Interviu

Nicu MARCU, Președinte ASF: Obiectivul anului 2021 e să fim cu un pas înaintea riscului

Autor:Mihaela CIRCU
Luni, 04 Ianuarie 2021

Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Nicu MARCU, a acordat un interviu Publicațiilor XPRIMM, în cadrul căruia face o radiografie a dinamicii piețelor financiare, în contextul pandemiei COVID-19. De asemenea, Președintele ASF vorbește despre provocările pe care le aduce accentuarea digitalizării în ceea ce privește actul de supraveghere a piețelor financiare non-bancare.

XPRIMM: Care sunt principalele provocări cu care se confruntă piețele supravegheate de ASF în contextul pandemiei de COVID-19?

Nicu MARCU: Din fericire, pot să vă spun că piețele pe care le supraveghem s-au adaptat relativ bine la șocurile, provocate de pandemia COVID-19, care au lovit economia românească în acest an.
Este adevărat că începutul anului a fost marcat de efectul unor incertitudini firești în contextul provocat de lockdown-ul care a fost instituit la nivel global, piețele de capital înregistrând scăderi bruște pe fondul unei volatilități în creștere și a efectelor de contagiune. Dar piețele au asimilat șocurile destul de repede și s-au stabilizat. Impactul pe termen scurt s-a resimțit însă mai puternic în industria fondurilor de investiții. Din analizele noastre, am observat ieșiri nete de capital în luna aprilie, dar ulterior fluxul acestora a revenit pe teritoriu pozitiv.
Și piața asigurărilor s-a comportat bine. Principalele companii de asigurări nu au avut expuneri semnificative pe produse influențate direct de restricțiile pandemiei. Faptul că avem o piață în curs de maturizare a fost un avantaj în această situație.
Sistemul de pensii private a făcut față provocărilor chiar și în condiții adverse, obținând în continuare profit pentru participanții săi.
Adevăratele costuri s-ar putea să le contabilizăm însă pe termen mai lung, întrucât asistăm la o perioadă de redefinire, de modificări structurale ale economiei, așa cum o știam. Deși piețele financiare non-bancare s-au adaptat bine contextului, rămâne de văzut dacă și cum se vor transmite pe viitor șocuri din economia reală, întrucât momentul maxim al crizei nu a trecut încă. În acest moment sunt numeroase incertitudini cu privire la evoluția sanitară și la impactul economic al acesteia.

XPRIMM: Cum apreciați că și-au adaptat activitatea entitățile supravegheate de ASF la condițiile existente?

N. M.: Am spus-o în mai multe rânduri: actualul context sanitar a determinat o accentuare a digitalizării, fapt care aduce foarte multe beneficii, fără doar și poate, însă vine la pachet și cu vulnerabilități, pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară are datoria să le identifice și le contracareze. Trebuie să fim întotdeauna cu un pas înaintea riscului.

Revenind la întrebarea dumneavoastră, pot să vă spun că entitățile din piața financiară non-bancară au reacționat bine la actualul context economic și sanitar. Companiile s-au adaptat pentru a răspunde nevoilor clienților lor și au găsit soluții pentru a fi cât mai aproape de aceștia într-o perioadă în care cuvintele de ordine au fost distanțarea socială.
Noul tablou macroeconomic a dezvoltat creativitatea în materie de tehnologie și sunt convins că pe termen mediu și lung avantajele digitalizării vor fi, cu siguranță, extrem de valoroase.
Este o situație atipică pentru noi toți, dar întotdeauna trebuie să privim spre partea plină a paharului, care, în opinia mea, este una consistentă și plină de substanță.

XPRIMM: Pentru activitatea zilnică a ASF ce a însemnat adaptarea la noile condiții?

N. M.: Pentru noi lucrurile nu s-au schimbat în mod semnificativ din punct de vedere al eficienței activităților desfășurate, chiar dacă o parte dintre colegii mei lucrează de acasă. Avem proceduri bine stabilite, fiecare știe ce are de făcut, iar viața merge înainte. Ne-am luat toate măsurile prevăzute de lege pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, astfel încât să asigurăm celor care vin la birou condiții optime de lucru și de distanțare fizică. Ne-am adaptat din mers și pot spune că sunt mulțumit de modul în care ne-am organizat la Autoritatea de Supraveghere Financiară, în noul context.

XPRIMM: Cum comentați evoluția pieței asigurărilor în acest an? Care sunt principalele obiective în ceea ce privește această piață?

N. M.: Așa cum am menționat și anterior, piața asigurărilor s-a comportat în mod adecvat. Societățile s-au adaptat și au reușit să nu aibă fluctuații semnificative în activitatea pe care o desfășoară.
Un aspect important pentru dezvoltarea pieței asigurărilor, pe termen lung, este scăderea gradului de concentrare pe segmentul asigurărilor auto și susținerea diversificării altor categorii.
Pentru îndeplinirea acestor obiective avem în vedere mai multe linii de acțiune: susținerea complementarității dintre sectorul public și cel privat, posibila aplicare a unor deductibilități fiscale, posibila extindere a asigurărilor private către unitățile sanitare publice; promovarea unor noi produse și continuarea unui dialog eficient cu piața pentru a identifica particularitățile și cerințele consumatorilor.
Alte elemente importante sunt creșterea gradului de cuprindere a asigurărilor obligatorii de locuințe și consolidarea pieței asigurărilor de viață, care poate contribui la dezvoltarea cererii și pentru alte tipuri de produse.
În ceea ce privește piața asigurărilor obligatorii auto, discuția este una complexă. Acest segment de piață, aparent facil, are în spate mecanisme destul de elaborate. Gândiți-vă că asigurarea RCA este un produs cu un puternic caracter social care se vinde într-o piață liberă. Poate și de aici pleacă anumite probleme de înțelegere și de acceptare deplină a acestui produs. Avem în lucru o strategie pentru rezolvarea disfuncționalităților istorice din această piață. Avem în implementare și în analiză mai multe modificări legislative, care sper că vor limpezi în mare măsură întregul ansamblu de probleme care gravitează în jurul asigurărilor obligatorii auto. Acționăm pe mai multe paliere și cred că, după ce vom fi pus în operă măsurile pe care le avem în vedere, lucrurile se vor așeza.
Cert este faptul că societățile de asigurare trebuie să respecte prevederile legale, în vigoare, care guvernează această piață. Literă cu literă. Punct cu punct. De la această regulă nu există abatere.

XPRIMM: Cum vedeți evoluția sistemului de pensii private în 2020? Care au fost tendințele?

N. M.: Vă spun sincer că pensiile private reprezintă o surpriză extrem de plăcută pentru mine. Chiar și în aceste vremuri tulburi, indicatorii financiari arată bine. Spre exemplu, Pilonul II are active care au depășit pragul de 70 de miliarde de lei. Fondurile de pensii private din România, cu expunere preponderent locală și regională, au avut, la sfârșitul trimestrului al treilea, rate de rentabilitate real pozitive, ceea ce este un lucru remarcabil. Probabil că și pe viitor vom vedea aceeași dinamică.
Rata foarte ridicată de repartizare aleatorie (99%) reprezintă principala provocare pe care o văd în acest moment, în ceea ce privește Pilonul II de Pensii. Împreună cu administratorii de fonduri trebuie să rezolvăm această problemă. E absolut necesar ca participanții la sistemul de pensii administrate privat să ia decizia de a adera la un fond sau altul în deplină cunoștință de cauză. În perioada următoare trebuie să avem campanii susținute de promovare și astfel să diminuăm semnificativ procentul de repartizare aleatorie.
Pensiile facultative (Pilonul III) sunt dependente într-o oarecare măsură de gradul de educație financiară și de disponibilitatea consumatorului de a face investiții pe termen lung. Potențialul acestor instrumente financiare este unul ridicat. Pe măsură ce România se va dezvolta din punct de vedere economic și vom reuși să recuperăm decalajele în materie de educație financiară, vom avea și un sistem de pensii facultative din ce în ce mai prosper și cu un număr tot mai mare de participanți.

XPRIMM: Educația financiară este esențială pe piețele reglementate de ASF. Cum apreciați necesitatea și rolul educației financiare în dezvoltarea acestor piețe și ce strategie are ASF în acest sens?

N. M.: România are nevoie de îmbunătățirea gradului de educație financiară a populației. Din punctul meu de vedere, acest demers trebuie să reprezinte o prioritate națională. Creșterea gradului de ”alfabetizare financiară” va conduce la incluziunea financiară la nivel individual, iar pe termen lung va contribui la dezvoltarea piețelor financiare. Nu putem vorbi despre o maturizare a piețelor în absența unor consumatori educați, care să poată lua deciziile financiare în deplină cunoștință de cauză.

Orice dezbatere despre educație financiară trebuie să pună în centru tânăra generație. ASF va dezvolta un program național de educație financiară, în colaborare cu licee și cu universități din toată țara. Suntem conștienți că rezultatele vin în timp și suntem pregătiți pentru un efort susținut, care se va întinde pe parcursul a ani de zile.

Până acum, de acțiunile noastre de educație financiară, destinate învățământului preuniversitar, au beneficiat peste 150.000 elevi. În același timp, am dezvoltat programe de pregătire pentru peste 2.000 de profesori și lectori voluntari pentru școli și licee. De asemenea, peste 12.000 de studenți din centre universitare, la nivel național, au asistat la conferințele și lecțiile deschise pe care le-am proiectat special pentru ei.

România are o tânără generație digitalizată, cu apetit ridicat pentru informație și extrem de conectată la realitate. Dacă tinerii beneficiază de cele mai bune experiențe de învățare și de programe consistente, sunt convins că vom putea genera, în timp, mai multă bunăstare la nivelul consumatorului de produse și servicii financiare și, în consecință, la nivelul întregii societăți.

XPRIMM: Care sunt obiectivele ASF pentru 2021?

N. M.: Obiectivele și prioritățile ASF, pentru perioada ce urmează, trebuie discutate în contextul noilor realități și provocări aduse de pandemia COVID-19.
Analizele pe care le facem vor ține cont de evoluțiile tehnologice și de schimbările de paradigmă aduse de criza sanitară. Și pentru noi digitalizarea devine o prioritate în contextul obiectivului general de consolidare a stabilității financiare a piețelor pe care le supraveghem. Trebuie să fim foarte precauți și să anticipăm vulnerabilitățile care pot apărea. Definitivarea strategiei privind tehnologia informației și modernizarea sistemelor informatice sunt o prioritate pentru Autoritatea de Supraveghere Financiară. Acestea reprezintă o cerință fundamentală, atât pentru îmbunătățirea activităților de supraveghere, reglementare și autorizare, cât și pentru a asigura standarde ridicate de profesionalism și a ține pasul cu progresele de care beneficiază piețele.
Pandemia COVID-19 ne-a arătat că nu există rețete perfecte, nici pentru business, nici pentru autorități. De aceea, nevoia de adaptabilitate și de creativitate este mai mult decât necesară, în acest context.
Un obiectiv important vizează continuarea demersurilor în cadrul procesului de actualizare și armonizare a cadrului legislativ, atât la nivel sectorial, cât și integrat. De asemenea, implicarea în cadrul organismelor europene rămâne o prioritate, cel mai important program în acest sens fiind Uniunea Piețelor de Capital (CMU).
Dincolo de toate aspectele menționate, avem ca obiective permanente consolidarea încrederii în piețele de produse financiare non-bancare, dezvoltarea piețelor și protecția intereselor și drepturilor consumatorilor.

XPRIMM: Cum estimați că vor evolua piețele financiare supravegheate de ASF în 2021?

N. M.: În acest moment este destul de complicat să facem prognoze chiar și pe termen scurt. Dacă ar fi să analizăm modul în care au reacționat piețele financiare non-bancare până în prezent și să facem o proiecție, din această perspectivă, pentru anul 2021, semnalele sunt optimiste. Însă nu putem anticipa care vor fi evoluțiile în perioada ce urmează. Dacă vaccinul împotriva COVID-19 va fi un succes și va avea efectul scontat, atunci putem vorbi despre evoluții favorabile din a doua parte a anului 2021. Optimismul-moderat este cel mai indicat răspuns la întrebarea dumneavoastră.
 

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Nicu MARCU, Președinte ASF: Obiectivul anului 2021 e să fim cu un pas înaintea riscului).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine: