Theodor ALEXANDRESCU a fost numit în funcţia de Preşedinte al Comitetului din România al LIMRA, pentru un mandat de doi ani, cu începere imediată. Preşedinţia Comitetului Român LIMRA implică, de asemenea, calitatea de Membru în Comitetul Executiv European.
În noua sa poziţie, Theodor ALEXANDRESCU va avea rolul de a ridica standardele etice profesionale din industria financiară, dezvoltând nivelul de performanţă al pieţei şi aliniindu-l la standardele europene.
LIMRA pune la dispoziţie consultanţă specializată şi cursuri de training pentru a creşte nivelul de profesionalism al pieţei asigurărilor de viaţă. În perioada următoare vom desfăşura o serie de activităţi şi evenimente care vor sprijini dezvoltarea industriei şi formarea mai multor tipuri de distribuţie în asigurări de viaţă, cu scopul final de a creşte calitatea şi transparenţa produselor şi serviciilor pentru a răspunde exigenţelor clienţilor, ne-a declarat Theodor ALEXANDRESCU.