Dacă iniţial negocierea şi încheierea contractelor de asigurare reprezintă esenţa în materie de asigurări, astăzi observăm cum activitatea de recuperare a contravalorii despăgubirilor achitate de către societăţile de asigurare a devenit o componentă la fel de importantă prin intermediul posibilităţii conferite de legea asigurătorilor de a se subroga în drepturile asiguraţilor.

Pe fondul numeroaselor avarii înregistrate la autovehiculele asigurate CASCO din cauza neîndeplinirii obligaţiilor impuse de lege de către administratorul drumului public, litigiile întemeiate pe cuprinsul normelor răspunderii civile delictuale şi având drept pârâţi autorităţile administraţiei locale ocupă un loc semnificativ pe rolul instanţelor de judecată.

Dosarele de daună transformate în speţe se întemeiază de cele mai multe ori pe situaţii precum: starea tehnică necorespunzătoare a drumurilor publice (gropi la nivelul carosabilului sau formate în jurul gurilor de canalizare; porţiuni de carosabil lipsă sau degradate sub formă de fisuri/crăpături; şanţuri în carosabil formate de-a lungul liniei de tramvai etc.); semnalizarea necorespunzătoare sau nesemnalizarea drumului public; nesemnalizarea lucrărilor pe drumul public etc.

Mai mult decât atât, precizăm două dintre temeiurile de drept invocate de reclamanţi în susţinerea acţiunii în regres,  respectiv art. 5 alin. 6 din OuG nr. 195/2002: „În cazul producerii unui eveniment rutier, ca urmare a stării necorespunzătoare a acestuia, precum şi a obstacolelor ori lucrărilor care se execută pe acesta, administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor răspunde, după caz, administrativ, convenţional, civil sau penal, în condiţiile legii”,  şi alin. 2 din aceeaşi Ordonanţă de urgenţă: „[...] administratorul drumului public sau, după caz, antreprenorul ori executantul lucrărilor, este obligat să semnalizeze corespunzător, cât mai repede posibil, orice obstacol aflat pe partea carosabilă, care stânjeneşte sau pune în pericol siguranţa circulaţiei şi să ia toate măsurile de înlăturare a acestuia”.

Cu toate acestea, practica ne-a demonstrat că procesele sunt anevoioase, atât din punct de vedere al probatoriului greu de administrat, cât şi al punerii în executare silită a titlurilor executorii obţinute.

Un alt aspect interesant şi dezbătut în materia cauzelor având ca obiect recuperarea sumelor achitate ca urmare a producerii riscului asigurat îl reprezintă calitatea procesuală pasivă a unităţilor administrativ-teritoriale.

Astfel, pentru a nu mai exista controverse la nivelul instanţelor de judecată din România, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât ca, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, doar unitatea administrativ teritorială are calitate procesuală, având personalitate juridică, şi nu Consiliul Local sau Primăria, care nu sunt entităţi cu personalitate juridică, ci organ deliberativ, respectiv structura executivă a unităţii administrativ-teritoriale, neavând capacitate de folosinţă a drepturilor civile pentru a fi parte în judecată. Aşadar, chiar dacă în contractul de asistenţă juridică semnat de Primar, în mod formal este indicat faptul că acesta reprezintă Consiliul Local Jimbolia şi Primăria Jimbolia, în realitate el semnând în numele unităţii administrativ teritoriale, care este Oraşul Jimbolia, pentru că, potrivit art. 21 alin. (2)  şi art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, Primarul reprezintă unitatea administrativ teritorială în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum şi în justiţie. Cu alte cuvinte, calitatea procesuală în cauză o are Oraşul Jimbolia, şi nu Primăria Jimbolia (Decizia nr. 1956 din 5 aprilie 2012, pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect completarea hotărârii, în sensul admiterii cheltuielilor de judecată).

Acestea fiind spuse, acţiunile în regres trebuie susţinute în continuare cel puţin pentru motivul că autorităţile statului sunt datoare în a-şi îndeplini obligaţiile legale de furnizare a serviciilor publice către cetăţenii săi, dar şi cele de respectare a prevederilor Noului Cod Civil care statuează: „Oricine este obligat să repare, independent de orice culpă, prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa”.