România intră, treptat, în rândul țărilor ai căror locuitori se gândesc nu doar la ziua de azi, ci și la cea de mâine. Astfel, asigurările private de sănătate - privite, până mai ieri, ca un moft -, sunt din ce în ce mai populare în România, semn că românii conștientizează importanța unor astfel de polițe.
Cum arată, în momentul de față, piața asigurărilor private de sănătate în România, ce viitor are acest segment și de ce aceste polițe sunt din ce în ce mai populare sunt doar câteva dintre temele abordate în cadrul celei mai recente ediții a emisiunii “Ora de Risc”. Subiectele au fost dezbătute marți, 17 octombrie, la RFI România, de Cătălin BOICEANU - Director Corporate, GLOBASIG Broker -, Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurări&Pensii -, și Andreea RADU - Redactor Șef Adjunct, Publicațiile XPRIMM.
în ultima perioadă, asigurările private de sănătate s-au înscris pe un trend ascendent, întrecând, poate, și așteptările jucătorilor din piața de profil. Astfel, în primele șase luni ale anului în curs, piața asigurărilor private de sănătate din România a crescut cu 70%, în comparație cu perioada similară a anului trecut. Ce factori au contribuit la această evoluție a asigurărilor private de sănătate?
“În primul rând, ar trebui să ne raportam la sistemul public de sănătate și la problemele cu care acesta se confruntă de câțiva ani buni încoace: lipsa de personal și condițiile precare din spitalele din România. Apoi, deductibilitatea de 400 de euro/an per angajat. Mai nou, informarea, atât la nivel de agenți sau asistenți în brokeraj - vânzători de asigurări, de fapt -, nevoia oamenilor de rând de servicii medicale de calitate și, nu în ultimul rând, adaptarea angajatorilor la noile nevoi de beneficii ale tinerilor angajați. Din creșterea de 70%, cea mai mare parte o reprezintă polițele de grup - polițele încheiate de angajatori pentru proprii angajați -, și mai puțin polițele persoanelor fizice”, arată Cătălin BOICEANU.
Un rol important în aceasta creștere le revine tinerilor, care pun accentul nu doar pe oferta salarială propusă de viitorul angajator, ci și pe beneficiile extra-salariale pe care acesta este dispus să le ofere. E lesne de înțeles de ce un angajator nu neglijează importanța beneficiilor extra-salariale.
“În primul și în primul rând, fidelizarea angajatului. Tinerii angajați, tinerii care ajung acum ca forță de muncă, își doresc altfel de beneficii față de cele pe care și le doreau părinții noștri, datorită informațiilor pe care le au legate de cum funcționează lucrurile în străinătate. Adică, eu cred că mama a fost foarte fericita când a primit prima oară bonuri de masă, dar acum s-a trecut de acest moment. Acum, tinerii angajați își doresc o asigurare privată de sănătate, poate chiar acoperirea costurilor pentru grădiniță sau, poate, contravaloarea drumului (benzină, mașină etc). Astfel, angajatorii au trebuit să vină cu soluții în acest sens”, punctează reprezentantul GLOBASIG Broker.
Cu o creștere de 70% în primele șase luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2016, asigurările private de sănătate își vor continua ascensiunea. În ce ritm și până la ce punct? Poate nu într-un ritm atât de alert, dar, cu siguranță, până la punctul în care polițele private de sănătate vor ajunge în vârful piramidei sistemului sanitar din România.
“Această creștere era de așteptat, din punctul meu de vedere. Cred că au existat, în trecut, declarații legate de acest subiect atât din partea asigurătorilor, cât și a oamenilor din piață. Părerea mea e că sigur va exista în continuare o creștere importantă - nu știu dacă o putem estima tot la fel de mare (50-70%), dar sigur va exista o creștere importantă față de anul trecut. Din punctul meu de vedere, viitorul sistemului de sănătate din România se bazează foarte mult pe asigurările private de sănătate”, subliniază Cătălin BOICEANU.
Cum se pregătește GLOBASIG Broker pentru un viitor, mai mult sau mai puțin îndepărtat, al polițelor private de sănătate? “Noi, la GLOBASIG, încercăm să anticipăm acest lucru și investim foarte mult în profesionalizarea rețelei pe care o avem și în informarea clienților noștri. Ei ar cumpăra, probabil, dar nu știu cât de mult sunt informați. Este în continuare o lacună pe partea de informare a clientului, iar noi mergem către client. Dacă stăm să ne gândim la un angajator și la câte lucruri ar trebui să știe despre legislație, despre activitatea pe care o desfășoară, despre furnizori, vânzări ș.a.m.d., cred că ar fi o problemă pentru el să își mai încarce memoria și cu partea de asigurări de sănătate. Și, atunci, intervenim noi. Mergem și îl informăm, îi explicăm care sunt avantajele și care sunt beneficiile unei astfel de asigurări private de sănătate”, a mai precizat, la “Ora de Risc”, reprezentantul GLOBASIG Broker.
În momentul de față, conform datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), topul jucătorilor din piața asigurărilor private de sănătate din România este condus de ALLIANZ-ȚIRIAC (peste 27% din piață), SIGNAL-IDUNA (26%) și GROUPAMA Asigurări (peste 19%). Valoarea primelor brute subscrise de către asigurători a ajuns la 117 milioane de lei, atât pentru asigurările generale, cât și pentru asigurările de viață - clasa A2.