Pensii
Pilonul II: August fierbinte
Autor: Daniela GHEȚU

Luna august a adus fondurilor de pensii private obligatorii (Pilon II) contribuţii record pentru anul 2011, atât în volum absolut, cât şi ca grad de colectare. Astfel, în conturile participanţilor la Pilonul II au fost virate contribuţii în valoare totală de peste 183 milioane lei, sumă ce depăşeşte cu aproape 14 milioane volumul viramentului din luna iulie, cea mai bună din primele şapte luni ale anului 2011. În termeni relativi, această creştere înseamnă un plus de 8,1% faţă de lună precedentă şi totodată o creştere cu 35,4% faţă de luna august a anului 2010. Este demn de semnalat, de asemenea, că faţă de startul Pilonului II, în mai 2008, contribuţiile încasate în august au fost duble, deşi cota de contribuţie a crescut cu numai un punct procentual, de la 2% la 3%.
Faţă de lunile precedente, gradul de colectare s-a îmbunătăţit de asemenea, apropiindu-se de 65%, după ce în lunile anterioare a oscilat în jurul valorii de 62%, iar în martie 2011 a înregistrat un minim de 58,2%. Astfel, în august au primit contribuţii 3,45 milioane de persoane, cu aproape 110.000 mai mulţi decât în luna august 2010. Faţă de startul sistemului, numărul de participanţi cu contribuţii virate în luna curentă a crescut însă cu doar 285.000, în timp ce numărul total de participanţi din PII a crescut cu peste 1,22 milioane.
Creşterea numărului de conturi alimentate în lună a generat circa 20% din creşterea volumului de contribuţii virate fondurilor de pensii. Diferenţa provine din creşterea valorii contribuţiei medii efective la aproape 53 lei şi, parţial din plata unui volum de contribuţii restante aproape dublu faţă de lunile precedente.
Explicaţiile acestor evoluţii pozitive sunt multiple: de la uşoara revenire economică de anul acesta până la eficientizarea colectării, prin introducerea declaraţiei unice 112. Creşterea sensibilă a pieţei muncii, datorată parţial noului Cod al Muncii, precum şi virarea în Pilonul II, deşi cu întârziere de un an, a primelor contribuţii ale participanţilor cu profesii liberale (DDA, PFA etc.) au influenţat, de asemenea, evoluţia pozitivă a volumului contribuţiilor colectate. În plus, ca în fiecare vară, o contribuţie marginală ar putea aparţine angajărilor sezoniere şi plăţii unor bonusuri de vacanţă.
În ceea ce priveşte numărul total al participanţilor la Pilonul II de pensii private obligatorii, acesta a crescut în luna august cu 36.385 persoane, din care numai 4.316 şi-au exprimat opţiunea pentru un anumit fond de pensii, restul fiind repartizate aleator. Fondurile BCR şi ARIPI au înregistrat cel mai mare număr de aderări voluntare (1.293, respectiv 1.012 participanţi).


Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Evenimente Viitoare

FIAR - Forumul International Asigurari-Reasigurari

20-24 mai 2012
Sinaia, Romania
Editia a XV-a
Sinaia, Romania
Organizator:...

Detalii>>

XPRIMM TV

TOP Stiri 1asig