În practica judiciară nu există un punct de vedere unitar în ceea ce priveşte momentul de început al curgerii termenului de prescripţie în cazul acţiunilor în regres formulate de asigurător: data producerii riscului asigurat sau data plăţii?

Legea nr.136/1995 privind Asigurările şi Reasigurările în România stabileşte în cadrul art. 22: „În limitele indemnizaţiei plătite în asigurările de bunuri şi răspundere civilă asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei”.

Astfel, art. 22 alin. 1 din Legea nr.136/1995 reglementează subrogarea asigurătorului în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.

Trebuie observat, înainte de toate, că acţiunea în regres îndreptată de asigurător împotriva persoanei responsabile de producerea evenimentului asigurat are la bază răspunderea delictuală, ex delictu.

Într-o opinie, s-a considerat că prin plata creanţei către asiguratul său, asigurătorul preia dreptul de creanţă cu toate garanţiile şi accesoriile sale, operând astfel o subrogare legală în drepturile propriului său asigurat.

Fiind o modalitate de transmitere a drepturilor de creanţă, care operează în temeiul legii, asigurătorul preia dreptul asiguratului, astfel cum există în patrimoniul acestuia, singura modificare fiind cea a titularului dreptului, iar nu şi a altor caracteristici ale dreptului preluat.

Aşadar, potrivit acestei opinii, asigurătorul nu poate pretinde că prin plata despăgubirii în cazul producerii riscului asigurat  se nasc alte drepturi în favoarea sa şi, prin urmare, dreptul va fi preluat aşa cum există în patrimoniul asiguratului -  termenul de prescripţie începând să curgă de la data în care asiguratul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe  cel care răspunde de ea, data producerii riscului asigurat.

Într-o altă opinie, prin plata indemnizaţiei, asigurătorul dobândeşte un drept de creanţă împotriva persoanei vinovate de  producerea prejudiciului, un drept propriu, ce urmează a fi valorificat pe calea acţiunii în regres.

Dreptul propriu de creanţă dobândit de asigurător împotriva persoanelor culpabile de producerea evenimentului asigurat este diferit de dreptul ce există în patrimoniul asiguratului şi urmează a fi valorificat, potrivit dreptului comun, termenul de prescripţie începând să  curgă de la data plăţii indemnizaţiei de asigurare.

Neavând un text de lege cu aplicabilitate expresă în această materie, asigurătorul ar trebui să demareze procedurile  pentru finalizarea dosarelor de daună într-un termen relativ scurt, pentru a se încadra în termenul de prescripţie de 3 ani  de la data producerii riscului asigurat, rămânând la latitudinea instanţelor aplicarea şi interpretarea normelor de drept în  acest caz.