2012 a fost anul de debut al Premiilor Brokerilor de Asigurare. De la prima ediție și până în prezent, piața de brokeraj în asigurări s-a aflat pe un trend ascendent. Nici anul trecut nu a făcut excepție, nivelul pieței de brokeraj continuând tendința de creștere până la aproape 1 miliard euro volum al primelor intermediate. Din toate punctele de vedere, anul 2014 a fost unul al brokerilor de asigurare tocmai de aceea, seara de 18 februarie a marcat celebrarea a celor mai valoroși dintre aceștia.
Tradiția evenimentului, dinamismul și tendința de creștere a brokerilor au fost constantele serii însă, dar noutatea celei de-a IV-a ediție a Premiilor Brokerilor de Asigurare a reprezentat-o categoria premiilor BEST BROKER. Aceasta a recompensat societățile de intermediere de pe piața din România în funcție de volumul de business realizat în anul precedent.
În funcție de volumul de prime intermediate au existat patru categorii de premii BEST: DIAMOND, PLATINUM, GOLD și SILVER – care corespund unor niveluri de prime intermediate de peste 20 milioane euro pentru DIAMOND, peste 10 milioane euro pentru PLATINUM, peste 5 milioane euro pentru GOLD respectiv peste 1 milion euro pentru categoria SILVER.
Evenimentul dedicat brokerilor i-a avut ca Parteneri Principali pe ASIROM Vienna Insurance Group, LIG Insurance, 9695, OMNIASIG Vienna Insurance Group, CREDIT EUROPE Asigurări. Partenerii evenimentului au fost GOTHAER Asigurări, CERTASIG, BROKERNET și AUTOCAR Service. Premiile Brokerilor de Asigurare au avut loc cu sprijinul 360 Revolution, a creatoarei de modă Christina ANDREI, SARTO și FIT Design.
Cine au fost premianții?
Cele patru mari premii ale serii, Trofeele XPRIMM pentru Excelență și-au întâlnit destinatarii: MARSH România a fost recompensată cu Trofeul de Excelență Corporate în timp ce, SAFETY Broker – liderul pieței de profil, a fost distinsă cu Trofeul de Excelență Retail. Caracterul dinamic al companiei dar și atitudinea manageriala pro-activă sunt coordonatele Trofeului de Excelență în Retail care, pentru al doilea an consecutiv a revenit companiei DESTINE Broker. Impactul semnificativ pe care activitatea unei personalități l-a avut pe parcursul anului precedent asupra pieței locale de asigurări a stat la baza acordării Trofeului de Excelență care, în acest an, i-a revenit lui Octavian TATOMIRESCU, Director General, CAMPION Broker.
Noutatea ediției din acest an, Categoria Premiilor BEST-BROKER, și-a găsit câștigătorii potrivit celor patru categorii amintite în debutul articolului. Astfel, potrivit volumului de business, BEST DIAMOND BROKER 2015 a fost desemnat SAFETY Broker. În timp ce BROKERII DIAMOND sunt: MARSH România, DESTINE Broker, TRANSILVANIA Broker, PORSCHE Broker, UNICREDIT Insurance Broker, INTER Broker, CAMPION Broker și DAW Management.
GLOBAL ASSURANCE este BEST PLATINUM BROKER 2015 în timp ce brokerii de la categoria PLATINUM sunt: MILLENIUM Insurance Broker, PROFESSIONAL Broker, AON Romania, GRAS SAVOYE Romania, DOMAS Broker, GrECo JLT Romania, MAXYGO Broker, SRBA, OTTO Broker și RAIFFEISEN Broker.
BEST GOLD BROKER 2015 a fost desemnat ASICONS Broker iar brokerii de asigurări din piața locală al căror volum de intermedieri a depășit 5 milioane euro și completează categoria GOLD au fost: STAR Broker, DEXASIG Broker, ASIGEST, PIRAEUS Insurance Broker, ROM INSURANCE Broker, ACTIV Asigurări, GLOBASIG 2002 Broker și PRESTIGE Insurance Broker.
20 de brokeri din piața locală au depășit nivelul de 1 milion euro prime intermediate pe parcursul anului trecut. Dintre aceștia, BEST SILVER BROKER a fost desemnat FREEDOM INSURANCE BROKER în timp ce brokerii care completează categoria SILVER sunt: ORIZONT Broker, VERASIG Broker, KUNDEN Broker, LION Broker, MB EUROPA Broker, ATLANTIC Broker Group, GLOBAL ASSISTANCE, EXA Broker, ARPEMIX-CONSULT, BROKER ASIST, AGROPROTECTOR 2010 Asigurări, FAIRWAY Broker, BAVARIA Broker, KRON ASIG, SAFE INVEST Romania, DIREKTASIG FILADELFIA Broker, ASIFORT Broker, ASIG MANAGEMENT și PRAVASIG Broker.
La categoria premiilor XPRIMM pentru Contribuția la Dezvoltarea Pieței de Brokeraj, Victor ȘRAER, Director General, OTTO Broker a fost desemnat Managerul Anului iar premiul pentru Contribuția la Dezvoltarea Pieței de Brokeraj a fost atribuit UNSICAR.
Premiile Speciale XPRIMM au recompensat și în acest an atenția față de clienți, creativitatea, inițiativele în piața de brokeraj dar și buna colaborare dintre brokerii de asigurare și asigurători. Astfel Premiul XPRIMM CUSTOMER-CARE a avut doi câștigători în acest an: VERASIG alături de INTERBUG iar Premiul XPRIMM pentru Creativitate a ajuns în vitrina GrEco JLT România.
Rezultatele votului prin care companiile de brokeraj au desemnat asigurătorul cu care colaborează cel mai bine dar și reprezentantul companiei de asigurări au fost deosebit de strânse în acest an.
15 companii au fost votate de brokeri iar 4 dintre acestea s-au detașat net față de restul și au avut un număr foarte apropiat de voturi: GROUPAMA, OMNIASIG, GENERALI și ALLIANZ-ȚIRIAC. Dintre acestea, ALLIANZ-ȚIRIAC a avut cel mai mare număr de voturi și a fost distinsă cu Premiul pentru Parteneriat.
Brokerii au votat, de asemenea, nu mai puțin de 50 de reprezentanți ai companiilor de asigurări. Dintre aceștia, lupta la vârful clasamentului, în ordinea punctelor obținute din voturi primii cinci au fost: Ioana MORCOVESCU, Nicolae AVRAM, James GRINDLEY, Daniela PENE iar cel mai votat și câștigătorul Premiului Pentru Parteneriat a fost Cătălin CIRIPAN, Director Vânzări, CARPATICA Asig.
Performerul anului 2014 și deținătorul Premiului Special pentru Performanță este INTER Broker. Premiul la categoria Tineri Lideri de Succes i-a fost atribuit Alexandrei ARSENIE, Business Development Manager, INSIA România în timp ce, Tinerii Profesioniști de Succes ai anului 2014 au fost Irina Miriam AVRAM și Monica ANTON.
Înregistrarea video a evenimentului poate fi urmărită integral pe xprimm.tv în timp ce toate detaliile despre eveniment alături de galeria foto sunt disponibile pe site-ul: www.premiilebrokerilor.ro