Tendinte
Tranzacţiile M&A rămân o cale de creştere valoroasă
Autor:Daniela GHEȚU
Vineri, 21 Aprilie 2017

Anul trecut au fost finalizate în industria globală de asigurări un număr de 387 fuziuni şi achiziţii (M&A), cu 13% mai puţin faţă de 2015, când s-a înregistrat un volum record al acestor operaţii (444), precizează un raport1 recent al Clyde & Co. Analiştii KPMG descriu acest fenomen ca o reîntoarcere la ritmul normal, după „explozia” din 20152.

Ratele scăzute – în fapt, aproape nule –, ale dobânzii şi utilizarea operaţiunilor M&A ca factor de creştere sau de combatere a încetinirii creşterii globale au continuat să fie temele reper şi în 2016. Incertitudinea economică şi politică a menţinut volumul operaţiunilor la un nivel scăzut în prima parte a anului. Totuşi, perspectiva unor posibile creşteri a ratelor dabânzii, ca şi un nivel ridicat de nesiguranţă cu privire la condiţiile oferite de 2017 au stimulat luarea deciziilor, ridicând volumul tranzacţiilor în T3 şi T4 la un nivel record, mai cu seamă pe segmentul mega-tranzacţiilor. Până la urmă, aşa cum remarcă KPMG, această accelerare pe final de an nu a fost suficientă ca să asigure egalarea recordului din 2015.

Andrew HOLDERNESS, Global Head of the Corporate Insurance Group at Clyde & Co, spune: Mediul economic în care operează asigurătorii nu s-a îmbunătăţit în ultimele 12 luni; mai cu seamă ultima jumătate de an a lansat nenumărate provocări. Ca atare, „supravieţuirea” a devenit din ce în ce mai dificilă, fără să mai vorbim despre depăşirea competitorilor şi îndeplinirea obiectivelor de creştere dorite de acţionari.

Insurtech în prim plan

Realitatea ultimului an a arătat un interes clar al asigurătorilor de a „paria” pe tehnologie, investiţiile în start-up-uri Insurtech atingând 1,7 miliarde USD, subliniază raportul Clyde & Co. Autorităţile de reglementare din diverse jurisdicţii – incluzând, de exemplu, Singapore, Marea Britanie sau Emiratele Arabe Unite –, au luat notă de acest trend şi au început să colaboreze cu promotorii inovaţiei pentru a crea condiţiile necesare ca noile produse şi soluţii să se dezvolte şi să prospere. Totuşi, există zone – în particular SUA –, unde există o evidentă întârziere în această privinţă.

Raportul citează concluziile unei cercetări potrivit cărora 94% dintre asigurători se aşteaptă ca digitalizarea să producă cel mai putenic impact în distribuţia produselor de asigurare în următorii cinci ani. HOLDERNESS explică: Asigurătorii sunt din ce în ce mai preocupaţi de modul în care pot utiliza inovaţia tehnologică pentru a-şi reduce costurile operaţionale. Pe de altă parte, tehnologiile avansează rapid către poziţia de factor cheie în accesarea noilor clienţi sau noilor pieţe. Ne aşteptăm ca în următorii ani subiectul insurtech să devină o prioritate pe agenda echipelor de management din industrie.

Asia „în marş”

Tranzacţiile M&A care au vizat achiziţionarea de „ţinte” externe de către asigurătorii japonezi au continuat să constituie o temă dominantă în 2016, după cum a fost şi nivelul ridicat de tranzacţii desfăşurate între entităţi cu capital asiatic.

În 2016, 12 dintre cele mai valoroase 20 de tranzacţii finalizate (60%) au implicat un cumpărător asiatic, predominant jucători din Japonia sau China. Totuşi, cea mai mare parte a deal-urilor încheiate de chinezi au fost tranzacţii domestice, iar perspectivele dezvoltării către pieţele internaţionale sunt incerte, urmare a deciziei autorităţii chineze de reglementare în asigurări de a impune un control mai strict asupra investiţiilor din asigurări, inclusiv asupra activelor deţinute de companii în afara graniţelor ţării.

Perspective 2017

Cu o concurență care nu dă semnale de calmare şi un mediul economic care pare să rămână dificil într-un viitor previzibil, tehnologia, protecționismul și retragerile din diverse piețe par a rămâne motoarele activității M&A. Atingerea ţintelor de creştere rămâne, de asemenea, un factor motivant important. Pentru domeniul reasigurărilor, de exemplu, este suficient să amintim că AM Best estimează o rată de creştere de circa 7-9%, dacă niciun eveniment catastrofal de dimensiuni excepţionale nu va avea loc. Producerea unui risc major va pune, desigur, această creştere - deja modestă -, între paranteze. De aici, necesitatea identificării unor surse alternative creşterii organice, între care achiziţiile deţin un loc important.

Totuşi, aşteptările pentru 2017 nu se situează la un nivel comparabil cu anii precedenţi, între altele şi pentru că numărul ţintelor dezirabile nu este foarte mare. Destul de probabil, în aceste coordonate, preţul potenţialelor achiziţii ar putea creşte, semnalează Jeremy BRAZIL, Director subscriere la MARKEL International. În ultimii ani, valoarea contabilă „de ieşire” a continuat să crească, dar cumpărătorii internaţionali par nu numai capabili, dar chiar fericiţi să achiziţioneze companii chiar la un preţ dublu faţă de valoarea lor contabilă, în timp ce, până acum circa doi ani, factorul de multiplicare nu depăşea 1,5.

Pe de altă parte, decizia unor jucători de a părăsi unele pieţe ar putea compensa într-o oarecare măsură acest trend, plasând în obiectiv noi ţinte pentru achiziţii. HOLDERNESS comentează: După cinci sau șase ani cu condiții de tranzacționare dificile, ne putem aștepta să vedem o proporție mai mare de întreprinderi aflate în dificultate, fiind puse în vânzare. BREXIT va fi, de asemenea, un factor de impulsionare a tranzacţiilor M&A în condiţiile în care întreprinderile mai mici vor prefera „să se arunce pe piață” în cazul în care vor considera prea dificil sau costisitor să-şi continue operațiunile în mod independent, după ce Marea Britanie părăsește UE.

Interveniţia supraveghetorilor ar putea avea, de asemenea, un impact puternic asupra volumului de tranzacţii, în special prin atitudinea protecţionistă adoptată în unele jurisdicţii ca Africa de Sud, China și Ecuador, forțând în mod eficient companiile care doresc să facă afaceri în aceste piețe, să construiască o prezență locală, prin M&A sau operaţiuni greenfield. În alte jurisdicţii, cum ar fi India, Singapore, Miami și Dubai, autoritățile de reglementare încurajează asigurătorii de nivel mondial să-şi stabilească noi subsidiare pentru a exploata piețele naționale și regionale.

Cu o concurență care nu prezintă nici un semn de diminuare, continuând să favorizeze valorificarea oricărei oportunităţi și condiții de piață dificile în viitorul apropiat, nu există nici o îndoială că asigurătorii din întreaga lume vor continua să valorifice toate căile disponibile în căutarea creșterii,concluzionează HOLDERNESS. În acest context, tranzacţiile M&A rămân de maxim interes.

 

1 Clyde & Co's Insurance Growth Report, „Insurers search for growth", March 16, 2017.

2 M&A Predictor, KPMG International.

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Tranzacţiile M&A rămân o cale de creştere valoroasă).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Sanatatea la control! De ce e mai bine sa fii asigurat?

Catalin BOICEANU - Director Corporate, GLOBASIG Broker
Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii


TOP Stiri 1asig

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!