Brokeraj

Target 2014: Intermediere 50%

Autor:Vlad BOLDIJAR
Marti, 15 Ianuarie 2013

Primele 10 companii din piaţa de brokeraj derulează fiecare afaceri de peste 10 milioane euro (n. red.: la finalul lunii septembrie 2012), rezultate comparabile cu cifrele de afaceri ale unor companii de asigurare de talie medie. De la debutul crizei, gradul de penetrare al primelor intermediate în totalul subscrierilor a evoluat de la 30%, până la circa 41%.

În pofida unor scăderi masive ale pieţelor care generează business pentru industria de asigurări, precum sectorul de real estate, construcţiile, leasingul auto, evoluţia intermediarilor în asigurări a fost susţinută, în acest climat financiar dificil, de consumatorii produselor de asigurare, care au apelat la serviciile lor pentru a obţine cele mai bune oferte. Ca urmare, piaţa românească de brokeraj  a câştigat în ultimii patru ani mai bine de 10 puncte procentuale în totalul pieţei de asigurări. Astfel, dacă în anul 2008 primele intermediate de brokerii de asigurare reprezentau o treime din piaţă, la 30 septembrie 2012 acelaşi indicator însemna aproximativ 41%.
Considerând cele două mari linii de business, este vizibil că piaţa de brokeraj este mult mai dezvoltată pe segmentul non-viaţă (cu precădere asigurări auto şi property). Brokerii life au contribuit cu puţin peste 7% la volumul total PBS, în vreme ce acelaşi indicator se situează la circa jumătate din volumul subscrierilor pe segmentul de asigurări gene­rale. Dacă ne referim doar la asigurările auto, atât în cazul celor RCA, cât şi a celor CASCO, circa 60% din subscrierile realizate la nivelul întregii pieţe de asigurări au fost generate de brokeri.

“Intermedierile brokerilor vor depăşi 50% din primele subscrise cel mai târziu la începutul anului 2014.”

Cauze ale „imunităţii” brokerilor la criză
1. Reorientarea clientului
Evoluţia segmentului de brokeraj în asigurări poate fi explicată de majorarea numărului de clienţi în căutarea de soluţii de optimizare a costurilor. În acelaşi timp, pentru a-şi atrage clienţii, brokerii de asigurare şi-au dezvoltat serviciul de consiliere pe partea de daune, ajutându-i în acest fel pe asiguraţi să economisească timp şi constituind o garanție în procesul de soluţionare a daunelor.
2. Competitivitate mai mare
O contribuţie impor­tantă la creşterea pieţei de brokeraj a avut-o creşterea competiţiei prin majorarea numărului de jucători cu circa 25% (de la 403 în 2008, la 503 în 2011, arată Rapoartele CSA), atât pe fondul reorganizării companiilor de asigurări, cât şi prin intrarea unor noi actori în piaţă. Ca o consecinţă, pe lângă majorarea gradului de penetrare în piaţa de asigurări, veniturile din activitatea de brokeraj au crescut constant. Dacă la finalul anului 2008 acestea măsurau 488,5 milioane lei, la finele lui 2011 se situau la 604,8 milioane lei. Spre comparaţie, la 30 septembrie 2012, acelaşi indicator depăşea cu 16 milioane lei valoarea din 2008 şi reprezenta 84% din cifra raportată pentru 2011: 504,8 milioane lei.
3. Dezvoltarea altor linii de business
Deşi asigurările auto rămân „afacerea de bază” a companiilor de brokeraj, portofoliul consolidat al pieţei s-a diversificat continuu: dacă asigu­rările auto generau 80% din piaţă în 2008, în 2012 cedaseră deja 10 procente către alte linii de asigurare: asigurări de viaţă, răspun­dere civilă sau property. Această situație a fost determinată atât de diversificarea portofoliilor la nivel de companii, cât şi de concentrarea afacerilor anumitor jucători,  în pro­por­ţie majoritară, pe anumite linii de asigurare: KUNDEN Broker - asi­gu­rări de viaţă, FAIRWAY Broker - asigu­rări de mij­loace de transport navale sau ZURICH Broker - asigurări de garanţii.
4. Cartea câştigătoare: Retail-ul
Confruntată cu o vizibilă degradare a segmentului de clienţi corporate – con­se­cinţă a reorganizărilor sau a anulării noilor investiţii în sectoarele economice –,  piaţa asigurărilor a optat în toţi aceşti ani pentru dezvoltarea mult mai agresivă a vânzărilor retail. Astfel, brokerii de asigurări au „atacat”, prin dezvoltarea reţelelor de vânzare la nivel teritorial, acest segment care poate fi considerat mai dificil şi costisitor de abordat, dar care nu este atât de limitat - ca număr, şi atât de concentrat din punct de vedere geografic. Investiţiile suplimentare şi efor­tul de adaptare au dat rezultate în 2008-2012, astfel încât nu puţini sunt spe­­cialiştii pieţei care consideră că re­tail-ul s-a dovedit a fi o reţetă de succes.
5. Asigurări din faţa monitorului
Dezvoltat în ultimii ani, comerţul online, deşi nu este “producător” de afaceri spectaculoase ca volum, se anunţă a evolua rapid.  Atât în cazul asigurărilor,  cât şi al altor domenii, românii utilizează internetul prepon­derent pentru a plasa comenzi şi pentru a se informa, nu pentru a plăti efectiv produsele. Totuşi, deşi poliţele vândute prin intermediul site-urilor specializate generează, deocamdată, cote reduse din volumul total al asigurărilor vândute, brokerii se orientează din ce în ce mai mult către soluţii online, dovadă fiind şi numărul mare de pagini web destinate vânzării de poliţe de asigurare. Lângă acestea pot fi adăugate paginile de Facebook, spaţiu în care tot mai multe societăţi câştigă popularitate şi noi clienţi şi îi menţin pe cei actuali conectaţi la activitatea companiei.

“Brokerii de asigurări au dovedit că se pot obţine creşteri ale cifrelor de afaceri chiar şi în vreme de criză.”

Un nou an de creştere la masa verde?
 Pentru piaţa asigurărilor, anul 2013 se anunţă a fi, în cel mai optimist scenariu, unul de stagnare. Până la revenirea  nivelului de trai al populaţiei, măcar până la cotele atinse în anii 2007-2008, asigurările de viaţă nu vor putea genera rate de creştere spectaculoase. Pe liniile property, vânzările nu vor creşte dacă nu se vor face campanii puternice de informare care să lămurească mesa­jele recep­ţionate confuz de popu­laţie, în vreme ce asigurările de sănătate rămân, „pentru a nu ştiu câta oară”, la mâna politicului. Cât despre clasele auto ... asigurările  CASCO depind în mare măsură de factorii economici, în vreme ce, în cazul RCA, doar o majorare a tarifelor ar putea „sălta” acest segment de piaţă.
În același timp, pe fondul reducerii costurilor, asigurătorii vor continua să menţină la un nivel ridicat parteneriatele cu brokerii, ceea va favoriza un trend crescător pentru volumul de prime intermediate. N-ar fi, aşadar, surprinzător ca şi în 2013 gradul de intermediere să se majoreze - pe fondul creşterii activităţii brokerilor, dar şi “ajutat” de dinamica stagnantă a pieţei asigurărilor.


Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Target 2014: Intermediere 50%).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine: