În cazul producerii unui risc asigurat, persoana prejudiciată are dreptul să înainteze o cerere de despăgubire asigurătorului RCA, atrag atenția specialiștii.

Potrivit art. 36 din Norma din 11/19.11.2011, în cel mult 3 luni de la avizarea daunei, asigurătorul RCA este obligat fie să facă o ofertă de despăgubire justificată, fie să notifice părții prejudiciate motivele pentru care pretențiile de despăgubire au fost respinse, total sau parțial.
În continuare, art. 37 din aceeași normă CSA prevede că neîndeplinirea acestor obligații de către asigurător sau îndeplinirea defectuoasă (înțelegând aici diminuarea nejustificată a despăgubirilor), dă dreptul persoanei prejudiciate să solicite obligarea asigurătorului de către o instanță de judecată la penalități de 0,2% pe zi de întârziere.
Față de aceste dispoziții, înțelegem să privim aceste penalități ca o sancțiune pentru reaua credință sau pasivitatea asigurătorului care, după primirea cererii de despăgubire și finalizarea dosarului de daună, nu a acordat despăgubirea sau a diminuat-o în mod nejustificat.
Problemele care s-au ivit în practica instanțelor de judecată se referă la momentul de la care încep să curgă aceste penalități, în special atunci când vorbim despre despăgubiri materiale acordate pentru prejudicii nepatrimoniale: data producerii accidentului/faptei ilicite, data introducerii cererii de chemare în judecată sau data rămânerii definitive a hotărârii de obligare. 
Nu întâmplător am folosit termenul „probleme”, pentru că soluțiile pronunțate de instanțe sunt diferite, îmbrățișând pe rând fiecare din cele 3 ipoteze arătate mai sus. Mai mult decât atât, „problema”  este destul de delicată, pentru că,  în anumite cazuri, când ancheta penală care cercetează evenimentul rutier se întinde de-a lungul a 2-3 ani (sau mai mult), procesul civil/penal adăugând încă 1-2 ani, sumele acordate de instanțe cu titlu de penalități ajung la un nivel destul de mare, îngrijorător și nejustificat. 
Opinia majoritară, corectă spunem noi, este aceea că data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate trebuie să fie momentul de la care aceste penalități pot curge.
Așa cum reiese din dispozițiile Ordinului CSA, asigurătorul nu este obligat să plătească aceste despăgubiri cu titlu de daune morale persoanelor prejudiciate prin producerea unor accidente, la nivelul pretențiilor acestora și la momentul solicitării. Potrivit Legii 136/1995 și Ordinului mai sus amintit, despăgubirea se stabilește pe cale amiabilă sau prin hotărâre judecătorească. Prin urmare, este evident faptul că, dacă părțile nu încheie o tranzacție, prejudiciul fiind cuantificat în mod diferit, întinderea acestuia urmează a fi stabilită prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești.
Prin urmare, până la pronunțarea unei astfel de hotărâri definitive care să stabilească un anumit cuantum al daunelor morale, acestea nu au caracter cert, lichid și exigibil pentru a fi purtătoare de penalități.