PRIMM: Asirom celebrează 30 de ani de activitate pe piața asigurărilor din România. Cum vedeți parcursul companiei în acest timp și care au fost momentele care au marcat istoria societății?
Cristian IONESCU, Preşedinte al Directoratului:
Asirom este un reper pentru piaţa asigurărilor din România din ultimele trei decenii.
Prima companie "născută" în perioada post-comunistă, Asirom a fost – în anii de început ai tranziţiei către piaţa liberă – formator de piaţă şi formator de specialişti în domeniul asigurărilor. Pentru mine însumi, Asirom a fost prima experienţă în domeniul asigurărilor, punctul de plecare în cariera mea.
Asirom a avut, de-a lungul existenţei sale, o evoluţie complexă. Iniţial, societate de stat, moştenitoare a business-ului intern de asigurări al ADAS, a deţinut - la începutul anilor '90 - monopolul pe cele mai importante clase de asigurări de la acea vreme, care, de altfel, erau obligatorii: RCA şi locuinţe. A avut parte de o privatizare destul de controversată, rămânând, în prima fază, sub tutela capitalului românesc, privat. Ulterior, a devenit membru al celui mai important jucător strategic al regiunii Central şi Est-Europene - Vienna Insurance Group.
A fost, aşadar, un drum sinuos, deloc favorabil unei dezvoltări coerente. Şi, totuşi, pe tot parcursul existenţei sale, Asirom a reuşit să rămână un jucător relevant al sectorului asigurărilor din România, menţinându-se, în permanenţă, în topul celor mai mari şi importante companii din domeniu.
Octavian BAZON, Vice Președinte al Directoratului:
Asirom a reuşit să parcurgă, timp de 30 de ani, toate etapele prin care industria asigurărilor din România a fost nevoită se treacă pentru a ajunge la maturitate. Trecerea de la asigurările obligatorii auto emise prin efectul legii aplicate până în anul 1996, la formula europeană pentru asigurările de tip RCA, integrarea în puternicul grup VIG, care deţine 50 de societăţi de asigurare, dar şi noua stategie de digitalizare şi simplificare a relaţiilor cu clienţii şi partenerii din ultimii ani sunt acele momente semnificative care au marcat, cu siguranţă, Asirom.
PRIMM: Ce înseamnă pentru dumneavoastră noul Asirom?
Cristian IONESCU, Preşedinte al Directoratului:
Pentru Asirom, ultimii 3-4 ani au consemnat un amplu proces de redefinire, repoziționare și rebranding.
Cu o nouă strategie și viziune de business, noul Asirom este o companie modernă. Ne-am propus să devenim un partener de încredere, ce oferă siguranţă, precum şi simplitate în toate punctele de interacţiune. De aceea, simplu şi sigur sunt atributele pe care le dorim asociate noului Asirom.
Experiența ne-a ajutat să înțelegem cât de important este să ținem pasul cu timpurile, cu nevoile şi cu aşteptările românilor.
Am pus accent pe digitalizare, am îmbunătățit resursele pe care clienții le au la dispoziție online pentru consultanță, achiziționarea și gestionarea produselor de asigurări, am modernizat rețeaua de agenții fizice și am accelerat folosirea Inteligenței Artificiale în cadrul programelor noastre de dezvoltare.
Georgiana POPESCU, Membru Directorat responsabil Subscriere:
Noul Asirom este o inspiraţie pentru fiecare dintre noi.
Ne cunoaştem foarte bine rădăcinile, ne bazăm pe soliditatea valorilor trecutului şi ne adaptăm erei tehnologice, pe care o trăim astfel încât să răspundem cu flexibilitate dinamicii lumii noi care ne înconjoară.
Clienţii şi partenerii noştri de business se află în centrul tuturor proiectelor de optimizare şi inovaţie pe care le aducem în piaţa locală.
PRIMM: Ce obiective aveţi pentru anii ce vor urma?
Cristian IONESCU, Preşedinte al Directoratului:
Asirom are trei obiective strategice principale, pe termen mediu şi lung:
» dezvoltarea unui portofoliu sustenabil, în cadrul căruia asigurările facultative să fie predominante;
» crearea cadrului propice pentru consolidarea afacerilor profitabile pe termen lung;
» transformarea continuă în direcţia modernităţii, furnizarea de servicii superioare şi îmbunătăţirea reputaţiei.
Bogdan ZAMFIRESCU, Membru Directorat responsabil Vânzări:
Dorim să continuăm diversificarea portofoliului de produse şi servicii, aducând partea de inovaţie şi tehnologie în folosul clienţilor şi partenerilor.
În acelaşi timp, am investit multe resurse pentru a creşte nivelul de pregătire şi satisfacţie al propriei echipe de vânzări, lucru care ne-a permis să avem o dezvoltare constantă a reţelei proprii de agenţi şi a rezultatelor în această zonă. Am făcut primii paşi spre dezvoltarea unui canal de vânzare 100% online, iar în 2022 sper să ducem acest proces la un alt nivel.
Wolfgang HAJEK, Membru Direcorat CFO:
Vom continua dezvoltarea business-ului mizând pe creștere profitabilă și ne propunem, desigur, să rămânem lideri în ceea ce priveşte inovaţia în industria asigurărilor din România.
PRIMM: Cum vedeţi viitorul companiei şi al pieţei locale de asigurări în următorii 10 ani?
Cristian IONESCU, Preşedinte al Directoratului:
Trăim, actualmente, vremuri suficient de dificile, cu un grad mare de impredictibilitate, care ne fac să fim cel puţin precauţi în legătură cu ceea ce ne-ar putea aduce viitorul.
Principial vorbind, industria locală de asigurări pare a se îndrepta în direcţia consolidării şi a depăşirii statutului de piaţă în tranziţie. Nu putem decât spera că vor exista cât mai puţine derapaje, politicile şi strategia Asirom susţinând această direcţie.
Pentru Asirom, viitorul înseamnă câştigarea încrederii publicului din România, indiferent de generaţie; înseamnă modernizare care să susţină transparență şi siguranţă pentru toţi clienţii şi partenerii companiei; înseamnă digitalizare nu doar de dragul digitalizării, cu orice preţ, ci doar pentru a fi eficienţi în privinţa operaţiunilor interne, dar şi uşor abordabili pentru toţi cei cu care interacţionăm.
În mod cert, Asirom va rămâne în topul celor mai importante companii de asigurări din România.
Georgiana POPESCU, Membru Directorat responsabil Subscriere:
Piaţa românească de asigurări va intra într-o nouă etapă de maturizare, dată de progresul tehnologic şi schimbarea preferinţelor de consum ale generaţiilor viitoare.
Deja ştim impactul dat de Millennials pentru produsele financiare şi ce aşteaptă Generaţia Z de la noi.
Asirom vrea să fie parte din această schimbare şi adaptare la o dinamică crescută a cerinţelor clienţilor şi partenerilor noştri.
Simplu şi Sigur prin excelentă de business va fi ceea ce ne va caracteriza şi pe viitor!
Wolfgang HAJEK, Membru Direcorat CFO:
Asirom va oferi în continuare servicii şi produse inovatoare, simple și sigure pentru clienţii săi, fiind un partener de încredere pentru a proteja tot ceea ce contează.
Octavian BAZON, Vice Preşedinte al Directoratului:
Dacă cei 30 de ani pentru Asirom şi pentru piaţa locală au ajutat la maturizare, pot spune că văd viitorul în direcţia diversificării. Înţelegerea avantajelor oferite de asigurări este, cu siguranţă, elementul care va permite, în următorii ani, o mult mai bună cuprindere în asigurare pentru asigurările facultative.
Bogdan ZAMFIRESCU, Membru Directorat responsabil Vânzări:
Cred că viitorul înseamnă simplitate, transparență şi siguranţă. Cu toţii punem mult mai mult accent pe calitatea serviciilor primite, dorim să fim cât mai bine informaţi, însă într-un timp scurt.
Există mult spaţiu pentru inovarea produselor care să preia riscurile viitoare, generate de evoluţia tehnologică şi schimbările în viaţa economică pe care le putem observa deja şi care au fost mult accentuate în perioada COVID. Vom avea, cu siguranţă, clienţi care vor prefera interacţiunea 100% digitală, dar, în aceeaşi măsură, se va pune preţ pe valoarea adăugată pe care experienţa şi expertiza oamenilor de vânzări pot să le aducă pentru un client.