Premiile Brokerilor de Asigurare 2021 au fost decernate, pentru al X-lea an consecutiv, pe 2 iunie 2021, sub genericul „Din nou împreună”, așadar, după o perioadă plină de provocări pentru toate companiile din piaţa de profil. Cu acest prilej, performanţele şi rezultatele înregistrate de companiile de brokeraj în asigurări şi de profesioniştii care activează în această piaţă au fost răsplatite într-un cadru elegant oferit de Restaurantul Diplomat din Bucureşti.
În cadrul evenimentului, Trofeele XPRIMM pentru Excelenţă au fost înmânate companiilor care s-au remarcat, în anul 2020, printr-o activitate deosebită în piaţă. Astfel, Trofeul de Excelenţă Corporate a fost acordat companiei MARSH România, în timp ce Trofeul de Excelenţă Retail a fost atribuit SAFETY Broker.
Viorel VASILE, CEO, SAFETY Broker: Acum 16 ani am „inventat” SAFETY Broker de Asigurare şi, în acel moment, nu mă aşteptam să ajungem la nivelul la care suntem astăzi. De 8 ani suntem liderul pieţei româneşti de brokeraj. Mulţumim celor peste 1 milion de clienţi, colegilor şi partenerilor noştri, fără de care n-am fi putut ajunge aici.
Laurenţiu IAKAB, Director General Adjunct, MARSH România: Este al 10-lea mare premiu pe care îl primim în tot atâtea ediţii ale acestui eveniment. Vreau să mulţumesc echipei MARSH România, care a dat dovadă de implicare, maturitate, responsabilitate – cred că acestea sunt cuvintele care caracterizează cel mai bine echipa la nivelul anului 2020. De asemenea, doresc să le mulţumesc celor 750 de clienţi şi partenerilor asigurători. Am reuşit să înregistrăm creştere şi anul trecut, chiar la un nivel mai accelerat decât în anii precedenţi.
Trofeul de Excelenţă pentru Antreprenoriat şi Leadership a fost acordat companiei DESTINE Broker, în timp ce Trofeul de Excelenţă pentru Risk Management a fost decernat companiei AON România.
Marius LASZLO, Director Executiv, DESTINE Broker: Ideea business-ului nostru s-a dezvoltat pornind de la antreprenoriat. Toţi colegii noştri sunt sau devin mici sau mai mari antreprenori. Sunt propriii lor şefi, muncesc cât îşi doresc şi câştigă cât îşi doresc. Într-o astfel de structură, leadership-ul vine cu idei noi de business şi colaborează cu societăţile de asigurări.
Adriana GRECU, CEO, AON România: Acest premiu ne reprezintă ca broker de segment corporate, este o emblemă a noastră şi un diferenţiator în piaţă. Ca de fiecare dată, le mulţumesc colegilor mei pentru suport şi pentru implicare – am o echipă extraordinară.
Premiul Managerul Anului a fost acordat, în acest an, lui Gheorghe GRAD.
Gheorghe GRAD, CEO, Renomia SRBA Insurance Broker: Am trecut prin 2020, un an care se preconiza a fi într-o zonă de mare incertitudine. Cu toate acestea, piaţa de asigurări din România s-a dovedit a fi bine adaptată şi a reuşit să depăşească cu bine acest moment. Din punctul meu de vedere, leadership-ul se bazează pe încredere: echipa trebuie să aibă încredere că, dacă îl urmează pe lider, va fi bine tuturor, iar obiectivele vor fi atinse.
Dorel DUŢĂ, Preşedinte, UNSICAR: Cu toţii încercăm să împingem piaţa mai departe şi să creştem procentul locuinţelor asigurate. Sperăm că acest lucru se va întâmpla cât mai curând.
Premiul pentru Contribuţia la Profesionalizare în Asigurări a fost acordat ISF - Institutul de Studii Financiare.
Tot în cadrul ceremoniei, Premiul pentru Viziune şi Strategie a mers către compania GLOBASIG Broker.
Antonio BABETI, Director General, GLOBASIG Broker: Intrăm în al 11-lea an de creştere consecutivă şi, cred eu, viziunea şi strategia au stat la baza acestor rezultate.
Premiul pentru Tradiţie şi Stabilitate a fost acordat, în acest an, companiei CAMPION Broker.
Octavian TATOMIRESCU, Director General, CAMPION Broker: Merităm cu prisosinţă acest premiu, deoarece pot spune că există atât tradiţie, cât şi stabilitate la nivelul companiei. Doresc să mulţumesc întregii echipe – premiul acesta este meritul ei. Viziunea şi strategia de dezvoltare ale companiei sunt două elemente cheie, iar managementul de calitate bazat pe valori este ceea ce ne-a adus pe podium în această seară.
Cu prilejul ceremoniei a fost răsplătit şi profesionalismul în intermedierea în asigurări. Astfel, distincţia Profesionalism în Brokeraj - Asigurari Corporate a mers către ASIGEST Broker, iar premiul Profesionalism în Brokeraj - Asigurari Generale a fost acordat companiei INTER Broker.
Cerasela CHIRIAC, Owner, INTER Broker: Pentru echipa noastră, profesionalism înseamnă, în primul rând, să îţi ţii promisiunea faţă de clienţi. Să poţi să te uiţi în ochii clientului şi ceea ce i-ai promis să se îndeplinească. Profesionalism înseamnă învăţare continuă – rămânem profesionişti atât timp cât ne dorim ca mâine să fim mai buni decât astăzi.
Antonio SOUVANNASOUCK, Director General, ASIGEST: ASIGEST este cunoscut ca un broker corporate, care trebuie să acorde consultanţă clienţilor corporate şi, în ciuda faptului că de 10 ani ne dezvoltăm şi pe retail, corporate a rămas prima noastră dragoste. Ne bucurăm că suntem apreciaţi pentru acest lucru şi le mulţumim asigurătorilor că ne susţin în fiecare zi.
De asemenea, au fost acordate şi următoarele disctincţii:
» Premiul Special pentru Digitalizare: Life is Hard
» Premiul pentru Contribuţia la Dezvoltarea Pieţei de Brokeraj: Victor ŞRAER
» Premiul pentru Dinamism: PRESTIGE Broker
» Premiul Special pentru Management Inovativ în Dezvoltarea Capitalului Uman: CONSULTANT AA
» Premiul Special pentru Promovarea Asigurărilor de Sanatate: MediHelp
» Performanţa în Brokeraj - Asigurări Generale: DAW Management
» Premiul pentru Dezvoltare Durabilă: MILLENIUM Insurance Broker
» Premiul Customer Care - Asigurări Generale: FUNK Broker
» Premiul Customer Care - Asigurări Corporate: GrECo România
Premiul Special pentru „Parteneriat Asigurători - Brokeri”, în baza voturilor din partea brokerilor, a fost obţinut de OMNIASIG VIG și Cosmin ANGHELUŢĂ
Cosmin ANGHELUŢĂ, Director General Adjunct, Gothaer Asigurări Reasigurări: Acest premiu reprezintă o recunoaştere importantă a activităţii mele profesionale, deoarece vine să susţină şi să întărească ceea ce împreună cu echipa mea şi cu brokerii parteneri am construit de-a lungul timpului, şi anume: relaţii de calitate şi de durată, bazate pe încredere reciprocă, care fac diferenţa în parteneriatul pe care îl avem de atâta vreme. Este, totodată, şi premiul colegilor mei de la Gothaer, al celor care cred că performanţa este sărbătorirea faptului că avem în noi posibilităţi infinite. Şi avem! Aşadar, mulţumesc echipei mele, dar mai ales partenerilor comerciali care mi-au acordat voturile lor şi care continuă să aibă încredere în produsele şi serviciile Gothaer, recomandându-le mai departe clienţilor lor.
Costi STRATNIC, Vicepreședinte al Directoratului, OMNIASIG Vienna Insurance Group: În pofida previziunilor mai puţin optimiste, business-ul a continuat să meargă. Am fost forţaţi, cu toţii, să venim cu soluţii şi cu idei noi ca să trecem prin această perioadă. Cred că e un semn al adaptabilităţii industriei în faţa provocărilor. Cred că vom întâlni o schimbare majoră în valoarea unei companii. Dacă, până acum, valoarea unei companii depindea foarte mult de specialiştii pe care îi avea, tind să cred că, pe viitor, aceasta va depinde mai mult de capacitatea oamenilor din compania respectivă de a învăţa, de a se adapta şi de a se modifica. Timpul oamenilor care stau pe loc a trecut.
Gala de premiere a recompensat, cu Diplome Aniversare, companiile care sărbătoresc un număr rotund de ani de activitate încununată de succes pe piaţa românească de brokeraj în asigurări:
» CONSULTANT AA Broker - 10 ani
» DAW Management Broker - 10 ani
» FUNK Broker - 15 ani
Totodată, în cadrul evenimentului, PAID România a înmânat câte un „Premiu Special pentru Implicarea Activă în Comunicarea PAID cu Forţa de Vânzare” pentru UNSICAR şi PRBAR.
Şi compania AEGON România a oferit „Premiul pentru Dezvoltare Durabilă în Relaţia cu AEGON” pentru CAMPION Broker.
La rândul său, ASIROM VIG a primit „Diploma Aniversară pentru 30 de Ani de Activitate de Succes pe Piaţa de Asigurări”.
În atmosfera elegantă a PBA 2021 a avut loc şi Decernarea Premiilor Concursului CANDIDATUL, fiind câştigătoare echipa antrenată de Adriana GRECU, formată din Alina ȚONE şi Andrei CĂVESCU.
Partenerii Principali ai evenimentului au fost EUROINS România, GRAWE România Asigurare, OMNIASIG VIG şi GENERALI România. De asemenea, s-au alăturat ca Parteneri companiile GROUPAMA Asigurări, ProFiduciaria, ASIROM VIG, AEGON România, PAID România, NEACŞU şi Asociaţii şi FivePlus.
Trofeele brokerilor de asigurare sunt creaţia reputatului sculptor Bogdan HOJBOTĂ.
Nu ai reuşit să ajungi la ceremonia de premiere? Vrei să retrăieşti cele mai frumoase momente din cadrul Premiilor Brokerilor de Asigurare 2021? Îţi doreşti să te bucuri alături de colegi că printre premianţii serii s-a numărat şi compania pentru care lucrezi? Pe canalul de YouTube al XPRIMM TV vei regăsi cele mai importante secvenţe ale evenimentului de premiere, dar şi interviuri în exclusivitate cu o parte dintre participanţi!
Te invităm pe
www.youtube.com/user/xprimmtv!