Xprimm Time for Health
Yoga – Echilibru, minte, trup și suflet
Autor:Sabrina CANEA
Luni, 08 August 2016

Analizând agenda încărcată a unui profesionist din industria de asigurări, constatăm că stresul reprezintă un element care își face apariția zilnic. În încercarea de a reduce stresul, căutăm relaxare, apelând deseori la activități care nu sunt neapărat eficiente pe termen lung. Între toate opțiunile disponibile pentru a ne detașa de presiunea la care suntem supuși de-a lungul zilei se numără și yoga, care este destinată atât minții, trupului, cât și sufletului.

Considerată de unii o artă, de alții o disciplină ce trebuie mai curând învățată, yoga este o practică  străveche, care îmbină filosofia, principiile morale, exercițiul fizic, respirația, concentrarea și meditația, putând astfel  îmbunătăți flexibilitatea musculară și mobilitatea articulară, reducând semnificativ stresul și putând, în general, ameliora starea de sănătate. În sanscrită, „Yoga” însemnă „uniune”. De altfel, yoga vorbește despre uniunea dintre minte, corp și spirit, ne-a explicat Ioana HUDIȚĂ (foto), instructor de yoga la World Class, Hotpod Yoga și Zen Corner.
În cazul în care vă întrebați dacă vârsta vă permite să practicați yoga, aflați că nu există o vârstă potrivită pentru a te apuca de acest sport. La Zen Corner Project - un proiect nou și inedit, care îți propune să experimentezi yoga, relaxându-te în natură - avem persoane de toate vârstele, de la instructori, până la pasionații de sport și de fitness. Yoga este încă la început în România, dar în general atragem oamenii cărora le place mișcarea din toate categoriile sociale, a subliniat Ioana HUDIȚĂ.
Dacă e să concurezi cu tine însuți, cred că este destul de greu să practici yoga, mai ales dacă ai așteptări foarte mari de la tine. Totuși, dacă te detașezi și încerci anumite posturi doar pentru a te relaxa, ar putea deveni chiar o experiență plăcută, interesată. În yoga acceptăm existența dualității (bun-rău, ușor-greu), iar uniunea „yoga” este un principiu important pe care îl avem în vedere.  De aceea, disciplina și, în egală măsură, relaxarea, trebuie aduse în practica de pe saltea.
Majoritatea celor care apelează la yoga, inițial pentru liniștea minții, constată în timp că starea generală a organismului li s-a ameliorat uimitor. Flexibilitatea crește, stresurile psihice nu mai au un impact atât de important, iar unele afecțiuni cronice se ameliorează. De-a lungul timpului, yoga s-a dovedit o importantă terapie alternativă și complementară medicinei moderne. Ea trebuie privită însă ca un element ajutător și nu ca o terapie vindecătoare.

Ziua Internațională a Yoga

Pe 21 iunie a.c. a fost organizată la București prima ediție a Zilei Internaționale a Yoga. Aceasta s-a desfășurat concomitent în capitalele a 193 țări din lume, scopul fiind adoptarea unui stil de viață sănătos, în armonie cu trupul și mintea. Evenimentul s-a derulat în intervalul orar 06:30 - 21:00 - fiind deschis de Ioana HUDIȚĂ cu 108 Surya Namaskar (108 salutul soarelui).
Ziua de 21 iunie a fost declarată, de către ONU, în 2014, în urma solicitării Premierului Indian Narendra MODI, ca fiind o sărbătoare internațională. 

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Yoga – Echilibru, minte, trup și suflet).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Brokerii si clientii lor. Cum a fost anul 2017 pentru ei si ce ii asteapta in anul urmator?

Dorel DUTA, Presedinte, UNSICAR
Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii


TOP Stiri 1asig

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!