSPP
4 octombrie 2010
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private a anunţat, într-o conferinţă de presă organizată la sediul instituţiei, debutul unei noi campanii publice de informare şi educare a populaţiei asupra necesităţii participării la sistemul de pensii private, cu titlul: Învaţă să alegi! Pensia privată, o decizie „tânără”.
Aceasta se va desfăşura în perioada octombrie 2010 – iunie 2011 şi constă în distribuirea de materiale informative, organizarea de seminarii de informare şi educaţie financiară a tinerilor din universităţi, informarea şi educarea publicului prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă, cu scopul promovării beneficiilor sistemului de pensii private.
Potrivit reprezentanţilor CSSPP, în cadrul campaniei se vor difuza şi două spoturi radio/TV, denumite „Primul loc de muncă” şi „Istoria pensiilor private”, care au primit avizul Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) pentru difuzarea gratuită în mass-media.
Media XPRIMM sprijină gratuit, cu mijloacele sale media online, derularea acestei campanii.