Legislația din România, concretizată prin prevederile Ordinului CSA nr. 14/2011, acordă posibilitatea persoanelor prejudiciate, în urma producerii unor accidente rutiere, de a solicita instanței de judecată acordarea unor penalități de întârziere, în cuantum de 2%, pentru fiecare zi de întârziere, în cazul în care asigurătorul nu își îndeplinește obligația privind achitarea despăgubirilor morale și materiale, sau o îndeplinește parțial ori în mod defectuos. Ceea ce nu este menționat, în mod expres, la nivel legislativ, îl reprezintă momentul de la care curge obligația asigurătorului de a plăti penalități de întârziere aferente sumelor stabilite, de către instanța de judecată, cu titlu de despăgubiri materiale și morale acordate persoanelor vătămate.

Astfel, conform jurisprudenței din România, creată, ca urmare a unor cereri de despăgubire formulate de către avocați - specializați în a solicita
asigurătorilor sume colosale, cu titlu de despăgubiri -, s-a stabilit, în mod inechitabil, prin hotărâri judecătorești, că momentul de la care sunt calculate penalitățile de întârziere curge de la data producerii accidentului de circulație, ce a determinat cauzarea prejudiciului persoanelor vătămate, sau de la data înregistrării cererii de chemare în judecată a asigurătorului, și nu de la data la care cuantumul despăgubirilor cuvenit acestora are caracter cert, lichid și exigibil, respectiv data pronunțării hotărârii judecătorești.

Mai mult decât atât, potrivit art. 36 alin. (5) din Ordinul CSA nr. 14/2011, despăgubirea se plătește de către asigurător în maxim 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă, cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Prin Decizia nr. 2977, pronunțată în data de 09.10.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a României a stabilit că legea nu prevede obligația
asigurătorului de a plăti daunele morale solicitate de către persoanele vătămate în urma producerii unor accidente de circulație, la nivelul pretențiilor acestora și la momentul solicitării acestora. Este evident că, în situația în care, între societatea de asigurare și persoanele vătămate nu se încheie o tranzacție prin care părțile să stabilească, prin comun acord, o sumă certă, cu titlu de despăgubiri, în vederea acoperirii prejudiciului material și moral produs, nu se poate considera că asigurătorul nu și-a îndeplinit obligația de a plăti despăgubirile cuvenite persoanelor vătămate. În această situație, cuantificarea prejudiciului, în special a celui moral, va fi stabilită de către instanța de judecată, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești.

Astfel, până la momentul pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive, care să stabilească un anumit cuantum al daunelor morale, acestea nu au caracter cert, lichid și exigibil, astfel încât să fie purtătoare de penalități de întârziere.

Drept consecință, considerăm că este necesară o  reglementare legislativă justă, care să tranșeze problematica momentului în care începe să curgă penalitățile de întârziere, în cuantum de 2% pe zi de întârziere, în ceea ce privește neîndeplinirea, de către societățile de asigurare, a obligațiilor menționate în cuprinsul Ordinului CSA nr. 14/2011, referitoare la achitarea, în termen de 10 zile, a despăgubirilor solicitate de către persoanele vătămate, sau stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă.